Selly - o provocare pentru cei care desfid manelele
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Selly - o provocare pentru cei care desfid manelele

GALERIE
selly
  • selly
- +

Zilele acestea s-a discutat pe larg despre decizia tânărului vlogger Selly de a-și sărbători ziua de naștere prin invitarea unui manelist cu succes la publicul acestui gen muzical. Dincolo de tabloidizarea scandalului și atacurile pe această temă la adresa vloggerului, tocmai la televiziunile care au promovat manelele ca divertisment în programele lor, incidentul e un prilej de redeschidere a subiectului dintr-o altă perspectivă: înseamnă automat asumarea preferinței pentru manele inadecvarea ca participant într-o discuție despre reforma educației?

Pentru a găsi răspunsul la această întrebare, e necesară o incursiune în istoria acestui gen muzical. Încă din 2006, în două ediții succesive ale Suplimentului de cultură, Cristian Neagoe a adunat mai multe materiale care au abordat fenomenul pe larg.

Andrei Oișteanu menționează originea turcească a manelelor, cântate de muzicanții din Meterhanea (fanfara sultanului). Însuși Dimitrie Cantemir, școlit la Stambul, a compus nu mai puțin de 35 de manele culte. Ceva mai târziu, Anton Pann a cules într-o carte intitulată „Spitalul amorului” numeroase manele, pe care le-a și interpretat. Epoca fanariotă și-a adus și ea aportul la răspândirea manelelor, prin intermediul lăutarilor români sau romi.

Revenind la actualitate, în primul capitol al doctoratului său despre manele, scriitorul Adrian Șchiop explică de ce maneaua este ascultată, în primul rând, de tineri, deși, conform studiilor culturale, nu aparține unei culturi a tinerilor. Explicația ar consta în faptul că, în anii ‘80, odată cu primele manele (denumite „etnopop” în literatura de specialitate) cântate pe instrumente electrice, regimul comunist nu permisese apariția unei scene alternative la cea oficială. Cu excepția Cenaclului Flacăra, valorile tinerilor nu se regăseau în muzica difuzată pe scară largă, fapt care justifică atracția exercitată de muzica orientală și manele. Versurile directe, neaoșe, abordează probleme reale cu care se confruntau tinerii, spre deosebire de discursul fad, artificial, al muzicii pop a vremii.

După căderea comunismului, manelele au rămas „folclorul ghetoului”, prin care s-au cântat spaimele și aventurile din tranziție ale unor categorii de oameni care au fost printre cei mai afectați. De ce nu a devenit hip-hop-ul (un gen muzical de import) muzica ghetoului românesc? Cu toate că la început au existat câteva colaborări de succes între manele și hip-hop, genul apărut inițial în anii ‘70 în Bronx (New York) a fost la noi adoptat treptat de tinerii urbanizați, odată cu intelectualizarea și clonarea lui după modelele de import și îndepărtarea de problemele periferiei pe care ar fi trebuit să o reprezinte.

Într-un alt articol foarte comentat din 2011, Șchiop afirmă chiar că, deși inițial tolerant față de manele, hip-hop-ul devine ironic, condescendent și apoi rasist (vezi Paraziții). Rasismul mascat ar fi explicația intoleranței publicului larg față de manele, care sunt interpretate în principal de romi. Intelectualii conservatori, prin vocea lui Gabriel Liiceanu, sunt primii care remarcă „manelizarea” României, iar cei de stânga copiază doar modele vestice, fiind inițial rezervați față de manele, pe care le tolerează cel mult din empatie față de situația precară a romilor, fapt ce ascunde tot o poziție de (ne)asumată superioritate. Preferința pentru manele e văzută ca un semn al unei occidentalizări insuficiente sau al unei reticențe față de modelele civilizației vestice, iar fanii acestora sunt denumiți cocalari, cuvânt care devine un brand de țară. Șchiop, un fan declarat al manelelor, subiect și al romanului ecranizat „Soldați: poveste din Ferentari” e de părere că „reacția antimanele vine din complexe supracompensate”.

Pe de altă parte, folclorul, sub toate formele sale, rămâne un element important în cadrul unui popor mai degrabă conservator, tradiționalist, fiind transmis din generație în generație prin intermediul participărilor la evenimente importante pentru comunități, fie ele rurale sau urbane: nunți, botezuri, cumătrii etc. Din mimetism, dorința de a face pe plac părinților sau rudelor mai în vârstă sau dintr-o preferință reală a organizatorilor, folclorul nu lipsește nici de la astfel de  evenimente de familie în care difuzarea de manele este interzisă.

De altfel, ca răspuns la fenomenul de globalizare, căutarea „autenticității”, a trăsăturilor originale ale națiunii de către unele audiențe a făcut ca elementele etno să devină din ce în ce mai prezente și apreciate în diverse genuri muzicale. Fuziunea dintre tradiţional şi modern determină apariția unor forme hibride precum pop-folk, etnopop, etno-jazz, etno-rock, balkan-etno, electro-folk, hip-hop cu influențe folclorice ș.a. Printre proiectele muzicale cu succes la public care au valorificat filonul etno sunt Phoenix, Zdob și Zdub (+ DJ Vasile), Subcarpați, Argatu’, Balkan Tacsim.

