Vot ruşinos ieri în CJ: PNL-PMP, împotriva recuperării pagubelor din dosarele "Alexe-Baba" şi "Ursu"
Dupa 32 de proiecte de hotarâre adoptate cu o exceptie în tot atâtea minute, aproa (...)
citeste totmiercuri, 29.06.2022
Fostul prefect Dragomir Tomaşeschi ameninţă că, dacă secretarul municipiului nu-şi va da demisia, va ieşi pe piaţă cu înregistrări compromiţătoare. Întrebat de ce nu le face publice acum, el a spus că vrea să vadă "dacă mai există onoare în Primărie".
Liberalii vor să o vadă plecată din funcţie pe Denisa Ionaşcu, secretarul Consiliului Local. Copreşedintele filialei municipale a PNL, avocatul Dragomir Tomaşeschi, a cerut public demisia Denisei Ionaşcu, invocând o gravă încălcare a legii din partea acesteia. “În urmă cu câţiva ani, doamna secretară a fost surprinsă de angajaţi ai Poliţiei Locale pe când extrăgea din Primărie dosare privind Legea 10, referitoare la retrocedarea imobilelor naţionalizate. Hliboceanu (fostul şef al Poliţiei Locale, n.r.) a surprins-o, şi nu a mai ieşit cu hârtiile din Primărie. Cazul a fost apoi muşamalizat. Este un lucru deosebit de grav, dumneaei vrând să aibă acasă dosarele, probabil pentru a putea fi consultate de persoane specializate în intermedieri imobiliare”, a declarat Tomaşeschi.
Acesta a precizat că îi oferă Denisei Ionaşcu o săptămână pentru a demisiona, în caz contrar urmând să prezinte public o înregistrare în care primarul Gheorghe Nichita discută tocmai despre acest subiect. Întrebat de ce nu prezintă chiar acum înregistrarea menţionată, Tomaşeschi a precizat că preferă să mai aştepte. “Vreau să văd dacă mai există onoare în Primăria asta”, a spus avocatul.
Liviu Hliboceanu nu a putut fi contactat ieri pentru a confirma sau infirma autenticitatea episodului. În schimb, Denisa Ionaşcu a negat ferm incidentul semnalat de Tomaşeschi, afirmând totodată că nu intenţionează să demisioneze. “În principiu, nu comentez declaraţia lui Tomaşeschi. Dar nu există un astfel de moment, nu s-a întâmplat niciodată aşa ceva. Nu am scos niciodată acte din Primărie. Nu-mi voi da demisia pentru că nu am de ce să-mi dau demisia. Am fost onestă în toată activitatea mea”, a spus Ionaşcu.
Demisia secretarului CL a fost cerută şi de consilieri PSD, în cadrul şedinţei în plen de săptămâna trecută. Consilierul local PSD Cătălin Bulgariu i-a cerut Denisei Ionaşcu să renunţe la poziţia ocupată în executivul municipal, ca “reparaţie morală“ faţă de ieşenii care aşteaptă să primească o locuinţă socială. Solicitarea lui Bulgariu a survenit după ce în presă au apărut informaţii că Ionaşcu nu a renunţat la o locuinţă socială primită de la Primărie în 2006, în pofida faptului că locuieşte de fapt într-o vilă deţinută în coproprietate cu soţul său, în Valea Lupului.
Cuvinte cheie: + Denisa Ionaşcu, demisie
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Topul liceelor ieșene după mediile la bacalaureat. Sunt surprize!
Ambasadorul Republicii Moldova, în studioul ZdI TV: Basarabia, între Rusia şi UE
COCAINA: Creştere majoră a numărului de şoferi drogaţi în Iaşi, remarcată şi de medicii legişti
Ultimele adăugiri la averea primarului Chirica. Fiul cel mic apare şi el în declaraţie
Eduard Boz, consilier local deştept al PNL, a câştigat 162.000 de lei din consultanţă
Cum a stat şăful cel mare pân’ la ziuă-n club, dând peste cap programul?
FOTBAL - Poli se desparte de portarul care a apărat în Liga I
Un deţinut reclamă că la Penitenciarul Iaşi veceurile nu au tron. A cerut 150.000 euro despăgubiri
Stupefiant: Un judecător invocă “stabilitatea statului” pentru a-l scăpa pe Ciucă
Cristian Tudor Popescu, la Iași: își lansează noul volum „Dumnezeu nu e mort”
Miercuri este sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. De ce îi celebrăm în aceeaşi zi?
(VIDEO) Polițist agresat în trafic de ”bombardieri” pentru că ”circulă prea încet”
USV Iași organizează săptămâna aceasta admitere la studiile de master
Armata rusă minte cum respiră în privinţa mall-ului bombardat în Ucraina
Ciucă a anunţat că România va avea până la 1 noiembrie depozitele de gaz la capacitate de 80%
Andrew Fletcher de la Depeche Mode a murit din cauza unei rupturi a unei artere
Erdogan anunţă, înainte să plece la summitul NATO, o posibilă întâlnire cu Biden la Madrid
Şeful PSD: Impozitarea progresivă nu va fi implementată anul acesta şi cred că nici anul viitor
Marcel Ciolacu, declaraţii importante despre compensarea preţului la carburanţi
Pentagonul are cel mai mare buget din istoria ţării: 810 miliarde de dolari
Absolvenţi de filologie cu note de 2 şi 3 la examenul de Bacalaureat. Cum este posibil?
Numărul victimelor bombardamentului mall-ului din Kremenciug urcă la 18 morţi
Cauți rochie de nuntă pentru femei plinuțe? Iată recomandările noastre (P)
AUR se laudă că a strâns peste 2 milioane de semnături pentru demiterea preşedintelui Iohannis
"Telefonul negru", cu Ethan Hawk, a dominat box office-ul românesc de weekend (VIDEO)
Soprana Anna Netrebko vrea compensaţii de 350.000 de dolari din partea Metropolitan Opera
Schimbări majore în strategia NATO. Ce se întâmplă pe flancul estic şi în zona Mării Negre
Simona Halep o va întâlni astăzi în primul tur la Wimbledon pe Karolina Muchova
Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Rusiei, ameninţă cu al treilea război mondial
Zelenski acuză că statul rus a devenit cea mai mare organizaţie teroristă din lume
Ruşii au luat la ţintă un centru comercial din Ucraina în care se aflau peste 1.000 de oameni
(VIDEO) La Chicerea, Tomeşti, apa curge doar la miezul nopţii, cât un fir de aţă
Absolvenţi de matematică notaţi cu 2 şi 3 la examenul de Bacalaureat. Cum se explică?
În oraşul Harkov alarmele antiaeriene nu contenesc niciodată
Ce se întâmplă dacă statele baltice vor fi atacate? NATO şi-a schimbat strategia
Lucian DÎRDALAG7 reîncărcat |
Florin CÎNTIC„Războiul sfânt” al rasei |
Radu PĂRPĂUȚĂThe Show must go on! |
Alex VASILIUBill Evans - un romantic al avangardei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.