Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Șeful DGA Prahova și un ofiţer din BCCO Ploieşti, reținuți după mai mult de 11 ore de audieri

GALERIE
dna ploiesti
  • dna ploiesti
- +

Şeful Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Prahova, Constantin Ispas, și Emanuel Saghel, ofiţer din BCCO Ploieşti, au fost reținuți, luni seară, după mai mult de unsprezece ore de audieri, în timp ce Adrian Rădulescu, adjunctul Poliției Județene, este în continuare audiat, susțin surse judiciare.

Potrivit surselor citate, procurorii DNA Ploiești au emis ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pe numele lui Constantin Ispas și al lui Emanuel Saghel, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La ora transmiterii acestei știri, Adrian Rădulescu, adjunctul şefului Poliției Județene Prahova, este audiat în continuare de procurori.

Şeful Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Prahova, Constantin Ispas, a fost adus la sediul DNA Ploieşti în jurul orei 11.00, cu o dubă a MAI, fiind flancat de trei jandarmi din trupele speciale. Întrebat dacă a fost luat de acasă sau de la serviciu, Ispas a spus că este în concediu. De asemenea, întrebat dacă a ajutat infractori să scape de dosare, Ispas a negat.

Ulterior, tot cu o dubă a MAI şi flancat de jandarmi din trupele speciale a fost adus și Adrian Rădulescu, adjunctul şefului IPJ Prahova.

De asemenea, Emanuel Saghel, ofiţer în cadrul BCCO Ploieşti, a fost adus la DNA Ploieşti tot cu o dubă a MAI, iar la intrarea în sediul instituţiei el a declarat că a fost ridicat de la serviciu şi că nu ştie pentru ce a fost adus la DNA.

Potrivit unor surse judiciare, Constantin Ispas, comisar-şef de poliție şi şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, este suspectat de trafic de influență, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, luare de mită, folosire de informații care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, spălare a banilor și cercetare abuzivă.

Conform surselor judiciare citate, folosindu-şi influenţa asupra unor funcţionari cu atribuţii de control din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova și Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Prahova, șeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova ”a acţionat pentru obţinerea de avantaje patrimoniale necuvenite, pentru sine şi membri ai cercului său relaţional”.

În perioada 2010-2014, Ispas ar fi intervenit la nivelul unor funcţionari cu atribuţii de control, în scopul protejării activităţii comerciale a unor firme (S.C. Corydob Peco Serv S.R.L. Poiana Câmpina, S.C. Sandcompany S.R.L. Ploieşti, S.C. Rinenergy Impex S.R.L. Focşani şi S.C. Viacom Investec Md Midwest Focşani). În schimb, Ispas ar fi încasat periodic diverse sume de bani, prin intermediul S.C. Niros Com S.R.L. Popeşti din comuna Brazi, societate ai cărei asociaţi sunt fratele său, Ion Ispas, şi fiul său, Mihai-Constantin Ispas, și prin intermediul S.C. Milarasi SRL din Bucov, administrată de fratele său. Pentru a da o aparentă legalitate plăţilor făcute către aceste societăţi, au fost înregistrate în evidenţele contabile documente reprezentând operaţiuni comerciale nereale (fictive) privind prestarea unor servicii între părţi, acte de comerţ care în realitate nu au avut loc, au mai declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

De asemenea, Constantin Ispas este suspectat că a cerut unui denunțător și a primit, în perioada aprilie 2010 - februarie 2011, câte 10.000 euro, în două tranșe. Ispas ar fi cerut aceluiași denunţător să acorde un ajutor financiar S.C. Sandcompany SRL, administrată de Valentin Vasile Șchiopulescu, constând în acordarea unui împrumut de 200.000 lei și încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil proprietatea denunțătorului, pentru care prețul (400.000 euro) nu a fost achitat în realitate de către Șchiopulescu.

În schimb, Ispas i-ar fi promis denunțătorului că îl va determina pe comisarul șef Emanuel Saghel, ofițer coordonator în BCCO Ploiești, să soluționeze favorabil dosarul penal înregistrat la DIICOT Ploiești care viza activitatea firmei denunţătorului.

Anchetatorii mai spun că în perioada 2010-2013 șeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova l-ar fi determinat pe administratorul unei firme ”să creeze avantaje materiale” societății administrate de Vasile Șchiopulescu. De asemenea, Ispas ar fi determinat o altă firmă să încheie două contracte de furnizare mărfuri și să comercializeze, în perioada decembrie 2011 - aprilie 2013, societății comerciale Corydob Impex SRL, motorină cu plata la termen, cu bilet la ordin (în medie trei cisterne lunar), iar SC Master Truck Autoline SRL să transporte uleiurile minerale neaccizabile achiziționate de această societate din Polonia și Slovenia, cu mijloacele de transport proprietatea SC Corydob Impex SRL, direct către beneficiarii care efectuau plata transportului către Corydob.