După o scădere a popularității la începutul decadei 2010, manelele revin în forță în preferințele publicului tânăr. Hipsterii români, care la început le ascultă „ironic”, organizează petreceri în cluburi din București sau la Cluj-Napoca, în cadrul TIFF, iar stângiștii și le asumă deschis ca o formă de solidarizare cu Celălalt, după modelul adoptării culturii negre de către albii dominați de sentimente de vinovăție în America anilor ‘50. Ipocrizia discursului antimanele la o parte dintre amatorii de muzică electro transpare succesiv odată cu difuzarea în cadrul mai multor festivaluri mari din țară a piesei „Așa sunt zilele mele”, interpretată de celebrul Adrian Minune, și fredonată de majoritatea participanților aflați la acele concerte.

Trending-ul de pe youtube certifică în ultimii ani popularitatea manelelor în rândul internauților români, jumătate din primele 20 de poziții fiind legate de fenomen. Comparativ cu alte țări din Occident, unde hip-hop-ul și subgenurile lui domină, această tendință arată că, așa cum anticipa Șchiop, manelele au devenit, din folclorul ghetoului, folclorul pop actual. Iar explozia Tik Tok și a clipurilor scurte cu milioane de vizualizări i-au garantat aderența în rândul Generației Z (sub 30 de ani), numită inspirat o armată de editori video, care le-a lăsat Facebook-ul părinților pentru a se refugia într-o rețea socială în care se simt bine, fără riscul de a fi judecați.

De altfel, în justificarea opțiunii sale de a chema un interpret de manele la ziua lui, Selly face comparația dintre versurile manelelor și trap-ului, un subgen al muzicii hip-hop apărut în SUA în anii ‘90 și care a căpătat o popularitate ridicată în rândul Generației Z. În timp ce nimeni n-ar fi protestat față de un artist trap, anvergura scandalului a fost potențată, spune el, de prezența unui manelist și a trupei sale.

Implicat într-o dezbatere despre reforma educației, Selly a ridicat nivelul așteptărilor celor care l-au văzut ca un posibil reprezentant al generației sale și și-au proiectat speranțele într-o tânără figură populară, cu un discurs foarte coerent pentru vârsta lui (abia a împlinit 20 de ani), susținut de o platformă proprie, independentă de mass-media, dar cu milioane de urmăritori. În urma explicațiilor ușor arogante oferite post-eveniment, s-au adunat sute de comentarii din partea celor din generațiile X și milenialilor, dezamăgiți că Andrei Șelaru a.k.a. Selly s-a dovedit a nu fi eroul pe care toți aceștia îl așteptau.

Însă, dintr-un calcul cinic sau din convingere, Selly nu poate fi altceva decât portavocea cohortei sale de urmăritori, care îl validează ca exponent și care n-au nicio problemă în a-și asuma preferințele pentru un anumit gen muzical. Dacă ne dorim, ca societate, să oferim celor tineri posibilitatea de a descoperi și îmbrățișa și alte genuri muzicale, nu putem să-l excludem pe Selly din dezbatere pentru că nu corespunde așteptărilor unora, deoarece n-am face altceva decât să închidem simbolic ușa dialogului cu toți cei care se simt reprezentați de el. Primul pas către schimbarea stării de fapt este acceptarea și asumarea ei.

George PLEȘU este manager cultural, preşedintele Asociaţiei AltIaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Hai cu pensiile speciale: Poliţiştii tocmai au mai rupt un gât!

Dan CONSTANTIN

Hai cu pensiile speciale: Poliţiştii tocmai au mai rupt un gât!

După cum se poate observa din cele trei cazuri, atât intervenţia, cât şi neintervenţia Poliţiei provoacă pierderi de vieţi omeneşti.

Filmuletul zilei

opinii

Şerban Axinte şi anxietăţile sale

Nichita DANILOV

Şerban Axinte şi anxietăţile sale

Consider că nu e simplu să scrii un reportaj contemplându-ţi de pe marginea prăpastiei propriul tău abis existenţial în care simţi că luneci fără să găseşti un punct de echilibru.

Noii infractori

Dana ȚABREA

Noii infractori

În cadrul Maratonului dramaturgiei israeliene pe scene româneşti, derulat între 14 şi 16 aprilie, cele cinci teatre partenere (Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti, Teatrul „L.S. Bulandra” Bucureşti şi Teatrul de Stat din Constanţa), propun publicului, cu ocazia Zilei Naţionale a Israelului, montări ale pieselor unor autori israelieni de prestigiu, precum Edna Mazia, Hillel Mittelpunkt, Zadok Zemach, Savyon Liebrecht sau Hanoh Levin.

„Absolutismul” libertăţii de expresie

Michael ASTNER

„Absolutismul” libertăţii de expresie

Ultima întrebare a interviului (din Die Welt) luat de Mara Delius politologului Mark Lilla (despre care am scris săptămâna trecută) pune-n discuţie declaraţia unei critici a scrisorii deschise semnată anul trecut de 150 de intelectuali din SUA (majoritatea de stânga!, cum m-a asigurat la telefon un prieten…).

pulspulspuls

Un deştept Grămadă

Un deştept Grămadă

Până mai ieri, indiferent de guvern, PSD sau PNL, fostul dipotat local PMP Grămadă avea numai cuvinte de laudă despre orice ministru al Sănătăţii.

Caricatura zilei

Cu telefonu pe trecere

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.