Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (2)
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 06.08.2021

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (2)

GALERIE
Eugen Munteanu
  • Eugen Munteanu
- +

Autorul serialului rememorează în continuare cu emoţie şi descrie amănunţit primele lecţii de pe parcursul iniţierii sale în umila sectă a pescuitorilor cu undiţa de la Dunăre.

Urmează o lungă perioadă de acalmie, apele Dunării se scurg lin şi fără zgomot, orele trec, soarele e sus pe cer şi s‑a făcut destul de cald, cu toate că nu este toamnă, sălciile, plopii şi arinii pădurii îşi leapădă frunzele. Foamea începuse să ne dea ghes, venise vremea să „îmbucăm” sau „să glojdim” ceva. Tata aşterne pe iarbă un ştergar şi scoate din traistă merindea, o pâine proaspătă întreagă, o bucată de brânză şi câteva roşii din grădină. Erau încă anii când pâinea o făcea în casă mama Nicoleta, trudind din greu la frământatul aluatului şi asudând cam o dată pe săptămână înaintea încăpătorului cuptor de cărămizi acoperite cu lut, recent construit lângă odăile de vară. Ieşeau patru sau cinci pâini o dată, mari, rotunde şi rumene. Neasemuit de bună era pâinea mamei! Când era proaspătă, o mâncam „goală”, ca să îi savurăm gustul. Mai rar, şi doar la insistentele rugăminţi, însoţite de suspine şi lacrimi sincere, ale celor doi băieţi, mama sacrifica una din pâini, când era încă fierbinte, ca să ne ofere un castron zdravăn plin de „călăvie”: pâine caldă frântă în coltuce măricele, presărată cu zahăr şi stropită din belşug cu vin roşu. Mai târziu am înţeles de ce tânăra gospodină ezita să ne facă pe plac de fiecare dată: călăvia „se servea” doar ritualic, participanţilor la o înmormântare, aşa încât de‑sacralizarea ei, ca o „prăjitură” oarecare, putea fi de rău augur!

În fine, abia apucară pescarii să guste câte ceva, că prăjina de la undiţa cea mare, cea cu lipitoare în cârlig, bate puternic apa, semn că s‑a prins ceva. Tata sare ca un arc, apucă prăjina şi începe lupta cu prada de la capătul firului. Aceasta era, cum s‑a văzut bine îndată, un somotei măricel, care nu voia să se dea bătut şi să vină cuminte în braţele pescarului. (Un „expert” de astăzi ar întreba, pe bună dreptate: Bine, dar minciogul, banalul coşuleţ de plasă cu mâner, cu ajutorul căruia scoţi din apă peştii mai mari, unde era, de ce nu‑l foloseaţi? Răspunsul e simplu: era prea scump pentru buzunarele noastre, nu ni‑l puteam permite!) Coderiştea undiţei se încordează la maximum, struna de sfoară zbârnâie, peştele intră la un moment dat sub o rădăcină subacvatică, accidentul cel mai temut de către pescarul de la Dunăre. Tata este nevoit să se coboare în apă, pragul era adânc şi noroios, apa îi venea până pe la subţiori, aşa încât forţa şi mobilitatea îi sunt drastic diminuate! La un moment dat, Ilarion strigă la mine să vin să îl ajut. Zdrobit de emoţie, lipsit de orice experienţă, copilaşul de şase-şapte anişori se învârte de colo‑colo pe mal, neştiind ce are de făcut. În curând lupta se încheie prin victoria căpcăunului, care a reuşit să se elibereze. După clipele de stupoare şi de dezamăgire al căror gust îl cunosc doar pescarii adevăraţi, a urmat un potop de dumnezei, grijanii, arhangheli şi cădelniţe din repertoriul inepuizabil de imprecaţii pe care bărbaţii şi băieţii de la ţară le învaţă unii de la alţii, spre a le avea la îndemână ca să îşi răcorească sufletul, la asemenea ocazii. Peste câteva clipe, pescarul învins a găsit, în fine, şi ţapul ispăşitor: subsemnatul, băiatul lui! „Ce ţi‑am spus eu, mă, să mă ajuţi! De ce n‑ai sărit? Stăteai şi te uitai ca o momâie!” Şi, din nou, paştele, dumnezeii, bisericile… „Nu te mai iau niciodată cu mine la pescuit, mototolule!” Blândul Ilarion, paşnicul cititor al povestirilor lui Turgheniev şi Tolstoi, îşi ieşise din pepeni, răspândind în jurul lui teroare, asemenea unui nou Hercule furens! „Avem aici cel mai contraindicat comportament al unui părinte faţă de copilul lui, în împrejurările şi la vârsta respective!”, ar diagnostica un psiho‑pedagog de astăzi, sigur pe principiile ştiinţei sale. În loc de cuvinte întremătoare de consolare („Lasă, tată, că mai prindem noi altul! Bine că măcar am văzut cum arată un peşte mare!” etc., etc.), copilul a avut parte de reproşuri nedrepte şi de înjurături! Aşa pare să spună teoria, numai că întâmplarea pe care tocmai am relatat‑o a fost epurgată de toate eventualele ei consecinţe traumatizante prin virtuţile cathartice ale artei narative, căci totul s‑a transformat ulterior într‑una din poveştile prin care „agentul traumatizant” l‑a încântat pe „traumatizat”, de atâtea ori, cu umor şi cu autoironie, în copilărie, în adolescenţă şi chiar mai târziu. „Hai, te rog, mai spune‑o o dată pe aia cu somoteiul de la Troina, când ai vrut să mă înveţi să pescuiesc!” Conştient de harul său, naratorul nu se lăsa prea mult rugat.

Etapă a iniţierii; cu Dinu şi cu Andrei, La Peri, aproape de Ostrovel

 

De Troina mai sunt legate şi alte episoade ale iniţierii mele în pescuitul cu undiţa. De dragul simetriei, prin raport cu episodul de mai sus, voi da prioritate criteriului tematic faţă de cel cronologic, pe care mi‑l propusesem iniţial. Ucenicul de odinioară joacă acum rolul de magistru, iar Dinu, fiul lui, pe cel de învăţăcel. Momentul desfăşurării acţiunii a fost 40-50 de ani mai târziu, adică pe la jumătatea anilor ’90. La vreo câteva sute de metri în aval de locul unde se petrecuse întâmplarea cu somoteiul, Dunărea „mare” se întâlneşte cu braţul Troinei. E un loc de confluenţă, nisipos, cu apă limpede, mai mică şi foarte rapidă, numit Ciupul sau Vârful Troinei. Promontoriul este ideal pentru răpitori, şalăi şi avaţi, ca să vâneze peştişorii cu care se hrănesc. Vremurile erau acum altele, dotările pescarului, de asemenea, superioare: lansete fine, nailoane uşoare, mulinete cu 9 rulmenţi, voblere, linguriţe şi năluci strălucitoare, tot tacâmul. Numai peştii măricei pe care râvneam să îi prindem cam dispăruseră, retraşi parcă în visele copilăriei. Iată însă că ora astrală a sunat pentru norocosul de Dinu. Lansarea lui destul de aproximativă a reuşit să‑l păcălească, la un moment dat, pe cel mai frumos avat pe care l‑am văzut vreodată. De o dimensiune respectabilă, argintiu, suplu, viguros şi de o greutate respectabilă, peştele a aterizat, cumva împotriva regulilor ierarhiei pescăreşti, în braţele fericitului novice. Băiatul de paisprezece-cincisprezece ani şi‑a luat imediat rolul de vedetă în serios! A aruncat cât colo lanseta câştigătoare („Tată, ai grijă de ea, că eu am o treabă!”), şi‑a potrivit prada peste umăr, cu coada pe spate, şi a plecat fără zăbavă acasă, spre satul din zare. Nici un respect faţă de prudenţa paternă („Stai, mă, puţin, pune‑l în sacul ăsta! Te vede lumea, râde de noi, mă faci de râs în sat!”). Nici pomeneală de respect şi ascultare! Desculţ, ca un localnic de rând şi de când lumea, cu tricoul muiat în sângele bietului peşte, domnul Dinu se îndrepta triumfal spre satul din zare, dincolo de ceair! Nu mi‑a trebuit mult să îmi dau seama de miza reală a defilării eroului! Carmencitele din mahalaua ţigănească a satului îl admirau cu jind pe tânărul matador, care ştia el ce ştia! (Va urma)

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Harvard

Radu POPESCU

Harvard

Cu siguranţă, noua guvernare de peste Prut va avea parte şi de greşeli, nimeni nu crede că totul va fi perfect din prima zi. Însă noii lideri de la Chişinău vor trebui să dea dovadă de maturitate pentru a reacţiona la erori aşa cum se cuvine. Munca nu va fi uşoară, sistemul lui Plahotniuc şi Dodon, chiar dacă învins, nu va dispărea de bunăvoie.

Filmuletul zilei

opinii

Impostorii

Alexandru CĂLINESCU

Impostorii

Problema e că pe principiul: „ne-am câştigat dreptul de a vorbi liber” circulă o sumedenie de aberaţii, mistificări, minciuni grosolane. Da, eşti astăzi liber să susţii că pământul e plat sau că atentatele din 11 septembrie 2001 au fost o înşelătorie pusă la cale de CIA. Dacă eşti sărac cu duhul, dai crezare acestor tâmpenii; la fel, dacă vezi peste tot conspiraţii şi comploturi.

De ce avem nevoie să ştim ce fac absolvenţii

George PLEȘU

De ce avem nevoie să ştim ce fac absolvenţii

În lumea anglo-saxonă, dar nu numai, expoziţiile de diplomă sunt evenimente extrem de importante, atât în viaţa studenţilor, cât şi a comunităţilor din care fac parte şi a industriilor creative în general. Fie că vorbim de studiile de licenţă sau de master, expoziţia absolvenţilor universităţilor de artă (de la pictură la design, de la fotografie la fashion şi de la grafică la sculptură) reprezintă o ocazie unică pentru aceştia de a căpăta vizibilitate printre cei care lucrează în lumea artei. Curatori, teoreticieni, alţi artişti, directori de galerii şi muzee, oameni de afaceri sau posibili angajatori vizitează expoziţiile de diplomă ca parte a cercetării lor asupra artiştilor cu care ar putea dori să lucreze în viitor.

„Diversitatea” - tăvălug?!

Nicolae CREŢU

„Diversitatea” - tăvălug?!

Au fost câteva zile de destul de zgomotoasă agitaţie jurnalistică, mediatică, stârnită de tema „fierbinte” a educaţiei sexuale, neapărat de introdus, cel puţin după unii, ei da, de urgenţă, chiar heirupist, şi în şcolile din România. 

pulspulspuls

Susţineri politice cu parandărăt la lliberali. E de bine sau de rău pentru Alexe şi Chirica?

Susţineri politice cu parandărăt la lliberali. E de bine sau de rău pentru Alexe şi Chirica?

Veşti noi pe azi, venite cu trenul de noapte (ăla încă nescos din listă) de la Bucureşti, stimaţi cetitori de la Iaşi. Zice-se prin capitală căci apele s-au cam aşezat la vârful PNL, şi că premierul Florin Cîţu are acum prima şansă. 

Caricatura zilei

Vecina bronzată 2

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.