anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM

vineri, 20.05.2022

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (5)

GALERIE
Eugen Munteanu
  • Eugen Munteanu
- +

Autorul relatează în continuare despre felul în care familia sa din Seimeni, sat situat pe malul dobrogean al Dunării, a traversat anii comunismului.

După distrugerea violentă (deportare, muncă forţată, eliminare fizică) a elitei ţărăneşti („chiaburimeaˮ), celor rămaşi, care se supuseseră, în aparenţă, comandamentelor „revoluţiei proletareˮ, le‑a fost rezervată, la început, o imagine oarecum mai blândă a colectivismului comunist. Pe lângă o sumă de bani lunară, „colhozniciiˮ erau retribuiţi, la sfârşitul anului, proporţional cu „procenteleˮ acumulate de fiecare, cu o parte consistentă din produsele muncii lor (grosul mergea, desigur, la stat!): grâu, porumb, cartofi, legume, ulei, vin etc. În plus, fiecare familie primise în câmp aşa‑numitul „lot ajutătorˮ (1000 de metri pătraţi), în care puteau cultiva ce doreau. Pe lotul lor ajutător, ai mei „puneauˮ, invariabil, pepeni, fasole, mei şi porumb. Întrucât aceste loturi ajutătoare erau plasate toate la un loc, de regulă pe nişte sole mai puţin rodnice, nu trebuia să ai mare perspicacitate ca să constaţi că acolo, pe culturile „particulareˮ ale oamenilor, plantele erau mult mai înfloritoare şi mai bine îngrijite decât pe terenurile „colectiveiˮ, muncite, până la urmă, tot de ei!

Perioada oarecum idilică a primilor ani de colhoz, când pentru mulţi, în special pentru cei mai săraci, lucrurile păreau să se aşeze pe un făgaş acceptabil, a culminat cu electrificarea satului, primită cu bucurie, chiar cu entuziasm, de toată lumea. Una dintre cele mai pregnante din engramele proiectate în prima copilărie asupra memoriei mele afective este momentul în care, la vârsta de vreo şapte ani, am învârtit comutatorul şi am aprins, în tavanul uneia din încăperile nou construitei case a părinţilor mei, încă nefinisată, un bec electric. În comparaţie cu blânda pâlpâire a lampei cu gaz, cu care fusesem obişnuit, strălucirea electrică mi s‑a părut orbitoare. Bunăstarea incipientă s‑a dovedit însă o iluzie, iar luna de miere între ţărănime şi dictatura proletariatului s‑a încheiat. Mecanizarea inerentă a agriculturii, introducerea tractoarelor, a semănătorilor, a combinelor şi a celorlalte maşini agricole a făcut inutilă munca manuală şi a fost folosită de partidul comunist ca un excelent prilej de marginalizare încă şi mai accentuată a ţăranilor. Retribuţia prin produse agricole a muncii dispare, se introduce plata exclusiv în bani a muncii bieţilor ţărani pe propriile ogoare. Totul devine centralizat, planificat, organizat, măsurat şi rechiziţionat de către stat. Se renunţă chiar şi la spoiala de minciuni propagandistice despre „viitorul de aur al ţărănimii muncitoare în alianţă cu proletariatulˮ. Salariul mizer, de câteva ori mai mic decât al unui muncitor, îi determină pe cei mai tineri să fugă la oraş (în cazul nostru, „oraşulˮ însemna Cernavodă, Medgidia şi Constanţa, mai rar Bucureşti sau alte locuri), împlinind astfel proiectul partidului de „întărire a clasei muncitoareˮ. Cei mai bătrâni încep să dispară pe cale naturală, iar cei din generaţia medie, a părinţilor mei, încep să îşi caute tot felul de mijloace de subzistenţă în afara ceapeului. După mai puţin de două decenii, „victoria socialismuluiˮ găseşte un sat pustiit, dominat de descurajare şi, în unele cazuri, de deznădejde. Valorile „banaleˮ şi de la sine înţelese de odinioară, solidaritatea, omenia, buna cuviinţă dispar. Se întind, ca o pecingine, laşitatea, suspiciunea, delăsarea, dispreţul faţă de muncă, învârteala. Furtul de pe „ogoarele ceapeuluiˮ devine un fel de sport onorabil şi practicat pe scară largă.

Apăsat toată viaţa lui de suferinţa unui destin ratat, după speranţele irosite pe care i le încurajaseră în şcoală învăţătorii săi, tata a îndeplinit, de cele mai multe ori, la colectivă, muncile care cereau ceva ştiinţă de carte, o minte mai limpede şi o inteligenţă superioară. A fost când merceolog, trimis cu camionul după tot felul de aprovizionări prin ţară, când magazioner sau cantaragiu. A fost chiar, o vreme, numit responsabil cu „chimizareaˮ agriculturii în sat, ajutându‑l pe inginer la procurarea, depozitarea şi administrarea îngrăşămintelor, a pesticidelor şi a insecticidelor. Nu i‑a trebuit multă vreme să îşi dea seama de toxicitatea acestor substanţe, căci, după ce un an‑doi a încercat să combată şi în grădina de acasă gândacii de colorado prin „miraculosulˮ DDT, a renunţat şi ne‑a pus din nou să adunăm cu mâna, în cutii de conserve, simpatica gânganie gălbuie cu dungi cafenii, care devora frunzele cartofilor şi ale roşiilor.

La sfârşitul anilor ’70, mama şi tata nu mai erau deja ceapişti căci, din ce primeau de la ceapeu, nu aveau cum să „ne ţinăˮ, pe mine şi pe fratele meu, la şcoală în Constanţa şi apoi la facultate. Aşa că tata fost o vreme vânzător la cooperativa de consum şi chiar „mandatarˮ la singurul „bufetˮ din sat, pentru ca ultimii ani înainte de pensie să fie un fel de paznic-distribuitor la magazia unui IAS din Balta Ialomiţei. Dar partea cea mai consistentă a finanţelor familiei le procura tata prin iscusinţa cu care producea şi vindea sătenilor, „cu damigeana sau cu sticlaˮ, vinul roşu obţinut de la cei vreo mie de butuci de vie „producătoareˮ de lângă casă sau excelentul şi parfumatul rachiu de caise, produs în casă, mai mult sau mai puţin clandestin.

În 1990, după prăbuşirea lui Ceauşescu şi a comunismului, „domnul Iliescuˮ şi ai lui s‑au văzut nevoiţi să retrocedeze ţăranilor pământurile şi animalele care mai rămăseseră. Cu recuperarea a ce mai era de recuperat din ruinele ceapeului a fost însărcinată, ca şi cu trei decenii mai înainte, la înscrierea în colectivă, tot biata mamă, Nicoleta. Scepticul şi autoritarul ei bărbat, Ilarion, şi‑a rezervat rolul de „deus absconditusˮ. Când mama, venind de la deal, a intrat în curte târând după ea două oi şi o vacă, a avut loc următoarea scenetă: „Păi bine, fă, Nicoleto, dă unde ai scos tu o vacă, fă? Câte vaci ai dat tu, fă, la colectivă? I‑ai îmbrobodit pă proştii ăia lu’ Iliescu, şi te‑ai ales cu o vacă! - Ce vorbeşti, mă, dăşteptule! Eu am dus la deal treizeci dă oi şi mi‑a dat înapoi două oi, mari şi late! Cum adică, douăşopt dă oi nu face cât o vacă? - Bine fă, da’ tu ştii ce e aia o vacă? Cum să îngrijeşte, cum să râneşte, cum să mulge, ce, şi cum? - Da, ştiu, că am avut acasă şi am văzut! - Ai văzut pă dracu’! Că erai copchil mic pă vremea aia.ˮ Zeflemistul de Larion a avut dreptate! La cei 55 de ani ai săi, Nicolata s‑a muncit cu râvnă, transformând coteţul purceilor care ne hrăniseră pe toţi aproape treizeci de ani în grajd pentru vacă, cârpind, lipind cu mâinile ei pereţii cu lut galben, clădind o claie de fîn, cumpărând paie şi tot ce mai trebuie. Dar, la capătul a doi ani de chin, Nicoleta a trebuit să se recunoască învinsă. A îngriji o văcuţă este o aventură tăcută şi chinuitoare, un sport de neînţeles pentru profani: să o duci la turmă, pe seama văcarului satului, cu noaptea în cap, şi să o aduci înapoi pe înserate, să o mulgi zilnic de două ori, dimineaţa şi seara, să o hrăneşti omeneşte, iarbă, fân, tărâţe, grăunţe, să o adăpi pe săturate, să îi schimbi aşternutul de paie zilnic, nemaivorbind de perioada gestaţiei, o dată la trei-patru ani, îngrijirea viţelului et caetera. Făbricuţa de lapte nu funcţionează de la sine! Aşa că, în cele din urmă, după peste 30 de ani de zootehnie comunistă „ştiinţificăˮ, Nicoleta a trebuit, în cele din urmă, să depună armele, vânzând‑o pe mai nimic, cu lacrimi în ochi, pe tânăra joiană roşcată şi blândă (în fotografie: tatăl meu Ilarion, în livada din jurul casei).

