Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Secretele din tahograf - Tragedie cumplită provocată de 100 RON în plus la salariu

GALERIE
tahograf, sofer
  • tahograf, sofer
- +

Șoferul camionului care a provocat teribilul accident de la Bălţaţi cu 7 morţi avea în tahograf un card care nu îi aparţinea lui, ci fiului primarului din Dumeşti. Ziarul de Iaşi a discutat sub protecţia anonimatului cu şoferi care fac curse la balastierele din judeţ. Aceştia au explicat că în mod normal se fac două curse pe zi, timpul de condus fiind limitat la 9 ore. Sunt şoferi care iau carduri de la colegi şi mai merg o a treia cursă, pentru o sută de lei în plus. Pentru a reuşi această performanţă, ei pleacă de dimineaţă în cursă şi gonesc pe drumurile judeţului.

Accidentul teribil cu şapte morţi şi trei răniţi de la Bălţaţi, de marţi dimineaţă, a scos la iveală o realitate cruntă în domeniul transporturilor pe şoselele din Iaşi: pentru un ban în plus, şoferii gonesc pe drumurile judeţului cu camioane de zeci de tone. Firmele de transport au găsit şi metode prin care păcălesc autorităţile, ca şoferii să poată lucra peste limita oboselii. Acest lucru s-a descoperit şi în cazul accidentului de la Bălţaţi: şoferul presupus vinovat care conducea camionul implicat în accident lucra pentru familia primarului din Dumeşti, Mihai Cocoveică. Cardul din tahograful TIR-ului care a zdrobit duba cu şase oameni aparţinea fiului primarului.

Legislaţia este stufoasă în privinţa timpilor de conducere a şoferilor, şi nu sunt puţini care o încalcă. De altfel, cei mai mulţi şoferi de camioane opriţi în timpul controalelor făcute de către ISCTR ridică din umeri atunci când sunt întrebaţi cât timp a condus. În mare, un şofer de camion are voie să conducă efectiv, maximum 180 de ore pe lună. În rest, acesta poate lucra la firmă, însă nu poate conduce. Însă, pentru un bonus la venituri, şoferii de pe camioane care aduc nisip sau sorturi de la balastierele de pe râurile Moldova sau Siret fac o cursă în plus, zilnic. De regulă, două curse de balast aduse la Iaşi, pe drumul european, ar fi de ajuns, însă mulţi dintre şoferi încearcă imposibilul: vor să întreprindă trei curse. Însă, drumul aglomerat de la Iaşi până la balastierele de pe cele două râuri reprezintă o provocare pentru şoferi, atât din punct de vedere al oboselii cât şi a timpilor de condus. Asftel, şoferii mai tineri care rezistă oboselii împrumută cardurile de tahograf de la cei mai în vârstă şi cărora le ajung cele 180 de ore pe lună. De subliniat este faptul că acest lucru se întâmplă deoarece controalele de pe drumuri ale ISCTR aproape că lipsesc cu desăvărşire. Numai un “ghinion" ar putea face să te “loveşti" de un control ISCTR, dar dacă ai în tahograful din cabină cardul unui alt şofer, amenzile sunt mari. “Trebuie să pleci cât mai dimineaţă, deoarece drumul este mai liber, controale nu sunt până la ora 8. Apoi trbuie să “dai pedală" până la balastieră ca să prinzi rând. Încărcarea durează 15 minute însă este mai mult, mai trebuie să stai la coadă. Când vii spre Iaşi, deja drumul european este plin, deoarece este îngust şi stai mai mult în ambuteiaje", ne-a explicat un şofer de camion.

Cititi si: Cum a lovit moartea la Bălțați. Șapte povești de sub cearșafurile albe întinse pe câmp

Un alt şofer de camion ne-a povestit că el cunoaşte speţa accidentului de la Bălţaţi, ba se cunoştea şi cu Radu Andrei, tânărul de 30 de ani care ar fi provocat accidentul cu şapte morţi de la Bălţaţi. Acesta lua aproximativ 100 de lei pe o cursă în plus, adică a treia pe zi. El trebuia astfel să “ciupească" din timpii altui şofer, aşa că îi folosea cardul. “Şoferul a plecat de la Dumeşti la ora 6 dimineaţa, deoarece nu sunt controale de la ISCTR, decât după ora opt. El a pus cardul băiatului primarului în tahograf, apoi a plecat în cursă. Pe la ora 9, el trebuia deja să plece din balastieră. Atunci trebuia să scoată cardul fiului primarului din tafograf şi să îl introducă pe al lui în aparat. Apoi se porneşte spre Iaşi, iar în caz de control nu îl poate amenda nimeni, deoarece este în timpul legal. El trebuia să planifice mereu, adică să îi ajungă programul de condus de 9 ore, mai ales că el muncea până la ora 20 sau 21", ne-a spus şoferul. Tot acesta s-a plâns că mulţi transportatori îşi “fugăresc" şoferii pentru a face mai multe curse zilnic, adică trei. “Este clar! Cauza accidentului de la Bălţaţi este goana de a face cât mai multe curse, deoarece este plătit la numărul de kilometri ceea ce este un lucru ilegal. Şoferul este motivat să tragă mai tare de el şi de autovehicul, şi aici se ajunge la drame. Sunt o groază de firme de transport în Iaşi care fac aşa ceva. Noi, între şoferi, ştim numerele de înmatriculare care fac acest gen de curse", a completat şoferul de camion.

Primarul: Nu ştiu cum de s-a întâmplat că în tahograf a ajuns cardul fiului meu

Camionul condus de Andrei Radu, de 30 de ani, din Dumeşti, aparţinea firmei Agro Trans, deţinută de fiica primarului Cocoveică. Camionul mai era împrumutat şi de către fiul primarului, de la sora lui, pentru a transporta balast, de la balastierele de pe Siret. Tânărul Radu plecase ieri de la ora 6 dimineaţa din Dumeşti, la o balastieră. “Eu am un cap de tir cumpărat în urmă cu câţiva ani, dar nu este implicat în accident. Fata mea are o firmă cu profil agricol, Agro Trans. Capul acesta de tir şi cu bena le-am luat efectiv să îl folosim în agricultură, la transporturi de cereale. În perioada asta, băiatul meu Vlad l-a mai folosit că a cărat sorturi de la balastiere pe care îl aducea în sat, în Dumeşti are depozitul. Andrei Radu mergea la Siret să aducă balast, în momentul accidentului. Băiatul meu, are şi el societate cu profil agricol, iar în perioada când nu are treabă în agricultură, mai face transport, a precizat primarul Cocoveică. Acesta spune că în tahograful camionului se afla cardul fiului său, nu al lui Andrei Radu, şoferul care se afla la volan în momentul accidentului, şi implicit, cel care conducea TIR-ul.

Cititi si: Accident grav în această dimineaţă în Bălțați: șapte persoane au murit

 

 

“În cadrul firmei AgroTrans, băiatul meu este managerul de transport. Are şi el toate categoriile de permis, are şi el card, mai face şi el curse de transport. Cardul despre care se spune că a fost găsit la locul accidentului probabil că este al băiatului meu, Vlad. Dar Andrei, şoferul camionului nu avea de ce să folosească cardul deoarece şi el are licenţă de transport. Nu ştiu cum de s-a întâmplat că a pus cardul lui Vlad acolo. El, cu o zi înainte, mai făcuse o cursă, a fost în balastieră, a venit înapoi", a detaliat primarul. El a completat că şoferul mort era prieten cu fiul şi fiica lui. “Băiatul era prieten cu copiii mei. Erau un grup de tineri la Dumeşti, iar băiatul era foarte iubit în acest grup. Era foarte cumsecade, echilibrat, chiar nu pot crede că el a făcut greşeala aia. Băiatul nu consuma alcool, eras foarte liniştit. El, cu o zi înainte venise din cursă, a mai discutat cu băieţii, apoi a plecat acasă", a mai spus edilul. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri