Secrete comerciale

Se spune că cel mai strașnic păzit secret din lume este într-un seif undeva în Atlanta, S.U.A., fiind vorba, evident, de rețeta Coca-Cola. Acest seif se află, de fapt, în Muzeul Coca-Cola, numit World of Coca-Cola, doar doi angajați ai firmei cunoscând codul de deschidere a seifului, cei doi neavând voie să călătorească împreună cu același avion, iar, în plus, aceștia au și identități necunoscute celorlalți membri ai firmei. În seif se află o casetă metalică ce se deschide cine știe cum, după mai multe identificări ale celor doi necunoscuți (nu se știe nici măcar dacă se cunosc între ei), casetă ce conține faimoasa rețetă din anul 1925, cu toate că aceasta a fost obținută încă din anul 1886 de către chimistul John S. Pemberton, Coca-Cola fiind, inițial, un medicament utilizat pentru tratarea diverselor boli, a dependenței de morfină, a durerilor de cap etc.

În general, creațiile umane sunt protejate prin proprietatea intelectuală. Aceasta are două părți: dreptul de autor și proprietatea industrială. Dreptul de autor se referă la creații artistice, literare și științifice. Proprietatea industrială cuprinde brevetul de invenție, modelul de utilitate, desenul sau modelul industrial, marca etc. Sunt o grămadă de organisme naționale sau internaționale care reglementează drepturile de proprietate intelectuală (WIPO, EPO, OSIM, ORDA etc.). Există o tradiție de sute de ani a dreptului de autor (de la 1456, odată cu apariția tiparului inventat de Johannes Gutenberg, Mainz, Germania) sau a brevetului de invenție (în 1421 este înregistrat primul brevet de invenție, mecanismul de ridicare a marmurei, autor fiind Filippo Brunelleschi, Florența, Italia).

Toată legislația privitoare la proprietatea intelectuală a fost creată pentru a proteja tot ceea ce creează mintea umană, tot ceea ce este nou, este perceptibil simțurilor și este adus la cunoștința publicului (în cazul dreptului de autor) sau are caracter de noutate, fezabilitate și progres tehnic (în cazul brevetului de invenție). Miza este aceea a împiedicării furtului intelectual, o practică străveche, probabil mult mai amplă decât furtul fizic, deoarece furtul intelectual este mai greu de probat și mult mai ușor de înfăptuit.

Și, cu toate acestea, mai există o cale de protejare a creației intelectuale: secretul comercial. Adică sunt inventatori sau firme care preferă să nu breveteze anumite produse, al căror proces de producție, rețetă de fabricație, modalitate de obținere etc. nu sunt dezvăluite public niciodată. Acest lucru este posibil mai ales la acele produse la care simpla vizualizare sau analiză nu sunt suficiente pentru a se realiza niște copii viabile. Sunt cunoscute exemple celebre precum formula Coca-Cola, rețeta pentru Kentucky Fried Chicken (KFC), formula pentru tobele de bronz Zildjian, rețeta WD-40 și lichiorul Chartreuse verde, și mai sunt și multe altele.

Bineînțeles că se pune întrebarea de ce unii producători preferă această cale de apărare a proprietății intelectuale, cel puțin în cazul exemplelor de mai sus. În primul rând, pentru că acest mod de protecție are o durată nelimitată, nu precum brevetul de invenție, care este valabil timp de 20 de ani și asta doar dacă se plătesc și taxele anuale. În al doilea rând, aceasta poate fi, în anumite condiții, cea mai sigură cale de păstrare a unei priorități, a unui monopol. Evident că apare și problema că un astfel de secret poate fi divulgat de un angajat, de un colaborator etc. Aici intervine legea, precum Directiva (UE) 943/ 2016 care definește secretul comercial ca informație care este secretă, are valoare comercială tocmai pentru că este secretă și a făcut obiectul unor măsuri rezonabile, în împrejurările date, din partea persoanei care deține în mod legal controlul asupra informației, pentru a fi păstrată secretă.

După alte surse, secretul comercial poate fi orice formulă, model, dispozitiv sau compilație de informații care este folosită în afacerea cuiva și care oferă afacerii oportunitatea de a obține un avantaj față de concurenții care nu o cunosc sau nu o folosesc. Secretul comercial este o formă de proprietate intelectuală, astfel încât acesta poate fi vândut sau licențiat, iar divulgarea neautorizată permite deținătorului secretului să solicite remedii legale.

La noi, secretul comercial este reglementat prin Legea 11/ 1991, care spune că secretul comercial reprezintă orice informație care nu este în general cunoscută și care dobândește o valoare comercială prin faptul că este secretă, pentru care deținătorul legitim a luat măsuri rezonabile pentru a fi menținută în regim de secret, iar protecția secretului comercial operează atât timp cât condițiile enunțate anterior sunt îndeplinite în mod cumulativ.

Secretul comercial devine operațional, evident, atunci când există cadrul legal necesar, dar mai este nevoie și de cultura necesară pentru păstrarea unui secret în general. Nu este vorba numai de secrete păzite precum rețeta celebrei băuturi răcoritoare, dar tot secrete pot fi și liste de clienți sau date despre furnizori, planuri de dezvoltare, schițe, manuale interne, algoritmi, modele software, programe de calculator sau baze de date interne, informații care nu sunt ferecate în seifuri cu zece peceți. Bineînțeles că se încheie acele acorduri de confidențialitate, dar păstrarea secretelor se bazează pe ceva ce nouă, ca popor, ne cam lipsește, așa cum o spun mulți psihologi români – este vorba de încredere.

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este cadru didactic și prorector la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

Publicitate și alte recomandări video