anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM

Şedinţă maraton, mâine, la Consiliul Judeţean

GALERIE
sedinta cj
  • sedinta cj
- +

Aleşii judeţului se reunesc mâine într-o şedinţă de plen cu 49 de propuneri de hotărâre pe ordinea de zi. Primele proiecte se referă la investiţii ce includ repararea staţiei de oxigen a Spitalelor de Pneumoftiziologie şi de Boli Infecţioase. 

Consilierii se vor pronunţa apoi asupra creşterii cu aproximativ 15 la sută a tarifelor practicate de Direcţia Judeţeană de Pază şi Protecţie. După o serie de proiecte sociale, majoritatea iniţiate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială, aleşii vor decide în privinţa cheltuirii unui milion de lei pentru „dotări independente – echipamente IT şi licenţe software”.

Este vorba, printre altele, de cumpărarea a 26 de laptopuri şi a 60 de desktopuri.

Urmează pe ordinea de zi alte câteva proiecte din domeniul sănătăţii – realizarea unei instalaţii de ventilare, tratare şi purificare a aerului pe trei etaje ale Spitalului de Neurochirurgie, bani pentru construirea şi dotarea Centrului Regional pentru Tratamentul Infertilităţii, extinderea Unităţii de Urgenţă de la Spitalul de Copii.

Şi Aeroportul este prezent cu câteva propuneri. Una dintre ele vizează închirierea prin licitaţie publică a unei suprafeţe de 280 mp de teren în scop comercial.

O a doua se referă la continuarea eforturilor începute cu aproape 15 ani în urmă, de trecere din domeniul public al statului şi din administrarea ROMATSA în domeniul public al Judeţului şi în adminsitrarea Aeroportului a unui teren în suprafaţă de 3.000 mp, situat în partea de nord a aerogării.

Totodată, aleşii urmează să respingă plângerea prealabilă formulată de Heli Avia, firma căreia administraţia PSD din mandatul trecut îi oferise pe tavă un cec în alb: 7.800 mp de teren în inima Aeroportului pentru realizarea unui centru de mentenanţă a elicopterelor, cu prevederea acordării unor despăgubiri dacă contractul de concesiune ar fi fost reziliat înainte de termen.

Cum CJ i-a pus capăt ca să facă loc viitorului terminal de pasageri T4, firma respectivă s-a adresat instanţei. La rândul ei, instanţa a acordat termen până în februarie pentru găsirea unei soluţii amiabile.

Un ultim proiect adăugat pe ordinea de zi vizează creşterea cu 9 posturi a organigramei Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor. Astfel, la Compartimentul Tehnic Investiţii, va fi înfiinţat un post de execuţie de consilier principal, iar, alături de cele 8 compartimente existente, se mai înfiinţează un serviciu întreţinere drumuri şi poduri.

Pe lângă şeful serviciului, aici mai sunt incluşi un şofer şi 6 muncitori calificaţi. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

NATO în faţa unei noi extinderi

Lucian DÎRDALA

NATO în faţa unei noi extinderi

Pentru Alianţă, cererile de aderare ale Suediei şi Finlandei sunt uşor de gestionat din perspectiva compatibilităţii. Există însă unele presiuni şi constrângeri de cu totul altă natură.  

opinii

Metamorfozele lui Eugenides

Codrin Liviu CUȚITARU

Metamorfozele lui Eugenides

Deşi unii comentatori vorbesc despre o „moarte” a postmodernismului american - prin revenirea romanului recent la epic, la poveste -, în realitate nu asistăm acum decît la remodelarea vechilor structuri moştenite de la Barth sau Hassan şi la reconsiderarea funcţiilor esenţiale ale ficţiunii. Reabilitarea instrumentarului epic reprezintă contribuţia estetică a „generaţiei următoare”, în interiorul căreia strălucesc deja Jeffrey Eugenides (laureat al Premiului Pulitzer în 2003) şi Jonathan Franzen (distins cu National Book Award în 2001). 

Politica monetară şi inflaţia

Alin ANDRIEȘ

Politica monetară şi inflaţia

În ultima perioadă se discută foarte mult despre creşterea preţurilor şi reducerea puterii de cumpărare, dar mai puţin despre soluţii şi măsurile ce ar trebui adoptate de autorităţi. Preţurile de consum au crescut în România şîn aprilie?ţ cu 3,7% comparativ cu luna martie 2022, astfel rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2022 comparativ cu luna aprilie 2021 a atins nivelul de 13,8% cel mai ridicat din 2004 când rata inflaţiei a fost 11,9%ş1ţ. 

Dacă nu au profesorii pâine, să mănânce cozonac!

Mircea MORARIU

Dacă nu au profesorii pâine, să mănânce cozonac!

Nu trebuie să fii un observator din cale afară de atent al vieţii politice interne pentru a băga de seamă că dl. prof.dr. Sorin Cîmpeanu este unul dintre cei mai activi miniştri din guvernul Ciucă. Apare aproape zilnic la câte un post de televiziune cu acoperire naţională (şi, slavă Domnului!avem multe), face mereu anunţuri legate de schimbări în sistemul de învăţământ, în procedurile de evaluare,vrea să se renunţe la teze, schimbă pe nepusă masă structura anului şcolar, cheamă pe neaşteptate studenţii din online în sălile de curs, anunţă că profesorilor le va fi prin lege interzis să îşi mediteze propriii elevi. 

pulspulspuls

Cum vorbeşti în dodii când te plesneşte statul cu leafă de 20.000/lună

PULS

Cum vorbeşti în dodii când te plesneşte statul cu leafă de 20.000/lună

Pentru că tot am adus ieri vorba de postări lugubre, pomenind-o pe aia a conţilierului premarelui Chirica, musiu fost vice Botez, care făcea apologia rublei ruseşti, iacătă că unii cetitori mai atenţi ca noi ne-au şi probozit olecuţă, pe motiv că nu vedem şi pe alţii, mai importanţi, care bat câmpii prin bălăriile cu ciulini ale facebook-ului cu şi mai multă graţie.

Caricatura zilei

Cireșe, nu ruble

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.