Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

ARACIS a dat calificativul „Lipsă de încredere” Universităţii „Apollonia”

Secţie cu patru studenţi şi profesor pentru 11 specializări, la o universitate din Iaşi

GALERIE
apollonia iasi
  • apollonia iasi
- +

Principalele nereguli sesizate privesc modul de înmatriculare la unele programe de studiu, prevederile din carta şi regulamentele instituţiei, dar şi resursele umane. De exemplu, la unele facultăţi, instituţia a înmatriculat mai mulţi studenţi decât era autorizată, la Jurnalism are doar patru studenţi, iar la Comunicare numai opt. De asemenea, ARACIS face referire la calitatea scăzută a corpului profesoral şi la numărul redus de cadre didactice în raport cu numărul de cursanţi. „Noi am contestat calificativul şi aşteptăm rezultatul contestaţiei”, ne-a transmis rectorul de la „Apollonia”. Instituţia are termen de un an să remedieze lipsurile constatate, intră într-o procedură de anulare a acreditării.

 

O universitate ieşeană a obţinut doar calificativul „Lipsă de încredere” în urma unei evaluări a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior. O serie de nereguli au ieşit la iveală după evaluarea instituţională de la sfârşitul anului 2012, conducând la izbucnirea unui conflict între Universitatea „Apollonia” şi ARACIS. Reacţia conducerii instituţiei private nu a întârziat să apară. Vasile Burlui, preşedintele „Apolloniei”, a declarat că universitatea se află într-un litigiu cu ARACIS. „Noi am contestat calificativul şi aşteptăm rezultatul contestaţiei. Am contestat, punct cu punct, tot raportul”, a menţionat Burlui. În schimb, acesta a refuzat să facă public documentul, pentru a nu crea tensiuni suplimentare, până la soluţionarea controversei. Potrivit reglementărilor în vigoare, o instituţie care primeşte un astfel de calificativ are timp un an de zile să remedieze deficienţele constatate. În caz contrar, Agenţia propune Ministerului Educaţiei iniţierea procedurilor de anulare a autorizaţiei de acreditare.
 
Secţia cu patru studenţi
 
Conform raportului întocmit de ARACIS, principalele nereguli sesizate privesc modul de înmatriculare la unele programe de studiu, prevederile din carta şi regulamentele instituţiei, dar şi resursele umane. Astfel, la admiterea din 2012 au fost înmatriculaţi 129 de studenţi la Medicină dentară, deşi capacitatea de şcolarizare este de 60 de studenţi. La Tehnică dentară, numărul admişilor este de aproape trei ori mai mare decât cifra de şcolarizare: 72 în loc de 25. Aceeaşi situaţie se înregistrează şi la Asistenţă medicală generală - 96 de înmatriculaţi în loc de 40. În schimb, cererea pentru specializările Comunicare şi relaţii publice şi Jurnalism este cu mult mai mică. Aici, cursurile la anul I se ţin cu 8, respectiv patru studenţi. Într-o scrisoare trimisă în luna februarie către ARACIS, conducerea Apollonia caută să dea o explicaţie pentru această situaţie. „Cifra de şcolarizare pentru anul I din anul universitar 2012 – 2013 a fost calculată ca o medie la nivelul ultimilor ani universitari, prin reportarea locurilor rămase neocupate din anii anteriori, în vederea asigurării echilibrului la nivelul fiecărei facultăţi”, se explică în document. De asemenea, conducerea universităţii private consideră că prestigiul lor a crescut în zona Moldovei, dar şi în ţări europene, precum Italia.
 
Profesor la 11 discipline
 
Comisia ARACIS nu a apreciat nici calitatea corpului profesoral al instituţiei, mai ales în situaţia în care cadrele didactice sunt încărcate cu un număr mare de ore. „Din totalul cadrelor didactice titulare, 29 (46%) acoperă două norme didactice, iar 20 (31 %) depăşesc două norme didactice. Toate acestea în condiţiile în care o mare parte dintre cadrele care depăşesc două norme (asistenţi şi lectori) au activităţi de rezidenţiat şi/sau doctorat”, se subliniază în raportul semnat de Ioan Curtu, preşedintele agenţiei. Mai mult, unele cadre didactice susţin activităţi la 7, 8, 9, 10 sau chiar 11 discipline, pentru o parte dintre ele neavând competenţe. Studenţii nu beneficiază de suporturi de curs, iar în bibliotecă nu există toate cărţile indicate ca bibliografie. Mai mult, nu toţi titularii de disciplină au titlul ştiinţific de doctor, iar la Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării nu există nici măcar un cadru didactic care să deţină acest titlu de doctor în această specializare. Explicaţia conducerii de la „Apollonia” se bazează pe faptul că în anul universitar anterior nu s-au aprobat de către minister posturile scoase la concurs, înregistrându-se un deficit de ocupare. „Menţionăm că este de dorit ca lucrurile să se realizeze cum propune comisia, dar în universităţile mici, autofinanţate, nu este posibil să existe un cadru didactic pentru fiecare disciplină”, se precizează în răspunsul oferit ARACIS-ului.
 
Prevederi ciudate din Cartă
 
Carta instituţiei a stârnit, de asemenea, nelămuriri între membrii echipei de evaluare. Deşi în Legea Educaţiei Naţionale se stipulează faptul că rectorul este ordonatorul de credite, acest rol este ocupat la „Apollonia” de Preşedintele Consiliului de Administraţie. O contradicţie cu legislaţia naţională o constituie şi existenţa conceptului de „student - audient”, definit ca acel candidat care „la admitere, din diverse motive, nu are dosarul complet, dar care depune o declaraţie angajatoare, legalizată la notar public, prin care se angajează să îşi completeze dosarul, în perioada aprobată de Senat”. Practic, un tânăr poate fi înmatriculat la „Apollonia” fără diplomă de bacalaureat. Totuşi, universitatea a precizat că nu are înscrise persoane ca studenţi audienţi. Consiliul ARACIS a recomandat conducerii instituţiei să revizuiască toate regulamentele existente, să îmbunătăţească resursa umană şi să dezvolte o structură instituţională care să controleze nivelul de calitate. De asemenea, se sugerează construcţia de spaţii de cazare şi a unei cantine, permiterea plăţii taxelor în 2 – 3 tranşe, distribuirea echitabilă a burselor, dar şi eliberarea unei strategii de creştere a numărului resurselor puse la dispoziţie studenţilor.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri