Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Şedinţă specială ATOP pentru tensiunile taxi versus Uber

GALERIE
ATOP - taximetristi vs Uber10
  • ATOP - taximetristi vs Uber10
- +

Reuniunea de ieri a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Iaşi a avut pe ordinea de zi un singur subiect: prezentarea unei adrese a Confederaţiei Operatorilor de Transport Autorizaţi din România (filiala Iaşi) şi a Asociaţiei Camera Naţională a Taximetriştilor (filiala Iaşi) referitoare la desfăşurarea activităţii de transport persoane în municipiu.

Mircea Manolache, preşedintele COTAR Iaşi, însoţit de reprezentanţi ai companiilor de taxi, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de intrarea pe piaţă a platformei online de transport persoane (Uber), în condiţiile în care autoturismele înscrise pe aplicaţie nu îndeplinesc cerinţele impuse firmelor de taxi.

Manolache a menţionat bonul fiscal eliberat după cursă, asigurarea pentru client şi bunurile sale, taxele aplicate serviciului de transport pasageri. Altfel spus, concurenţa e una neloială, au declarat operatorii de taxi.

„Trebuie să avem în vedere şi faptul că orice nou antreprenor trebuie încurajat să investească şi să funcţioneze în conformitate cu reglementările legale în vigoare privind transportul de persoane, dar şi în conformitate cu legislaţia prevăzută în codul fiscal”, a declarat Marius Ostaficiuc, preşedintele ATOP.

El a precizat că nu membrii ATOP decid cine are dreptate, dar l-a asigurat pe preşedintele COTAR că va transmite adresa către ANAF şi alte instituţii abilitate să verifice situaţia invocată.

La rândul său, Mircea Manolache a anunţat că „cetăţenii vor semnala la 112 dacă se va întâmpla să nu primească bon fiscal la finalul călătoriei”. Amintim că, cu două săptămâni în urmă, sute de taximetre au blocat strada din faţa Casei Pătrate cerând intervenţia autorităţilor faţă de platformele online de transport persoane.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri