luni, 08.08.2022
Aleșii PNL s-au grăbit să amâne constituirea Consiliului Județean ca parte civilă pentru recuperarea celor 150 de mii de lei, paguba de până acum calculată de procurori în Dosarul „Baba-Alexe”. Vicepreședintele Marius Dangă, care a condus ședința de ieri, a dat asigurări că o cerere de recuperare a prejudiciului va fi depusă înainte să se împlinească termenul de prescriere.
Întrunirea consilierilor județeni pe marginea procedurii de constituire a administrației județului ca parte civilă în procese în care figurează ca parte vătămată a decurs așa cum se anticipa deja: majoritatea PNL-PMP a impus fără probleme amânarea revendicării eventualelor prejudicii abia la capătul procesului penal. Direcția Juridică va trebui să întreprindă demersurile în asemenea cazuri, singura condiție fiind ca deschiderea acțiunii civile să fie făcută înainte de termenul de prescripție.
Prilejul a fost oferit de solicitarea procurorilor ca administrația județului să se pronunțe în debutul celor două procese, Baba-Alexe și Lăcrămioara Ursu, dacă solicită achitarea prejudiciilor estimate la 150 de mii, respectiv 73 de mii de lei în acest moment sau la finalizarea proceselor penale. Aleșii PNL și ai PMP susțin ideea așteptării, cei ai USR și ai PSD sunt adepții constituirii ca parte civilă acum. Ambele posibilități sunt legale, diferența fiind durata obținerii prejudiciului (dacă a fost constatat de instanță).
Așa stând lucrurile, alianța majoritară a adoptat o hotărâre în acest sens, lăsând astfel fără obiect proiectele propuse de opoziție pentru fiecare dintre cele două dosare penale.
Ședința a durat o oră și a fost presărată cu mai multe replici tăioase. Nu au lipsit trimiterile la cazuri delicate și nu tocmai în regulă din istoria Consiliului Județean.
Primul steguleț pe acest veritabil câmp de bătălie a fost pus de vicepreședintele Marius Dangă, care a condus ședința în prezența președintelui acuzat Costel Alexe. Dangă s-a referit la situația de la Spitalul „Elena Doamna”, unde Consiliul de Administrație amână luarea unei decizii în privința managerului după ce, în aprilie, Consiliul Județean l-a evaluat „nesatisfăcător”. „Suntem în situația de a iniția o plângere penală pentru Consiliul de Administrație de la «Elena Doamna»”, a spus vicele, invocând producerea unui prejudiciu. Președintele CA al spitalului este Ion Lorin Urcaciu, consilier județean PSD, care a absentat ieri de la ședința CJ. „Nu vă văd bine, aveți grijă ce faceți”, i-a transmis Marius Dangă în lipsă.
Inevitabil, în discuție a fost adus și subiectul spitalului amplasat la Lețcani. „În proiectul de hotărâre privind înființarea spitalului mobil scrie că președintele și vicepreședinții CJ vor monitoriza implementarea proiectului. Sunteți direct responsabil pentru eșecul de acolo”, i-a spus apoi vicele Marius Dangă fostului vice Romeo Olteanu. „O să vedem asta la momentul potrivit, o să mergem și după aceste prejudicii”, a adăugat Dangă. „Mai bine v-ați pregăti dumneavoastră să dați socoteală pentru altele, că intrăm în altele”, i-a replicat Olteanu.
Rămas fără clasă, consilierul liberal Constantin Șerban a gafat grav, apostrofându-l în ședința publică pe consilierul Mihail Bogdan de la USR: „Cu cât vorbește mai mult, cu atât spune mai multe prostii!” Derapajul lui Șerban nu a fost sancționat în niciun fel de Dangă, ci dimpotrivă, fiind susținut – cum altfel? – de Uscatu (PMP).
Nervozitatea celor din tabăra majoritară a continuat să crească. „Dacă acea detașare (a lui Vlad Baba, după câteva ore de «stagiu» după angajarea în cabinetul președintelui Costel Alexe, n.r.) a fost ilegală, vă zic că cel puțin detașarea d-lui (Marius) Bodea în prima zi de mandat din consilier personal al președintelui (CJ Mihai Adomniței, n.r.) direct în funcția de director general al Aeroportului a fost ilegală. Dar și aceea a fost legală. De asemenea, și detașarea d-lui (Gheorghe) Corjăuțeanu, la fel (în septembrie 2010, din postul de consilier al președintelui CJ Constantin Simirad la conducerea Aeroportului, n.r.). Și detașările făcute de d-nul (Maricel) Popa pe la Drumuri și Poduri din consilieri personali în funcționari publici. Deci considerăm că practica pe care a avut-o Consiliul Județean a fost una legală”, și-a justificat Marius Dangă opoziția față de proiectele inițiate de USR pentru constituirea CJ parte civilă în faza preliminară a proceselor.
„Să nu uităm că d-nul (Vlad) Baba (directorul Școlii Populare de Artă, inculpat în același dosar cu Costel Alexe și cu șeful serviciului Resurse Umane din CJ, n.r.) a prestat muncă pe post de director. Munca aceea trebuie retribuită. Omul a muncit, omul trebuie plătit”, a intervenit un alt consilier liberal, Sorin Trandafirescu.