Potrivit anchetatorilor, în schimb Ispas ar fi primit de la Vasile Șchiopulescu, reprezentantul Corydob Impex și Sandcompany, suma de 1.500 de lei pentru fiecare dintre cele 72 cisterne cu combustibil livrate de SC Fernix Impex, în total el primind 108.000 de lei. De asemenea, Constantin Ispas ar fi primit sume de bani cuprinse între 700 și 2.000 de lei pentru alimentarea cu carburant a autoturismului personal, în toată perioada menționată, agregate minerale exploatate la balastiera Sandcompany și transportul unor baloţi de lucernă sau grâu din zona Urlaţi la ferma pe care o administrează în comuna Brazi. De asemenea, în vara anului 2011 Ispas a mers cu familia sa și a fratelui său pe litoralul bulgăresc, sejurul, în valoare de 2.000 de euro, fiindu-i plătit de Șchiopulescu.

Anchetatorii mai spun că, începând cu anul 2011 și până în prezent, Constantin Ispas a efectuat, în mod repetat, operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, constând în administrarea și coordonarea efectivă a activităților derulate de către SC Iahim Logistik, la care acționar unic și administrator figurează fiul său. Firma are ca obiect de activitate ”cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase, creşterea bovinelor, creşterea porcinelor, creşterea ovinelor şi caprinelor”.

Conform surselor citate, Ispas ar fi primit, în mod repetat, sume importante de bani de la Margareta Leonte și Gheorghe Leonte, pentru ca, prin exercitarea atribuțiilor de serviciu, să inițieze și să deruleze anchete penale împotriva lucrătorilor de poliție implicați în soluționarea unui dosar aflat pe rolul Parchetului Tribunalului Prahova și având ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală de către membri familiei Leonte.

În luna iunie 2012, în calitate de șef al Serviciului Județean Anticorupție Prahova din cadrul Direcției Generale Anticorupție, Constantin Ispas i-ar fi transmis unei persoane cercetate că urmează să aibă loc o percheziție la locuința sa, percheziție dispusă într-un dosar al Parchetului Judecătoriei Ploiești.

La rândul său, Emanuel Saghel, ofiţer în cadrul BCCO Ploieşti, este suspectat de șantaj, trafic de influență, folosire, în orice mod, direct sau indirect de informații care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și luare de mită.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2014 - 2015, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul BCCO Ploieşti, lucrând în baza delegărilor de competenţă dispuse de DIICOT- Serviciul Teritorial Ploieşti, a amenințat un jurnalist, direct sau prin interpuși, cu constituirea de dosare penale și luarea unor măsuri preventive față de acesta, vrând să îl determine astfel să nu mai publice materiale de presă compromițătoare la adresa sa.

De asemenea, Emanuel Saghel este suspectat că în perioada 2011 - 2014 a pretins inițial un comision, al cărui cuantum nu l-a precizat, iar ulterior a primit parchet, plintă, precum și servicii de debitare a cantității de 3-4 metri cubi bușteni, de transport al acestui material lemnos și de recondiționare a unor piese de mobilier de la administratorul unei firme. El ar fi beneficiat de aceste servicii pentru a determina un ofițer din Poliția Județeană Prahova să soluționeze favorabil un dosar al respectivei persoane.

Anchetatorii mai susțin că, în perioada martie - noiembrie 2014, Emanuel Saghel a furnizat unei persoane cercetate într-un dosar penal de către DIICOT Ploiești informații la care avea acces în virtutea funcției, constând în înștiințarea acesteia în legătură cu interceptarea sa în respectiva cauză penală și cu data la care urma să aibă loc percheziții la domiciliul acestuia. În schimb, ofițerul BCCO a pretins şi primit, în perioada martie - noiembrie 2014, bilete la meciurile de fotbal disputate de F.C. Petrolul Ploieşti pe teren propriu.

Adrian Rădulescu, adjunctul şefului IPJ Prahova, este suspectat de cercetare abuzivă.

Conform anchetatorilor, Adrian Rădulescu și Constantin Ispas ar fi amenințat trei persoane, pentru a le determina să formuleze denunţuri la adresa unor ofiţeri de poliție de la SIF Prahova care au instrumentat un dosar penal aflat pe rolul Parchetul Tribunalului Prahova. Denunţurile astfel obţinute prin ameninţare s-au materializat în constituirea a două dosare penale înregistrate la DNA și în cadrul cărora ofițerii din DGA Ploieşti au fost delegați să facă cercetări.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri