Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Şeful PPE l-a certat pe Leancă pentru că l-a susţinut pe Ponta

GALERIE
daul
  • daul
- +

Joseph Daul (foto) le-a scris lui Iurie Leancă şi Vlad Filat pentru a-şi exprima "dezamăgirea" faţă de faptul că şeful Guvernului de la Chişinău de atunci l-a susţinut pe Victor Ponta în alegerile prezidenţiale din România, dezvăluie Unimedia.

Site-ul a publicat ieri scrisoarea, subliniind că informaţia nu era cunoscută public până acum.
Astfel, preşedintele Partidului Popular European (PPE) le-a scris pe 16 septembrie fostului premier şi liderului liberal-democrat moldoveni, după ce a aflat că Leancă urma să participe la mitingul de lansare a candidaturii lui Ponta la preşedinţia României. "Am fost profund dezamăgit să aflu acest lucru. Este total inacceptabil ca vicepreşedintele unui partid membru PPE să susţină campania electorală a unui candidat socialist care, în plus, a făcut recent unele dintre cele mai deplasate afirmaţii despre preşedintele (României, Traian) Băsescu. Compararea moştenirii sale cu cea a regimului nazist este absolut scandaloasă", scria parlamentarul european.
Site-ul moldovean precizează că a încercat să-l contacteze pe fostul premier Leancă, dar fără succes.
Liderul liberal-democrat anunţa, după învestirea noului Executiv moldovean - condus de către Chiril Gaburici şi pe care nu l-a votat în Parlament -, că urma să ia o decizie cu privire la plecarea sa din partid sau nu, după consultări cu alegătorii.


Leancă l-a susţinut pe Ponta în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din România, în toamnă, în pofida faptului că formaţiunea al cărei vicepreşedinte era, Partidul Liberal-Democrat din Moldova (PLDM), l-a susţinut pe actualul preşedinte al României, Klaus Iohannis.



 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri