EXCLUSIV El este ieșeanul care a găsit comoara antică de sute de mii de euro în Siret VIDEO
Zilele trecute, politistii au pus mâna pe o comoara nepretuita: un coif de razboinic datâ (...)
citeste totvineri, 15.01.2021
Ca urmare, apar semne de întrebare în privinţa monitorizării acestora, dar şi în privinţa respectării regulilor de carantină. Unii dintre aceştia ajung ulterior în stare gravă la spital.
10% dintre cei care prezintă suspiciuni de infecţie cu noul coronavirus refuză să se testeze. Avertismentul este dat de şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi, Vasile Cepoi.
În acest sens, există semne de întrebare şi asupra monitorizărilor făcute de medicii de familie, precum şi ale medicilor infecţionişti, dar şi în privinţa respectării condiţiilor de carantină din partea persoanelor suspecte dar nedeclarate, în cazul în care au fost contacţi direcţi ai unor pacienţi deja pozitivi. Drept urmare, mulţi din acest procent ajung în stare gravă la spital.
Având în vedere nevoia de creştere a numărului de testări pentru infecţia cu noul coronavirus, prin Ordinul MS 180/2020 medicii de familie au trecut şi ei pe prima linie a frontului.
Pentru că aceştia nu dispun de mijloace de protecţie sanitară în cazul recoltărilor, DSP a căutat soluţii şi a găsit sprijin la două asociaţii, respectiv la Asociaţia Ambulanţa Life şi la Salvatorii voluntari 4x4, care au pus la dispoziţie maşini pentru deplasarea echipajelor de recoltare a probelor în teren.
“Acest lucru era necesar pentru a degreva activitatea SAJ, care este şi aşa sufocat de solicitări. Pe lângă cele două asociaţii, ne spijină şi ISU cu două maşini şi DAS cu o maşină. Am reuşit să facem 13 echipaje pentru săptămâna de lucru şi 4-5 echipaje pentru weekend-uri şi sărbătorile legale. Şi numărul recoltărilor a crescut foarte repede. Dacă înainte de ajutorul venit recoltam 1.400 -1.600 de probe zilnic, acum am ajuns deja la 2.000”, a declarat Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi.
Acesta a adăugat însă că deocamdată nu s-a ajuns la capacitatea maximă de testare, şi asta nu datorită personalului insuficient sau al dotării.
“Am putea ajunge la 3.000 de testări pe zi, dar situaţia nu e chiar aşa. Procesul de testare se petrece în felul următor. Pacientul suspectat de medicul de familie că ar avea această boală contagioasă este luat în evidenţa acestuia. Pe numele pacientului, medicul de familie emite o cerere de testare, care ajunge la SAJ. Echipele pe care le-am organizat noi merg la SAJ, serviciu care face şi coordonarea în teren. Înainte de plecare, însă, se dă un telefon pacientului respectiv. 10% dintre cei a căror cerere este înscrisă fie nu răspund la telefon, fie refuză direct recoltarea. Nu avem o explicaţie obiectivă. Putem intui că ar fi vorba de teamă sau intervine chiar refuzul de a crede că este bolnav”, a mai adăugat Vasile Cepoi.
O altă problemă remarcată de conducerea DSP Iaşi este colaborarea dintre toţi medicii de familie şi medicii infecţionişti.
“Încercăm să întărim colaborarea dintre medicii de familie şi cei infecţionişti pentru a se manageria toate cazurile de COVID pe de listele medicilor, având în vedere că incidenţa cazurilor este de peste 300 pe zi, în medie. Şi nu pot fi internaţi toţi, şi aici mă refer la cei asimptomatici, dar şi la cei cu simptome uşoare de boală şi pentru care, dat fiind aglomeraţia din spitale, soluţia este monitorizarea la domiciliu. Aici apare riscul ca ei să ajungă prea târziu la spital, şi evoluţia bolii să fie una dificilă. De aceea încercăm să stabilim un mecanism prin care fiecare medic de familie să poată colabora cu un medic infecţionist cu care să stabilească momentul optim pentru preluarea unor pacienţi la spital, atunci când este nevoie”, a mai spus Vasile Cepoi.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Johnson îi îndeamnă pe britanici ”să se gândească de două ori” înainte să iasă din casă
UE a înregistrat un excedent al balanţei comerciale de 25,3 miliarde de euro, în noiembrie
Alte 16.057 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore
S-a decis: Câţi bani vor primi cadrele medicale care participă la procesul de vaccinare
Șoșoacă cere de urgenţă autopsierea lui Bogdan Stanoevici: „S-a făcut bine”
Nivelul mortalităţii în Franţa a crescut cu 9% în 2020, din cauza covid-19, faţă de 2019
Adrian Vasile a acceptat propunerea de a conduce naţionala de handbal feminin
O suceveancă a reușit să se vaccineze la liber în spital: „Nu credeam că e adevărat”
Comisia Europeană, în favoarea unui ”certificat de vaccinare” împotriva covid-19
(FOTO) Şofer, amendat după ce şi-a lăsat Dacia pe un spaţiu verde din centrul Iaşului
DNA a pus sechestru de peste 3 milioane de lei pe bunurile lui Tăriceanu
Ministrul Transporturilor: Să ne gândim în 2030-2040 la trenuri cu 230/oră
(VIDEO) Un şofer de Mercedes intră intenţionat cu maşina în căruciorul unui copil
Care sunt alimentele pe care e de preferat să nu le consumi iarna?
Kelemen Hunor şi Viktor Orban, „învinşi” de România la Bruxelles
Mancaruri asiatice ciudate. Ati incerca ochi de ton sau lichid seminal de peste?
SUA: Bărbat cu un IQ sub 75, executat de autorităţile federale
Președintele Toyota avertizează: mașinile electrice pot duce industria auto în colaps
„Screech” din serialul "Save by the Bell" a fost diagnosticat cu cancer
Povestea primei femei, artist african, care a pictat un BMW Art Car
Sute de mii de oameni fug din Marea Britanie din cauza pandemiei de COVID-19
Care au fost destinațiile favorite ale românilor în an de pandemie
Dosar penal şi amenzi de 40.000 lei după o logodnă între doi minori de 12 şi 15 ani
Razer anunță masca inteligentă N95 cu RGB și proiecție vocală
Ce pregăteşte lanţul de magazine Lidl în perioada următoare în România
Nimic în Moldova: Ce proiecte de infrastructură încep sau se termină în 2021
Care este salariul minim în România în comparație cu alte țări
Protest pe schiuri faţă de tăierea pădurilor, organizat de Comunitatea Declic
Ministrul Mediului ofera noi detalii despre taxa auto. "Este foarte interesanta"
Retailerul german Metro intră oficial pe o nouă piață, conexă comerțului
Informare de ger năprasnic în întreaga ţară, începând de sâmbătă dimineaţa
Comoara găsită în Siret a fost adusă la Palatul Culturii. Ce spun specialiştii?
Iaşul este pe locul VII în ţară după numărul noilor cazuri de infectare cu COVID-19
Călin Popescu Tăriceanu, la ieşirea din sediul DNA: Mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect
FOTO: "Plouă" în pasajul "Sfânta Vineri" din centrul Iașului. Infiltrații în zona scărilor
Bilanţ COVID - 19: Încă 3.353 de cazuri de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore
Franța extinde restricțiile de circulație pe timpul nopții, de la 18.00 la 06.00
Guvernul Rutte decide dacă demisionează sau nu, în urma unui scandal al alocaţiilor copiilor
Platforma de livrări foodpanda lansează o reţea de magazine proprii, pandamart
Peste 34 de persoane au murit vineri într-un cutremur puternic pe Insula Sulawesi
Înregistrările unei cutii negre a avionului prăbușit în Indonezia pot fi extrase
Iohannis, după ce s-a vaccinat anti-COVID: Este o procedură simplă, nu doare
Sef din Politie, urmarit penal pentru conducere sub influenta alcoolului
Motociclistul Pierre Cherpin a murit după ce duminică a suferit o căzătură la Raliul Dakar
Fiul lui Viktor Orban a absolvit pe banii statului un curs la Academia Militară Regală Britanică
Sylvain Sylvain, co-fondator şi chitarist al legendarului grup proto-punk New York Dolls, a murit
Xiaomi, producătorul chinez de smartphone, cade pe bursa din Hong Kong
Ilie Năstase, la un pas de faliment: firme închise, pierderi, credit neplătit
Cine îi va lua locul Angelei Merkel? CDU își alege noul lider
Care sunt centrele de vaccinare stabilite în Iaşi pentru a doua etapă
Ce se întâmplă cu acţionariatul de la FC Dinamo dacă nu vine Cortacero cu banii
Apple vrea să lanseze noi laptop-uri MacBook Pro cu încărcare wireless
Omul lui Stelian Ion face şedinţe în ministerul Justiţiei deşi nu lucrează acolo
Ce e Signal și cu ce e diferit de WhatsApp. "Standardul de aur al vieții private"
Claudiu RAUSUDMR, Trump, Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUVeşti din Lumea Nouă |
Neculai SEGHEDINBrian May |
Nicolae CREŢUAritmetica lui Chirieac |
Vorba e de arginţi, tăcerea e de aur lingou, dar tot tabla cutată vedem că are valoare la Iaşi |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.