Termenul de „demență” se referă la un sindrom în general cronic evolutiv care apare ca urmare a degenerării neuronale, de diverse cauze, fiecare intervenind într-una sau mai multe regiuni ale circuitului cerebral cognitiv. Deși demența atinge cu predilecție persoanele în vârstă, această patologie se întâlnește și la vârste tinere, cu cauze diverse. Nu toate demențele apar din cauza afectării aceleiași regiuni cerebrale, frontiera clinică și etiologică dintre diversele forme de demență nefiind totdeauna clară, formele mixte fiind adesea întâlnite.

Simptomele sindromului demențial sunt variabile, dar pentru a putea vorbi de demența propriu-zisă, este necesară afectarea a cel puțin două dintre funcțiile mentale esențiale. Cea mai frecventă formă de demență este demența Alzheimer, a doua cea mai frecventă fiind demența vasculară. Există, însă, nenumărate alte tipuri de demență, câteodată reversibile, cum ar fi cele întâlnite în patologiile tiroidiene sau psihiatrice (ex. depresia), carențiale, toxice, infecțioase, medicamentoase etc.

Numeroase persoane prezintă tulburări de memorie, uită, fără a fi vorba de o demență. Simptomele sindromului demențial sunt variabile, dar pentru a putea vorbi de demența propriu-zisă, este necesară afectarea a cel puțin două dintre funcțiile mentale esențiale.

Evoluția sindromului demențial poate fi stadializată în 3 etape:

• stadiul inițial, care trece în general neobservat, banalizat de pacient și de anturaj, prezintă câteva caracteristici: tendința de a uita, dezorientarea temporală, dezorientarea spațială în locuri bine cunoscute;
• stadiul intermediar, care odată cu evoluția demenței, conturează din punct de vedere al semnelor și simptomelor un tablou clinic mai evident atât pentru pacient, cât mai ales pentru anturaj: amnezia evenimentelor recente și a numelor diverșilor interlocutori, dezorientarea în habitatul propriu, dificultăți de comunicare, neglijența igienei personale cu nevoia anturajului de a interveni, tulburări de comportament, perseverență (exemplu: pacientul repetă într-un interval scurt aceleași fapte, întrebări etc);
• ultimul stadiu se caracterizează printr-o dependență și o lipsă cvasi-totală a diverselor activități. Tulburările de memorie sunt evidente: dezorientarea temporo-spațială majoră, dificultăți în recunoașterea persoanelor apropiate, necesitatea majoră de a fi ajutat în igiena corporală, tulburări de mers, tulburări de comportament cu o gamă largă, mergând de la apatie la agresivitate.

Diagnosticul inițial se bazează pe o anamneză aprofundată, examenul clinic general și neurologic, cât și pe un panel de investigații paraclinice, teste neuro-psihologice, puncția lombară.

Tratamentul demenței depinde de cauza sa. La ora actuală nu există nicio dovadă științifică al vreunui tratament curativ al demenței. Piața românească a medicamentelor abundă de o gamă largă de produse vândute ca fiind „factori naturali de creștere neurogenă” care nu au vreo dovadă științifică reală a efectului curativ și/sau încetinitor al evoluției demențelor.

Diagnosticul corect și rapid este un pas important în ameliorarea calității vieții. Pentru programare, pacienții au la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.

Dr. Ionela Camelia Ralea, medic specialist Neurologie, Arcadia