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

NATO în faţa unei noi extinderi

Lucian DÎRDALA

NATO în faţa unei noi extinderi

Pentru Alianţă, cererile de aderare ale Suediei şi Finlandei sunt uşor de gestionat din perspectiva compatibilităţii. Există însă unele presiuni şi constrângeri de cu totul altă natură.  

opinii

Metamorfozele lui Eugenides

Codrin Liviu CUȚITARU

Metamorfozele lui Eugenides

Deşi unii comentatori vorbesc despre o „moarte” a postmodernismului american - prin revenirea romanului recent la epic, la poveste -, în realitate nu asistăm acum decît la remodelarea vechilor structuri moştenite de la Barth sau Hassan şi la reconsiderarea funcţiilor esenţiale ale ficţiunii. Reabilitarea instrumentarului epic reprezintă contribuţia estetică a „generaţiei următoare”, în interiorul căreia strălucesc deja Jeffrey Eugenides (laureat al Premiului Pulitzer în 2003) şi Jonathan Franzen (distins cu National Book Award în 2001). 

Politica monetară şi inflaţia

Alin ANDRIEȘ

Politica monetară şi inflaţia

În ultima perioadă se discută foarte mult despre creşterea preţurilor şi reducerea puterii de cumpărare, dar mai puţin despre soluţii şi măsurile ce ar trebui adoptate de autorităţi. Preţurile de consum au crescut în România şîn aprilie?ţ cu 3,7% comparativ cu luna martie 2022, astfel rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2022 comparativ cu luna aprilie 2021 a atins nivelul de 13,8% cel mai ridicat din 2004 când rata inflaţiei a fost 11,9%ş1ţ. 

Dacă nu au profesorii pâine, să mănânce cozonac!

Mircea MORARIU

Dacă nu au profesorii pâine, să mănânce cozonac!

Nu trebuie să fii un observator din cale afară de atent al vieţii politice interne pentru a băga de seamă că dl. prof.dr. Sorin Cîmpeanu este unul dintre cei mai activi miniştri din guvernul Ciucă. Apare aproape zilnic la câte un post de televiziune cu acoperire naţională (şi, slavă Domnului!avem multe), face mereu anunţuri legate de schimbări în sistemul de învăţământ, în procedurile de evaluare,vrea să se renunţe la teze, schimbă pe nepusă masă structura anului şcolar, cheamă pe neaşteptate studenţii din online în sălile de curs, anunţă că profesorilor le va fi prin lege interzis să îşi mediteze propriii elevi. 

pulspulspuls

Cum vorbeşti în dodii când te plesneşte statul cu leafă de 20.000/lună

PULS

Cum vorbeşti în dodii când te plesneşte statul cu leafă de 20.000/lună

Pentru că tot am adus ieri vorba de postări lugubre, pomenind-o pe aia a conţilierului premarelui Chirica, musiu fost vice Botez, care făcea apologia rublei ruseşti, iacătă că unii cetitori mai atenţi ca noi ne-au şi probozit olecuţă, pe motiv că nu vedem şi pe alţii, mai importanţi, care bat câmpii prin bălăriile cu ciulini ale facebook-ului cu şi mai multă graţie.

Caricatura zilei

Cireșe, nu ruble

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.