Senatorii PNTCD si presedintele FPS au discutat posibilitatea privatizarii prin divizare a unor intreprinderi mari
Grupul PNTCD din Senat a discutat, luni, cu presedintele FPS, posibilitatea ca unele intreprinderi mari sa fie privatizate prin divizarea acestora in societati comerciale mai mici, au declarat pentru agentia MEDIAFAX surse din acest grup.
Potrivit acestor surse, unii senatori au apreciat ca, de exemplu, Uzina Dacia Pitesti ar trebui sa fie divizata, partea de service urmind sa fie separata de restul intreprinderii. De asemenea, societatile care detin mari retele de magazine sau de desfacere a medicamentelor ar urma sa fie divizate, pentru a stimula concurenta si a evita situatiile de monopol.
Surse din PNTCD sustin ca Sorin Dimitriu a acceptat, in principiu, ca membrii comisiei de privatizare din Senat sa participe la sedintele Consiliului de Administratie al FPS.
Publicitate și alte recomandări video