„Secretele” din procesul lui Adomniţei. Întreg dosarul a picat pentru că procurorii au plecat de la o presupunere greşită

Strategia apărării pare să fi fost tocmai ridicarea de dubii asupra acuzaţiei principale. Odată aceasta eliminată, celelalte s-au prăbuşit ca într-un joc de domino. Pus sub arest acum 9 ani, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei, a fost achitat pe linie acum două zile. Nici ceilalţi acuzaţi nu au fost condamnaţi. De la patru condamnări la închisoare cu executarea în regim de detenţie pronunţate la Tribunalul Iaşi, s-a ajuns la achitări sau constatări ale prescripţiei, la Galaţi. Cum a fost posibil?

Un prejudiciu invocat de 80.000 de euro

Pentru Cristian Adomniţei, dosarul „Albumul” a reprezentat sfârşitul carierei politice şi administrative, pentru o miză evaluată de procurori la sub 80.000 de euro. Ancheta procurorilor a plecat de la un contract mărunt încheiat de Consiliul Judeţean cu SC Laser Co SRL în septembrie 2013 pentru furnizarea unor materiale de promovare a judeţului. La sfârşitul termenului de trei luni, firma predase însă doar 11 din cele 16 tipuri de materiale contractate, printre bunurile nepredate numărându-se şi aproape 1.000 de albume de prezentare a judeţului, broşuri şi DVD-uri. În decembrie 2014, şefa Direcţiei Proiecte din cadrul CJ, Teodora Jinga, ar fi determinat membrii comisiei de recepţie, din care făcea parte şi Carmen Irimescu, şef de serviciu în cadrul CJ, să semneze un proces-verbal antedatat prin care se menţiona că albumele, DVD-urile şi broşurile nepredate ar fi fost de fapt predate către CJ. Jinga ar fi comis această infracţiune pentru ca administratorul Laser Co, Letiţia Popa, să îşi încaseze banii, producând astfel o pagubă de 213.000 de lei. Prejudiciul total, cu tot cu penalizări, a fost calculat prin rechizitoriu la suma de 391.000 de lei. Rolul preşedintelui CJ în afacere fusese de a încerca mascarea faptelor comise de subordonaţii săi. Tot el ar fi încercat să blocheze un control de audit pentru a permite întocmirea în fals a actelor care să acopere neregulile.

Procurorii i-au trimis în judecată pe Cristian Adomniţei, pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, pe Teodora Jinga, pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi instigare la fals intelectual, pe Carmen Irimescu, pentru abuz în serviciu şi complicitate la fals intelectual, iar pe Letiţia Popa pentru instigare la abuz în serviciu, complicitate la fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Pedepse dure în primă instanţă

Procesul-verbal antedatat a reprezentat cheia de boltă a rechizitoriului, în jurul lui fiind construite acuzaţiile aduse celor implicaţi în afacere. Prima instanţă sesizată, Tribunalul, a fost ferm. „Din analiza probelor administrate în cauză, instanţa a reţinut ca fiind dovedite în cauză, fără dubiu, faptele pentru care au fost trimişi în judecată fiecare dintre inculpaţi, fapte care au fost săvârşite cu intenţie directă şi care se circumscriu, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, conţinutului constitutiv al infracţiunilor”, au spus judecătorii, înainte de pronunţarea sentinţelor. Toţi inculpaţii au primit condamnări cu executare, cuprinse între 3 ani şi 2 luni de închisoare, în cazul lui Adomniţei şi 4 ani şi 9 luni de detenţie, pentru Teodora Jinga.

Pedepsele date de Tribunal puteau fi considerate dure, dacă le raportăm la alte cazuri notorii de corupţie. Fostul primar Gheorghe Nichita a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru că a primit ca mită un procent de 10% dintr-un contract de 69 milioane lei, în timp ce în dosarul „Albumul”, prejudiciul fusese de 20 de ori mai mic. Totuşi, sentinţa a fost contestată de procurori, care au cerut pedepse mai aspre. Ei au subliniat funcţiile publice ocupate de inculpaţi, dar şi periculozitatea acestora, manifestată prin faptul că refuzaseră să-şi recunoască vina. Contestaţii au înaintat şi inculpaţii, aceştia cerând achitarea.

Apărarea

Apărările celor patru inculpaţi au fost în bună măsură complementare. Avocatul Todorei Jinga a atacat acuzaţia principală, cea de abuz în serviciu. Jinga a solicitat achitarea de această infracţiune, întrucât rechizitoriul DNA nici măcar nu menţiona articolul de lege care fusese încălcat. Judecătorii Tribunalului reţinuseră din oficiu încălcarea articolului 54 din legea finanţelor publice, referitor la fazele execuţiei bugetare. „Rechizitoriul, în sine, nu indică nicio normă legală care ar fi fost încălcată, ci mai degrabă descrie o plată nedatorată sau o plată anticipată a unor bunuri livrate ulterior, ori o gestionare necorespunzătoare a unui contract executat cu întârziere, situaţie care determină soluţia achitării inculpatei, fapta nefiind prevăzută de legea penală”, s-a menţionat în motivele de apel avansate de Jinga. Nu era un motiv solid, după cum aveau să constate judecătorii gălăţeni, întrucât la data întocmirii rechizitoriului procurorii nu aveau obligaţia să menţioneze în detaliu articolele de lege încălcate. Oricum, anchetatorii veniseră ulterior cu lămuririle necesare. Totuşi, dubiile ridicate de avocat asupra descrierii faptei şi a încadrării juridice aveau să fie reţinute de judecători. Pentru apărători, era suficient să demonstreze că a fost vorba de o eroare sau de o neatenţie, pentru a elimina caracterul penal al faptei.

Apelul înaintat de Irimescu a vizat cu precădere lipsa unui interes propriu al funcţionarei în semnarea actelor care au dus la achitarea produselor nelivrate de Laser Co, ca şi lipsa probelor directe că aceasta ar fi falsificat vreun act.

În cazul lui Adomniţei, misiunea apărătorului a fost practic de a combate imaginea creată de rechizitoriul DNA conform căreia preşedintele CJ ar fi coordonat întreaga operaţiune de falsificare a unor acte pentru a permite plata ilegală a materialelor de promovare nerealizate. Adomniţei nu participase la atribuirea contractului de achiziţie publică, deci în privinţa încheierii contractului cu Laser Co nu i se putea găsi vreo culpă. Procurorii DNA afirmau că Adomniţei încercase să întârzie derularea unui contract de audit pentru a da timp funcţionarelor din subordinea sa să falsifice actele menite să demostreze că marfa fusese livrată. Ca scenariu, era posibil, dar la fel de bine acţiunile lui Adomniţei în timpul controlului de audit puteau demonstra grija ca legea să fie respectată.

Procurorii nu demonstraseră că Adomniţei, Jinga şi Irimescu îşi coordonaseră acţiunile într-un scop infracţional. Anchetatorii putuseră demonstra doar că cei trei se întâlniseră la un restaurant timp de mai puţin de un sfert de oră. Ar fi putut ei pune un întreg plan la punct în atât de puţin timp? „Instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt eronată, neavând nicio acoperire în probatoriul administrat în cauză, în sensul că la întâlnirea de la restaurantul japonez, inculpatului (Adomniţei, n.r.) i s-au adus la cunoştinţă de către inculpatele Jinga şi Irimescu că există probleme cu contractul, că reperele nu au fost realizate, că auditorii sunt pe cale să descopere frauda comisă, iar tot la întâlnirea de la acel restaurant care a durat în total 13 min, cei trei au conceput un plan infracţional care a constatat în esenţă în tergiversarea misiunii de audit prin varii metode şi mijloace legale, cu scopul de a câştiga timp pentru ca reperele să fie executate şi anumite înscrisuri să fie plăsmuite, deci să se fabrice nişte înscrisuri false pentru ca la un moment dat să fie prezentate auditurilor drept justificare că, contractul a fost îndeplinit în totalitate”, a subliniat apărarea.

Dacă procurorii au văzut în discuţiile lui Adomniţei cu auditorii încercări de intimidare şi discreditare, apărarea a subliniat că dimpotrivă, şeful corpului de audit, Fănel Constantinescu, adoptase o atitudine provocatoare faţă de şeful său direct, care insista doar asupra necesităţii ca raportul de audit să fie corect întocmit şi ca auditorii să aibă o atitudine colegială faţă de cei supuşi controlului.

Nu infracţiune, ci simplă contravenţie

Procesul-verbal care atesta în fals că toate materialele de promovare fuseseră livrate CJ a fost în egală măsură baza apărării, cum fusese şi cea a acuzării. Avocatul lui Adomniţei a căutat să arate că preşedintele CJ tratase procesul-verbal ca pe orice alt act primit la mapă, fără a avea cunoştinţă de faptul că era falsificat. Doar dacă ar fi ştiut că actul era fals, Adomniţei putea fi învinuit. Or, procurorii nu putuseră demonstra aşa ceva. Practic, pas cu pas, apărarea a oferit interpretări diferite de cele ale procurorilor pentru fiecare acţiune menţionată în rechizitoriu. Un principiu fundamental al dreptului afirmă că dubiile slujesc acuzatului. Pentru ca un inculpat să fie achitat, este suficient ca lucrurile să fi putut sta altfel decât o susţineau procurorii.

