anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 06.07.2022

Șefu-i șef și-n pielea goală?

GALERIE
Cristina Danilov
  • Cristina Danilov
- +

Conceptul de „violenţă de gen”, considerată a fi iniţial o chestiune de familie ce nu trebuia să iasă pe uşi şi, deci, în care nu trebuie să se intervină din afară, denumeşte azi o problemă mai largă ce pare să se fi extins, dincolo de uşa casei, pe mai multe paliere din viaţa de zi cu zi a multor femei. Prezenţa acestui tip de violenţă în relaţii de cuplu sau profesionale scoate în evidenţă, din păcate, şi mai mult imaginea femeilor aflate în situaţie de subordonare faţă de bărbaţi şi presupune asumarea relaţiilor de putere inegale din punct de vedere istoric dintre cele două genuri, prin care bărbaţii sunt legitimaţi să-şi menţină status-quo-ul de dominaţie.

Prezentă pe scena Premiilor Gopo 2022, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la lansarea filmului „Filantropica”, actriţa Viorica Vodă a vorbit, spre surprinderea tuturor, despre cât de mult au afectat-o hărţuirile sexuale din partea unor directori de teatru şi regizori, atunci, la începutul carierei sale. „Am făcut psihoterapie ani de zile pentru hărţuirea sexuală din sistem, nu din afara lui”, a declarat actriţa Viorica Vodă.

La Premiile Gopo am asistat la un fenomen numit „Efectul Weinstein” - după producătorul de film american Harvey Weinstein, condamnat în 2020 la 23 de ani de închisoare pentru abuzurile sexuale asupra a 40 de actriţe. De ce a tăcut Viorica Vodă atâţia ani? - s-au întrebat mulţi. De ce nu s-a adresat atunci autorităţilor, când au existat probe şi o face după 20 de ani de la consumarea actului? Ce a urmărit, de fapt? Glorie, răzbunare, atenţia publicului? Sunt întrebări care au circulat, dublate de opinii şi comentarii diverse, pe social media.

Un strigăt de indignare numit #metoo străbate lumea. Legea tăcerii a fost în cele din urmă încălcată, iar victimele hărţuirii sexuale îşi pierd frica de a denunţa agresorii care le-au umilit decenii. Ceea ce ştiau sau intuiau atât de mulţi devine public: la Hollywood - şi nu numai, ci şi în lumea artei, a modei sau a politicii - şansele de a face carieră pentru multe femei, se pare că au depins şi încă depind de favorurile sexuale cerute de bărbaţii alfa din sector.

Istoria este scrisă cu majuscule datorită fazelor de tranziție și criză. Conflictul, protestul și conștientizarea unor fenomene oferă societății o oportunitate de a-și rescrie fundamentele și de a crea o nouă structură de gândire, sentiment și acțiune. Epoca noastră este pătrunsă de fenomenul condamnării sociale. Plutește în aer sentimentul că ceva se „pregătește”, ceva care dorește să spargă sistemul mainstream cu care ne-am obișnuit. Campanii precum #metoo surprind bine aspectul răzvrătit și inovator al prezentului. Şi, în același timp, servesc drept purtători de cuvânt în fața societății pentru ca aceasta să se concentreze mai mult asupra dramei unui om, rezultată de cele mai multe ori din atitudinile și comportamentele celor din jurul lui.

Conceptul de „violenţă de gen”, considerată a fi iniţial o chestiune de familie ce nu trebuia să iasă pe uşi şi, deci, în care nu trebuie să se intervină din afară, denumeşte azi o problemă mai largă ce pare să se fi extins, dincolo de uşa casei, pe mai multe paliere din viaţa de zi cu zi a multor femei. Prezenţa acestui tip de violenţă în relaţii de cuplu sau profesionale scoate în evidenţă, din păcate, şi mai mult imaginea femeilor aflate în situaţie de subordonare faţă de bărbaţi şi presupune asumarea relaţiilor de putere inegale din punct de vedere istoric dintre cele două genuri, prin care bărbaţii sunt legitimaţi să-şi menţină status-quo-ul de dominaţie.

