
Șefii IBM, ministrul Educației și rectorii universităților din Iași au girat lansarea primului centru cuantic educațional și de cercetare, în capitala Moldovei

FreeYa Mind Campus, primul campus din România funcționând ca Centru de Inovare Cuantică IBM, a fost lansat oficial ieri la Iași, în prezența mai multor reprezentanți ai gigantului IBM din SUA și din România. „Campusul poate funcționa deja virtual”, spun inițiatorii proiectului.
În același timp, ei anunță că data finalizării proiectului va fi cel mai probabil finalul anului 2026, atunci când, practic, un nou cartier va răsări în Bucium, în jurul laboratoarelor în care cercetările cuantice se vor face în cloud.
Totuși, spun reprezentanții IBM, nu este exclus ca, în viitor, Iașul să găzduiască și fizic un astfel de computer. Pentru a atrage tinerii liceeni și studenți în Buciumul cuantic, inițiatorii proiectului, în care se numără și Cristian Berariu, antreprenor în dezvoltare imobiliară, vor construi cămine studențești cu o capacitate de cazare de până la 3.000 de locuri. Randările proiectului lasă să se vadă, pe lângă clădirile destinate studiului și a spațiilor moderne de relaxare, structuri ce par a fi blocuri de locuit cu un regim de înălțime mult superior centrului cuantic.
Au participat rectorii universităților ieșene
Lansarea campusului cuantic de la Iași s-a făcut în prezența rectorilor universităților ieșene, precum și a directorului Institutului de Chimie Macromoleculară Petru Poni din Iași. A intervenit, prin Zoom, și Daniel David, ministrul Educației.
De altfel, Adam Hammond, Quantum Enterprise Business Leader for EMEA, APAC & Japan, a declarat pentru „Ziarul de Iași” că reprezentanții IBM au ales Iașul nu doar pentru calitatea învățământului, ci și pentru modul în care universitățile ieșene au dovedit că pot colabora între ele.
„Nivelul de excelență academică de aici este… nu cunosc foarte bine Bucureștiul, dar ceea ce văd în Iași este unic față de multe locuri pe care le-am vizitat. Ce m-a impresionat cel mai mult este modul în care universitățile de aici colaborează și se sprijină reciproc. Este un lucru extrem de pozitiv”, a precizat Adam Hammond.
Rugat să sintetizeze cele doua zile (5-6 martie) dedicate de FreeYa Mind Campus evenimentului de lansare, Hammond a spus că începe, deja, munca propriu-zisă.
„Ce se întâmplă astăzi? În ultimele două săptămâni, am trecut de la a discuta despre acest subiect la a trece efectiv la acțiune. Așadar, de astăzi începe munca propriu-zisă de utilizare a computerelor cuantice pentru cercetare și predare, împreună cu toate universitățile locale. Practic, campusul este acum deschis pentru activitate”, a mai punctat Adam Hammond.
90 de studenți și cercetători ieșeni au participat la un atelier organizat de IBM
Asta după ce, săptămâna trecută, peste 90 de studenți și cercetători ieșeni au participat la un atelier organizat de IBM, pentru a începe să dobândească experiență și competențe în utilizarea computerelor cuantice.
„Ce m-a impresionat cu adevărat este nivelul de cunoștințe pe care îl au deja în Iași. Universitatea Tehnică de aici predă informatica cuantică de ceva vreme, iar discuțiile pe care le-am avut cu diverse instituții despre ideile lor au fost foarte interesante. Cred că, în următoarele luni, vom vedea apariția unor proiecte cu adevărat inovatoare. Gândirea de aici este foarte avansată, iar unul dintre avantajele Iașului este tradiția sa de excelență academică. Combinarea acestei tradiții cu noile tehnologii ar putea ajuta Iașul și România să ajungă într-o poziție de lider în domeniul tehnologiilor cuantice, care vor schimba modul în care înțelegem lumea”, a mai adăugat reprezentantul companiei americane.
Publicitate și alte recomandări video