Strategia apărării de oferire a unor interpretări alternative a funcţionat, dar ea a fost sprijinită şi de incapacitatea procurorilor de a prezenta clar infracţiunile comise. În august 2018, procurorii au depus la dosar precizări cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în cazul Teodorei Jinga şi a lui Carmen Irimescu. A fost momentul decisiv, în care DNA şi-a semnat înfrângerea. „Instanţa de control judiciar observă că, prin precizările depuse la dosarul cauzei de parchet s-a avut în vedere încălcarea dispoziţiilor art.14 alin. 3, art. 54 alin.1, 5 şi 6 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi art. 2, art. 5 din Ordonanţa nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv”, au reţinut judecătorii. Or, chiar legea 273 stabilea că încălcarea dispoziţiilor articolelor menţionate de procurori nu reprezentau o infracţiune, ci o simplă contravenţie. Era ca şi cum procurorii ar fi cerut ca un şofer să fie condamnat pentru ucidere din culpă, când el doar trecuse pe culoarea roşie a semaforului. „Deşi abuzul în serviciu constituie o incriminare care, în principiu, include orice încălcare a legii în exercitarea atribuţiilor de serviciu, acesta nu poate fi reţinut în privinţa acelor încălcări pentru care legiuitorul a stabilit exclusiv o răspundere contravenţională”, au arătat magistraţii. În ce priveşte art. 5 din Ordonanţa 119, acesta prezenta doar un cadru general al bunei gestiuni financiare, nu o faptă concretă. Ca urmare, Irimescu şi Jinga au fost achitate de acuzaţia de abuz în serviciu. Cele două au fost găsite vinovate de fals intelectual şi complicitate la fals intelectual, dar răspunderea penală se prescrisese. O decizie similară a fost luată şi pentru Letiţia Popa, şi în cazul ei intervenind prescripţia.

„In dubio pro reo”

Achitarea celor două funcţionare de acuzaţia de abuz în serviciu dus în mod direct şi la achitarea lui Adomniţei. Acesta era acuzat de favorizarea făptuitorului. Le-ar fi ajutat pe Jinga şi Irimescu să comită abuzul în serviciu şi falsul intelectual. Prima parte a acuzaţiei cădea de la sine. Nu putea fi condamnat pentru favorizarea făptuitorului sub aspectul comiterii abuzului în serviciu, câtă vreme respectivul abuz era o simplă contravenţie, iar făptuitorii fuseseră achitaţi.

Rămânea pe tapet favorizarea făptuitorului sub aspectul falsului intelectual. „Faptele inculpatului Adomniţei Cristian Mihai pot îmbrăca forma unei favorizări a infractorului în sensul dispoziţiilor legale, doar dacă probatoriul administrat în cauză este apt să probeze faptul că inculpatul a avut cunoştinţă că cele două inculpate au comis infracţiunile de fals deduse judecăţii”, au subliniat judecătorii. Or, astfel de probe lipseau. Concentraţi să demonstreze abuzul în serviciu, procurorii nu căutaseră să demonstreze că Adomniţei ar fi ştiut de comiterea falsurilor, dincolo de simpla speculaţie.

Adomniţei ar fi putut afla de falsificarea procesului-verbal de recepţie în timpul întâlnirii cu Jinga şi Irimescu, la restaurantul japonez. Conform unei martore, cele două „i-au spus tot”, „i-au povestit toată situaţia”, după cum au notat procurorii în rechizitoriu. Ce anume i se spusese concret lui Adomniţei nu se mai ştia însă. „Curtea consideră că ceea ce se poate susţine, cel mult, este faptul că, la întâlnirea respectivă, inculpatul a aflat că a fost efectuată plata contractului către SC Laser Co SRL, deşi societatea nu livrase toate reperele contractului şi nicidecum că ar fi luat la cunoştinţă de întocmirea unor documente false de către cele două inculpate până la efectuarea plăţii contractului”, au apreciat judecătorii. Dacă procurorii au apreciat că atitudinea lui Adomniţei faţă de auditorii CJ urmărea tergiversarea controlului pentru ca Jinga şi Irimescu să aibă timp să falsifice acte, judecătorii au considerat că tergiversarea urmărea doar ca Laser Co SRL să aibă timp să termine de tipărit albumele contractate. Era o explicaţie la fel de valabilă a atitudinii lui Adomniţei, fără a fi nevoie să se presupună că avea idee de redactarea unor acte false. „Pentru condamnare nu este suficient să existe o probabilitate cu privire la vinovăţia autorului, ci trebuie ca probele în acest sens să creeze judecătorului o convingere. «In dubio pro reo» (dubiile slujesc acuzatului, n.r.) constituie un complement al principiului prezumţiei de nevinovăţie, iar înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorul să nu se întemeieze pe probabilitate în hotărârile pe care le pronunţă, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure. Îndoiala este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie”, au conchis magistraţii.

În lipsa unor probe certe că Adomniţei avea cunoştinţă de falsuri, magistraţii Curţii de Apel Galaţi au dispus achitarea acestuia şi de acuzaţia de fals intelectual, apreciind că fapta sa nu era prevăzută de legea penală. Singurul element din sentinţă care a reprezentat o victorie a procurorilor a fost obligarea Letiţiei Popa la plata către CJ a sumei de 334.800 lei ca despăgubiri civile, suma din prejudiciu recunoscută de instanţă.

Publicitate și alte recomandări video