Noua propunere de admitere la liceu: 60% din locuri la concurs, 40% prin Evaluare Naţională. Ce cred profesorii ieşeni despre două admiteri?
Potrivit propunerilor care urmeaza sa fie votate în Parlamentul României, în cadru (...)
citeste totmarti, 21.03.2023
Uriaşa pagubă produsă Politehnicii Iaşi prin pierderea procesului cu Ciprian Paraschiv, dar şi celelalte litigii pierdute de clubul finanţat cu 2 milioane de euro anual din banii ieşenilor, a generat reacţii şi în Guvernul României. Secretarul de stat Bogdan Balanişcu a avut o postare dură pe această temă, considerândul-l vinovat de pierderi pe primarul Iaşului, Mihai Chirica, cel care s-a folosit de alţii pentru a conduce clubul.
Iată postarea lui Balanişcu, care cere ca Mihai Chirica să acopere prejudiciul de 300 000 de euro generat Politehnicii.
“Primarul multipenal al Iaşului, cel care a condamnat oraşul la subdezvoltare şi l-a târât în nenumărate scandaluri jenante, a mai dat o gaură uriaşă în bugetul ieşenilor. Aceştia pierd încă 250. 000 de euro ca urmare a procesului dintre Politehnica Iaşi şi Ciprian Paraschiv, câştigat de cel pe care chiar Chirica l-a adus în Copou.
Nepăsându-i câtuşi de puţin de lege, aşa cum se întâmplă şi când îşi exercită atribuţiile de primar, lucru care a făcut ca reprezentanţii DNA şi DIICOT să lucreze mai mult pe la Primăria Iaşi decât la sediul lor, Chirica l-a dat afară pe Paraschiv imediat cum acesta a mişcat în front. Chiar cu preţul ca echipa cea mai iubită a Iaşului, care primeşte 2 milioane de euro pe an din banii ieşenilor, să piardă încă 250 000 de euro. Asta după ce Poli mai aruncase pe geam vreo 50 000 de euro în contexte similare, prin alungarea fără acoperire legală a unor persoane care nu au dansat pe muzica cântată de Chirica, având exemplul foştilor mari internaţionali Florin Prunea şi Tibi Selymes.
Lipsit de bărbăţie, primarul nu şi-a asumat niciodată deciziile care au generat pierderi uriaşe. Pentru aceasta, s-a folosit de oameni fără coloană vertebrală, gata să răspundă pozitiv la orice comandă a celui care le-a umplut buzunarele. Toţi suporterii ştiu că Adrian Ambrosie, Leonid Antohi şi ceilalţi membri ai fostului Consiliu Director al clubului nu făceau altceva decât să aplice fără să crâcnească orice visa ilustrul strateg care a retrogradat Politehnica şi a ruinat sportul ieşean.
Echipa fanion a Iaşului şi ieşenii nu trebuie să suporte pierderile de sute de mii de euro, care trebuie achitate de cel care le-a generat. Mihai Chirica trebuie să plătească!
Să plătească toţi cei 300 000 de euro care nu au mai ajuns în clubul pe care l-a devalizat! La cât a „muncit”,cu siguranţă are de unde să achite paguba!”
Cuvinte cheie: + Politehnica, Iasi, secretar de stat, Ciprian Paraschiv
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Camera Deputaţilor a adoptat modificarea la legea avertizorilor de integritate
Trei broaşte ţestoase dintr-o specie vulnerabilă, salvate de Garda de Mediu
Roy Hodgson, numit antrenor la Crystal Palace până la finalul sezonului
Preşedintele Colegiului Medicilor: Avem două Românii. Una cu exces de medici şi a doua, fără medici
Putin cumpără tăcerea ţărilor din Africa cu promisiunea că le va livra grâu în orice condiţii
Petre Daea ar putea fi demis de la conducerea Ministerului Agriculturii
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi după ce au agresat şi au şantajat un bărbat de 48 de ani
Trupul unei fetiţe nou-născute a fost aruncat la groapa de gunoi
PSD se teme că va plăti pentru eşecul PNRR şi cere PNL să-l trimită pe Boloş la Bruxelles
Firmă executată silit după ce a confiscat banii de la o nuntă
Pelicula "Shazam! Furia zeilor" a debutat pe primul loc la box office-ul românesc de weekend
Amazon, companie cu mii de angajaţi în Iaşi, va concedia încă 9.000 de persoane
Zeci de percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe la o grupare care făcea afaceri ilegale cu deşeuri
Premierul japonez Kishida se va întâlni cu Zelenski într-o vizită surpriză la Kiev
Preţurile petrolului au crescut, în tranzacţii volatile, inversând pierderile iniţiale
Putin şi Xi au vorbit luni 4 ore şi jumătate. Ce au pus la cale cei doi şefi de stat
Compania de Transport Public Iaşi îşi măreşte echipa cu revizori tehnici (P)
Dacă nu-i închideţi pe infractori şi nu le luaţi banii, lăsaţi-ne măcar să râdem de ei
Analiză: Eliminarea care a rupt derby-ul. 11 puncte avans faţă de baraj!
Handbaliştii au mai dres busuiocul. Două victorii în patru zile în ultima divizie
15 ieşeni depistaţi cu tuberculoză în cadrul unor teste aleatorii realizate de DSP
CJ pune la bătaie 300.000 de lei pentru curăţenia pe un an din Casa Pătrată
Demolarea depoului din Dacia va costa 3 milioane de lei şi se va face pe bucăţi, de sus în jos
Proces între Operă şi primul balerin: răsturnare de situaţie la Tribunal
Număr record de proiecte PNRR la Tomeşti. Valoarea totală a acestora: 35 mil. euro
Digital Innovation Zone – o conferinţă interesantă, joi, la Centrul de evenimente “Agora”
Pandemia nu s-a încheiat: mai multe cazuri de Covid la copii. Ce trebuie făcut, care sunt simptomele
El este Ionuț, tânărul care se află de în comă, după ce a ajuns la spital cu o durere de măsea
A murit Luminiţa Grădinariu, una dintre cele mai iubite profesoare de la Colegiul “Mihai Eminescu”
Sondaj: Românii vor să ajute refugiaţii ucraineni, dar nu şi Moldova în caz că o atacă ruşii
Tupeul fără margini al lui Chirica în fața disperării elevilor de la Colegiul „Vasile Lupu“! (P)
Colocviu Național de Muzicologie - Ediția XXV, 24-25 Martie 2023
Cosmin PAȘCADacă nu-i închideţi pe infractori şi nu le luaţi banii, lăsaţi-ne măcar să râdem de ei |
Briscan ZARAInevitabilul scandal |
Cristina DANILOVSoacra cu o singură noră |
Mihai DORINPe urmele incaşilor (II) |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.