Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Şeful PNL Iaşi: Fără jenă, Maricel Popa le transmite plătitorilor de taxe din Iaşi că funcţiile publice sunt un cadou pentru clientela de partid

GALERIE
alex-muraru
  • alex-muraru
- +

Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, susţine că şeful PSD Iaşi Maricel Popa face cadouri oamenilor din partidul său pe banii ieşenilor, după ce social-democratul a declarat de ziua prefectului că i-a oferit anticipat acestuia drept cadou funcţia din fruntea judeţului Iaşi.

Alexandru Muraru a scris miercuri pe pagina sa de Facebook că şeful PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, îşi arată adevărata faţă şi anume "dispreţ pentru demnităţile publice, traficul de influenţă şi tranzacţionarea clientelară, printr-un limbaj comun brevetat din anii 50".

"Maricel Popa face cadouri camarilei de partid pe banii ieşenilor. Fără niciun fel de jenă, Maricel Popa le transmite plătitorilor de taxe din judeţul Iaşi că funcţiile publice sunt un cadou pentru clientela de partid. Lipsa de cultură, educaţie şi respect apare de fiecare dată când liderul PSD Iaşi se exprimă în public şi aproape că ne este ruşine de ruşinea lui. Fostul baron PSD nu se dezminte şi se comportă ca un şef de trib umilindu-şi colaboratorii şi mai ales vrând să arate şefilor de la Bucureşti şi electoratului ca mai are un cuvânt de spus", a precizat şeful PNL Iaşi, Alexandru Muraru.

Totodată, deputatul liberal consideră că prefectul Bogdan Cojocaru a fost astfel jignit pe către liderul PSD Iaşi.

"Declaraţia făcută de liderul PSD Iaşi este şi o jignire directă adresată actualului prefect PSD care, prin gura lui Maricel Popa, nu ar avea nicio calitate pentru funcţia pe care o ocupă, dacă mandatul nu reprezintă nimic altceva decât un cadou de la şeful său. Maricel Popa nu este preocupat de proiectele Iaşului. O demonstrează acum prin declaraţiile publice referitoare la cadourile din bani publici pentru clientela de partid şi a demonstrat-o în mandatul de cel mai slab preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, o etichetă pe care ieşenii nu o vor uita şi ierta vreodată", a afirmat liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru.

Într-o intervenţie recentă la un post local de televiziune, şeful PSD Iaşi senatorul Maricel Popa i-a urat prefectului Bogdan Cojocaru, de ziua acestuia, sănătate şi putere de muncă, adăugând că funcţia de prefect este un cadou al său pe care i l-a făcut anticipat, la fel ca şi funcţia de ministru al Comunicaţiilor pe care Cojocaru a ocupat-o în anul 2018.

De asemenea, Popa l-a caracterizat drept unul dintre cei mai eficienţi prefecţi pe care i-a avut Iaşul.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri