Selecțiile memoriei

Orbanul vecinilor și Trump

Pe la începutul lunii noiembrie, crainicul Ingo Zamperoni de la ARD (tagesthemen) a făcut un mic interviu cu jurnalistul (la The Atlantic ) și scriitorul american George Packer. Contextul: tocmai pierduseră republicanii niscaiva alegeri (de pildă cele pentru postul de guvernator din Virginia și din New Jersey) în favoarea candidaților democrați. În cadrul interviului, Packer a spus la un moment dat nici mai mult, nici mai puțin decât următoarele: „Trump a reușit în 9 luni pentru ce lui Viktor Orban i-au trebuit 9 ani”. Evident, este vorba de preluarea a aproape tuturor pârghiilor puterii și transformarea SUA, asemenea Ungariei prietenului său Orban, într-un stat autoritar.

Cea mai recentă carte a lui George Packer (*1960) este romanul distopic The Emergency (2025).

Amânarită cronică

Patru zile la rând m-am îmbrăcat de oraș/ ca să mă duc la Sighii,/ dar de urnit nu reușii/ să mă urnesc din Amnaș/ decât în a cincea zi.

Așteptări nerealiste

Nu poți să te aștepți să trăiești la bătrânețe ca norvegianul, când tu ai trăit în prealabil toată viața ca românul.

Una-i una, alta-i alta

Unii tânjesc după atenție, alții după atenții.

Of, formulările astea aiurea pretențioase

O fizioterapeută, invitată la RRA: „Dacă facem referire la…”, „Dacă fac referire la…”

Faceți referire, oameni buni, căci e tare complicat să te referi la…!

Descoperire consolatoare

Hm. Interesant. Suferind eu de amânarită cronică, am descoperit, totuși, și un beneficiu: nu știu cum se face, dar cumva timpul „câștigat” prin amânare e adesea „fertil” pe planul ideilor, al însemnărilor mai mult sau mai puțin (ne)însemnate…

Te pomenești că subconștientul încearcă și el, săracul, să compenseze stresul amânării (căci acesta există!) cu niscaiva „realizări”?

Ocolul Pământului în 80 de secunde

– Hă?

– Via TikTok!

Amintire „topografică”

„Tot ce-i posibil este și probabil.”

Cu atât am rămas de la cursul de topografie din primul an de la Silvicultură (1981-1982). A spus-o chiar profesorul (de școală veche, în cel mai bun sens al cuvântului – îmi pare rău că nu-mi amintesc numele Domniei sale) care ținea cursul.

Înlănțuire disperat-optimistă

Am încercat marea cu degetul, căci, vorba aia, încercarea moarte n-are și, nu-i așa, speranța moare ultima.

Merz, Friedrich Merz

Pe 11 noiembrie, cancelarul german a împlinit 70 de ani și a devenit astfel primul cancelar care face 70 în funcție fiind!

Altfel, cel mai în vârstă cancelar al Germaniei a fost Konrad Adenauer (1876-1967), dar pe când acesta a împlinit 70 de ani, încă nu ajunsese cancelar (de altfel primul al RFG/Germaniei de Vest, între 1949-1963).

A, și încă un detaliu aflat cu ocazia asta de la jurnalul de noapte tagesthemen: Merz este, pe deasupra, singurul cancelar care știe să piloteze și care chiar zboară ocazional cu avionul său privat (poate mai puțin acum, de când a preluat conducerea guvernului).

Poftim, prin februarie, pe când Germania era încă în campania electorală, ziarul de stânga din Berlin die tageszeitung (taz, 14.02.25) a dedicat pilotului Friedrich Merz un articol întreg, evident din perspectiva ideii de poluare.

După ce aflăm că acesta și-a apărat „hobby-ul de lux” declarând că pilotajul reprezintă „un vechi vis” de-al său, e prezentat avionul: un avion cu elice Diamond DA62 cu cinci locuri care ar costa aproape un milion de euro. I s-au numărat, desigur și zborurile din ultimii ani (160 în ultimii trei) și cică doar ca pilot Merz ar fi vinovat de 8 tone de CO2/an. Neamțul mediu ar emite 10,5 t/an, dar din astea doar 2,1t ar ține de mobilitate. Merz, deci, a poluat din greu, da?

Și ca să așeze cireașa pe tortul eco-stângist, aflați că emisiile de carbon cresc odată cu veniturile: cei săraci, deci, poluează cel mai puțin, cei bogați, cel mai mult! Și uite așa, dacă vrei să salvezi planeta n-ai cum să nu fii anti-capitalist și, deci, dar mai ales: anti-bunăstare! Și uite așa, cu cât vor fi mai mulți săraci, cu atât mai bine va fi pentru planetă, nu? Trăiască sărăcia!

Scofală

De unde o veni cuvântul scofală?

Mă uit în DEX: etimologie necunoscută!?

Ete na, mare scofală!

Selecțiile memoriei și nunta de aur

Pe 15 noiembrie a.c., sora mea cea mare a sărbătorit 50 de ani de căsnicie. Nunta a avut, deci, loc în 1975 (la Căminul cultural din Amnaș, ajuns între timp, deși construit la sfârșitul anilor 1960, o ruină în picioare), pe când aveam 14 ani și mai locuiam cu părinții la Apoldu de Sus.

Am sunat-o pe sora mea și i-am povestit, printre altele, singura mea amintire concretă de la nunta ei: faptul că sâmbătă seara, eu unul am plecat pe jos peste deal la Apold ca să hrănesc animalele (porci, găini, câine de curte), iar duminică m-am întors la ziua a doua a nunții, care îndeobște începea la ora 11, după slujba de la ora 10, unde mireasa participa pentru prima oară ca femeie căsătorită îmbrăcată în portul popular specific tinerelor soții.

Ei bine, pentru că am plecat și m-am întors pe jos, am dedus că trebuie să fi fost vreme bună. Nu, mi-a zis sora mea, a fost o vreme cețoasă și că ea nu-și amintește de plecarea și revenirea mea.

Cealaltă soră, ce să vezi, își amintea faptul că noi doi ne-am fi fotografiat împreună!? Eu, deloc!?

Ce ți-e și cu selecțiile memoriei!

Egretele și regretele

Egretele au aripi și-și pot lua zborul.

Regretele nu prea.

Michael Astner este poet, traducător și publicist

Publicitate și alte recomandări video