În societăţile noastre globalizate şi industrializate, locurile de muncă nu scapă de acest fenomen endemic - hărţuirea sexuală - care poate fi considerat chiar o crimă împotriva umanităţii din noi, un fenomen care se desfăşoară uneori într-un mod atât de subtil încât nu este perceput ca atare decât atunci când victima a fost deja ţinta distrugerii psihice, fizice, morale. „Am fost o victimă a...” sau „Am trecut prin...” - începem să simţim nevoia să recunoaştem şi să împărtăşim ceva dureros din trecutul nostru cu dorinţa de a schimba ceva sau chiar de a limita situaţia actuală, care este incomodă şi incompatibilă cu valorile societăţii moderne şi, implicit, cele personale. Acest ceva dureros a însemnat pentru multe victime hărţuite sexual anxietate, depresie, insomnii şi boli cardiace, stres, ruşine, perturbarea atenţiei şi a performanţei, divorţuri, singurătate. Poate chiar moarte.

Hărţuirea are rădăcini adânci generaţionale. Ordinea societăţii patriarhale conţine un profund dezechilibru valoric între sexe, înscris în realitatea simbolică şi relaţională femeie-bărbat. Principiul inferiorităţii sexului feminin - omul şi muierea lui, „femeia trebuie să-şi urmeze bărbatul, „femeia nu are voie să intre în altar, apoi curriculumul ascuns din educaţie - „tu eşti fetiţă, nu trebuie să te joci cu maşinuţe, doar cu păpuşi” sau „femeia trebuie să facă copii, nu şcoală!” şi sistemele masculine de reprezentare, intenţionat sau nu, golesc femeia de semnificaţia ei ca subiect principal. Încetul cu încetul, de-a lungul istoriei, femeile au învăţat să-şi asume, ca fiind ceva normal, îndeplinirea rolului de subiecţi sociali şi sexuali de ordinul doi, de subiecţi subordonaţi sau, chiar, obiectivaţi, convertiţi, de multe ori, în obiecte sexuale de desfătare. Femeia este folosită, de-a lungul întregii istorii şi culturi, şi expusă ca un obiect erotic, decorativ, accesibil, fără drept de a se împotrivi dacă un bărbat vrea să se căsătorească cu ea, devenind un produs al viselor şi dorinţelor acestuia. Văzută ca obiect, prin lentila educaţiei şi culturii dobândite de generaţii la rând, este surprinzător pentru unii, în zilele noastre, atunci când femeile ocupă funcţii importante, susţin proiecte, sunt independente şi au idei inovatoare. Reacţia e, în multe cazuri, vehementă: Vezi că ţi se arde cratiţa!”, „Nu vezi că eşti blondă?”, „Ce pretenţii să ai de la o femeie?” Într-o societate care nu pune egalitate între genuri, iar discrepanţa este transmisă din generaţie în generaţie, multe femei încă mai îndură violenţa domestică, fiindcă „bărbatul e stăpânul casei”, cât şi hărţuirea sexuală la locul de muncă fiindcă, vorba aia, „şefu-i şef şi-n pielea goală”.

Dar sunt semne îmbucurătoare: nici societatea, nici cultura nu sunt statice, iar odată cu creşterea diversităţii care s-a produs în ultimii 20-25 de ani şi apariţia de noi oportunităţi de informare şi comunicare, deschiderea generală a societăţii faţă de egalitatea de gen este în creştere. Există acum, spre deosebire de trecut, mai puţini factori care obligă oamenii să trăiască în anumite roluri sociale. Dar, totuşi, hărţuirea sexuală şi supremaţia masculină la locul de muncă nu a dispărut, după cum ne spun participantele la campania #metoo, încă sunt subiecte de actualitate în multe instituţii.