El a explicat astfel că prejudiciul estimat acum de procurori ar putea fi altul în momentul în care CJ ar decide să-l revendice. Trandafirescu a atras atenția asupra faptului că administrația județului ar trebuie să constituie suma revendicată (225 de mii de lei în total) drept provizion într-un buget de aproape 560 de milioane de lei, cât are la dispoziție CJ anul acesta. „Creăm o mare dezordine numai pentru faptul că vrem noi să ne constituim acum parte civilă”, a opinat Sorin Trandafirescu.
Constantin Șerban a revenit strigând din nou după prejudiciile de la spitalul mobil și de la drumul de la Prisecani, „asfaltat cu 8 ani în urmă, dar sacrificat de președintele Maricel Popa ca să se facă unul nou betonat. Dar cine plătește daunele?”. Liderul grupului PSD, Cristian Stanciu, a pus lucrurile la punct: „Deocamdată, nici în cazul spitalului mobil de la Lețcani, și nici în cazul drumului de la Prisecani, nu avem nicio solicitare a organelor de anchetă cu privire la constatarea, constituirea ca parte vătămată a unui prejudiciu într-un proces penal”.
Cititi si: Vot ruşinos ieri în CJ: PNL-PMP, împotriva recuperării pagubelor din dosarele "Alexe-Baba" şi "Ursu"
Cuvinte cheie: + sedinta, Consiliul Judetean, Iasi, Dosarul „Baba-Alexe”
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Restricții în benzinăriile din Ungaria. Maxim 20 de litri de carburant, chiar și pentru unguri
Cât de importante sunt condițiile de cazare într-un hotel? (P)
Se majorează bursele elevilor, de anul viitor. Rol important în reducerea abandonului şcolar
Primarul din Tg. Frumos, dat pe mâna procurorilor. ANI l-a prins cu fals în declarații
Taţii, obligaţi prin lege să-şi ia concediu de creştere a copilului
Ucrainenii spun că rușii au încercat atacuri în șase zone din Donețk, dar au fost respinși
VIDEO Un pod deosebit din China, vechi de 900 de ani, a ars în câteva minute
Licitații pentru 22 de locuri de parcare în Iași. Unde sunt amplasate
(VIDEO) CINIC Spațiu de relaxare pentru pensionari, amenajat chiar lângă cimitir, în Făgăraș
Costel Alexe prioritizează pe agenda guvernamentală marile proiecte ale Iașului (P)
Cu fiecare proiect imobiliar inovator axat pe regenerare urbană, Iașul revine la viață (P)
Sfaturi pentru angajații care își desfășoară activitatea la birou (P)
Auditul public, între ineficiență și dezideratul consolidării
Zece cadre didactice de la Colegiul Naţional au mers în Spania în cadrul unui proiect Erasmus
Profesori de la Colegiul “Alecsandri”, la cursuri în Florenţa
127 de lucrări de artă, pe simezele internetului. „Şase – şase! Poartă-n casă!”
Licitaţie pentru parcele de teren de casă la Dobrovăţ. Redevenţă minimă de 1352 lei/an
„Ana Bogdan, cetăţean de onoare al Iaşului!” Albe şi negre după Iaşi BCR Open
FOTO „Cerbul cu opt picioare”. Iluzia optică surprinsă de un fotograf
Marcel Iureș, chemat de 5 ori pe scenă în fața publicului. În sală s-a aflat și fiul lui Marin Preda
Papa va beatifica un preot ucrainean executat prin împuşcare în Uniunea Sovietică
Un sat din Islanda, ameninţat de gazele emanate de noua erupţie vulcanică
Ce au discutat Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan timp de patru ore la Soci?
Ce notă dă ministrul Alexandru Rafila la Sănătate: Am o anumită satisfacţie
Cum vede ministrul Sănătăţii intrarea în şcolile postliceale sanitare fără diplomă de Bacalaureat
Ce spun omenii de ştiinţă despre fulgerul care a omorât doi oameni în faţa Casei Albe
Petrolul Ploieşti a învins Universitatea la Cluj, scor 1-0, în Superliga de fotbal
Ricardo Pereira va lipsi aproape şase luni de pe gazon, din cauza unei accidentări
Rafila, despre infecţiile nosocomiale din spitale: Este o realitate
Ce măsuri a luat UEFA după ce fanii Fenerbahce au scandat numele lui Putin la un meci cu Dinamo Kiev
Pentru prima dată în istoria cunoscută, izvorul fluviului Tamisa s-a deplasat cu 8 km în aval
Joe Biden se simte ''foarte bine'', deşi este în continuare pozitiv la COVID-19
Oasele și cartilajele rechinilor, cheia vindecării osteoporozei?
Tot mai multe femei își doresc copii după vârsta de 35 de ani
Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului
Alexandru LĂZESCUUcraina, Taiwanul şi Amnesty International (I) |
Nichita DANILOVSlavă lui Rabelais |
Michael ASTNERŢara asta-i un miracol |
Eugen MUNTEANU(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V) |
Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.