marti, 19.03.2024
Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a afirmat, marţi, că DNA a avut, în cei 20 de ani de activitate, perioade mai bune şi mai grele, dar tot timpul a fost eficientă. În prezent, instituţia are în derulare anchete cu prejudicii estimate la 4 miliarde de euro, însă eficienţa procurorilor depinde şi de voinţa politică.
Crin Bologa a afirmat, marţi, că înfiinţarea DNA a fost o necesitate a istoriei societăţii post-decembriste.
“Înfiinţarea Parchetului Naţional Anticorupţie în anul 2002, transformat apoi în Departamentul Naţional Anticorupţie şi în anul 2005 în Direcţia Naţională Anticorupţie a fost o necesitate a istoriei societăţii româneşti postdecembriste. Cetăţenii României erau dezamăgiţi pentru că ţara era captivă unor reţele care frauda resursele publice şi, de asemenea, puneau în pericol intrarea ţării în Uniunea Europeană. Lupta anticorupţie era o condiţie esenţială pentru încheierea procesului de aderare şi este un factor determinant pentru menţinerea parcursului nostru european şi dezvoltarea societăţii româneşti. Rezultatele Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost importante pentru admiterea României la data de 1 ianuarie 2007 şi, începând de atunci, de comun acord, Uniunea Europeană şi România au instituit Mecanismul de Cooperare şi Verificare, un instrument menit să asigure în ţara noastră respectarea statului de drept şi lupta anticorupţie”, a afirmat procurorul şef al DNA.
El a precizat că DNA şi-a făcut datoria în privinţa îndeplinirii unui criteriu din MCV. “O caracteristică a ultimei perioade de timp o reprezintă lupta anticorupţie în pandemie şi cu un război nedrept în desfăşurare în apropierea graniţelor ţării. Cu atât mai mult activitatea noastră trebuie să continue şi să corespundă aşteptărilor cetăţenilor români şi partenerilor noştri externi. Noi ne-am făcut datoria în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriului de referinţă numărul 3 din Mecanismul de Cooperare şi Verificare, respectiv continuarea luptei anticorupţie la nivel înalt şi, din punctul nostru de vedere, acesta este realizat. Le mulţumesc şi felicit toate categoriile din personal şi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru profesionalismul, curajul şi consecvenţa cu care îşi duc la îndeplinire misiunea, o misiune esenţială pentru această ţară”, a transmis Crin Bologa.
El a mai adăugat că DNA are în lucru dosare penale cu prejudicii estimate la peste 4 miliarde de euro. “În concluzie, Direcţia Naţională Anticorupţie are un trecut în prezent, dar şi un viitor, mai ales dacă ne raportăm la faptul că avem în lucru dosare penale cu prejudicii prejudicii estimate la peste 4 miliarde de euro. Totuşi, pentru a atinge un rezultat durabil, eforturile autorităţilor investigative anticorupţie trebuie conjugate cu voinţă politică, activităţi administrative de prevenire a corupţiei, dar şi cu educarea consecventă a tinerelor generaţii în spiritul corectitudinii şi al respectării legilor”, a încheiat procurorul şef al DNA.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Numărul trei din Hamas a fost ucis de o operaţiune israeliană, afirmă SUA
Idei de cadouri pentru cei dragi - Cum să îi surprinzi plăcut! (P)
Revine zăpada la Iaşi: Lapoviță sau ninsoare în mare parte din țară, până joi seară
Fosta actriţă porno Stormy Daniels îşi prezintă versiunea privind relaţia cu Trump
Medic: Să nu uităm că accidentul vascular cerebral se poate face şi la copii
Prognoza meteo: Ne aşteaptă un început de aprilie mai călduros decât normalul termic
Dan Voiculescu șantajează PSD-PNL cu candidatura lui Piedone la Primăria Capitalei
Iubitul Arynei Sabalenka, Konstantin Koltsov, a murit la vârsta de 42 de ani
Azi, Simona Halep revine pe teren. De la ce oră ar putea începe partida
Interviu ZdI TV - Bilanț la Tomești: ce s-a construit și ce urmează
Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate
Ce relații comerciale mai are Iașul cu Rusia. S-a redus diferența dintre importuri și exporturi
Pasionații de programare și hardware se pot înscrie la concursul național iTEC
Fiscul vrea să-i scoată la mezat bunurile unei femei care a avut un atelier de confecții
Peisagiștii evită să participe la o licitație a Primăriei pentru finalizarea unor „părculețe”
FOTBAL Leo, trezeşte-te, că nenoroceşti fotbalul ieşean! Cine-i arată lui Grozavu bârna din ochi?
Lista celor 10 finaliști pentru Premiul Național pentru Proză „Ziarul de Iași” 2024
In memoriam Paulică Răileanu, un reputat profesor al Politehnicii ieșene
Lista școlilor unde pot începe lucrări: Primăria a semnat opt contracte
Bosch va monta pe tramvaiele din Iași sisteme „inteligente” pentru evitarea accidentelor
O tânără din Iaşi, designer pentru celebrul brand adidas. A absolvit London College of Fashion
Proiectul A8 a ajuns „bătaia de joc a Guvernului Ciolacu/Ciucă”
O hoaţă a atacat o femeie chiar dacă era însoţită de un bărbat
NATO, confruntarea Vestului cu Rusia, ambițiile lui Klaus Iohannis
„D-ale noastre, ale studenţilor”. Tableta de duminică: astăzi, despre „gen”, „deci” şi „fără deci”!
VIDEO Dronele ucrainene au pătruns 1.000 de km în Rusia și au aruncat în aer două rafinării
VIDEO Un român este cel care a dat ”voce” deșertului Arrakis în superproducția Dune 2. Cine este
Duelul reftorilor sau cum reftorul Tudorel a întins floreta iar reftorul Caşcaval i-a luat maul
Cosmin PAȘCAAlianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin? |
Briscan ZARABunici obraznici |
Cristina DANILOVNoi, femeile |
Nichita DANILOVÎntre artă şi credinţă |