Înţelegem, din această perspectivă, femeile care au vorbit despre hărţuire cu 20 de ani mai târziu de la producerea faptelor, ca în cazul actriţei Vodă. Statele Unite, ca să revenim la cazul Weinstein, a parcurs un drum lung şi sigur în 30 de ani ce priveşte emanciparea socială, şi chiar dacă, în momentul agresiunii, victimele ar fi crezut că nu îşi vor putea exercita profesia dacă nu acceptă asemenea tratamente sau, pur si simplu, nu aveau un cadru legal care să le ofere oportunitatea salvării, acum şi-au dat seama că este momentul potrivit să vorbim deschis despre asta. Hărţuirea la care face referire Viorica Vodă s-a petrecut în urmă cu 20 de ani, când nu o apăra nicio lege din România, în anii când se căutau cu o insistenţă patologică, după cum ne amintim, angajate cu vârste între 18-30 de ani, cu standarde şi dimensiuni corporale demne de miss şi, mai ales, fără obligaţii şi cu multă disponibilitate. Discriminarea şi inegalitatea de şanse pe piaţa muncii erau la ordinea zilei fără ca autorităţile sau opinia publică să intervină în vreun fel. Culpabilizarea de către public, azi, a victimei, ironia la adresa ei, tăcerea şi indiferenţa nu doar că sunt îngrijorătoare, dar ne fac vinovaţi de complicitate la hărţuire. Dacă societatea românească face un pas spre conştientizarea fenomenului e pentru că femeile încep să vorbească public, aşa cum a făcut actriţa Victoria Vodă, mărturisind cu demnitate şi curaj dramele prin care au trecut la locurile lor de muncă.
Generaţii noi intră în profesie, trec, probabil, prin acelaşi lucru şi trebuie să clarifice la nivel public că astfel de fenomene sunt, de fapt, inacceptabile într-o societate democratică. Femeile nu mai sunt dispuse, aşadar, să îndure, pentru un salariu pe care şi-l merită, de fapt, din plin, umilirea hărţuirii, suferinţa violenţei şi inegalităţii, din partea unor indivizi care n-au reuşit să iasă încă din sfera misoginismului, a educaţiei generaţionale defectuoase şi a mentalităţii că femeia care spune „nu”, spune, de fapt, „da”. Dacă aceste abuzuri, ca cele trăite de actriţa Victoria Vodă, sunt tratate cu aceeaşi indiferenţă şi sarcasm de societate ca şi până acum, fără a fi condamnate legal, ne întrebăm ce s-a câştigat, oare, trecând, în urmă cu 32 de ani, de la apelativul „tovarăşe şef” la „domnule şef”, dacă domnul a rămas tot cu aceeaşi meteahnă, şi e tot „şef în pielea goală”, ca şi tovarăşul de altădată?

Cristina Danilov este psiholog

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Despre cotele de gen

Despre cotele de gen

În principiu, nu ar trebui să ne iluzionăm că introducerea cotelor de gen ar perturba prea mult mecanismele clientelare care continuă să inspire, în România, recrutarea şi promovarea politică.

opinii

Noaptea de Sânziene

Florin CÎNTIC

Noaptea de Sânziene

Într-un răspuns adresat lui Şerban Cioculescu, care criticase Itinerariul său spiritual, Mircea Eliade spunea: „nu scriem un tratat asupra esenţei funcţiunilor spirituale; ci trasăm linii de orientare pe o hartă nelămurită”. Şi noi.

Visez, scriu... (I)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Visez, scriu... (I)

Odată cu vârsta caut tot mai abitir lucrurile vechi, trecute şi aflate în derivă. Visez, scriu. Constat tot mai clar chestiunea asta. Mai bine zis, mai evident, mai pregnant, căci clar nu e nicidecum. Ba chiar înceţoşat, ca prin sită. 

Vacanţele muzicale de la Piatra Neamţ (I)

Alex VASILIU

Vacanţele muzicale de la Piatra Neamţ (I)

Însemnările de astăzi pot începe cu o întrebare: este bine că există pe meleagurile româneşti atâtea festivaluri? Răspunsul nu poate fi, în principiu, decât afirmativ. Deşi inflaţia acestor întâmplări (şi în domeniul artistic) poate slăbi interesul publicului, care nu mai percepe la adevăratele dimensiuni semnificaţiile de eveniment, există spaţiu de desfăşurare pentru oricine are idei interesante, originale.

pulspulspuls

Hopa: se conturează un tandem surpriză în politichia mâloasă de Bahlui!

Hopa: se conturează un tandem surpriză în politichia mâloasă de Bahlui!

Vă povesteam noi ieri aicea, stimaţi telespectatori, despre cum au apărut pe piaţa politichiei de Bahlui primele semne ale conturării unui viitor tandem de candidaturi Cejău-Premărie, în persoanele stimabililor Măricel-Mihăiţă. 

Caricatura zilei

Conferința lui Iohannis

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.