Senatorul Bielă-Manivelă de Iași: viața, omul, opera. Iacătă cu ce se ocupă ca să ia pensie specială!

vineri, 16 ianuarie 2026, 03:05
1 MIN
 Senatorul Bielă-Manivelă de Iași: viața, omul, opera. Iacătă cu ce se ocupă ca să ia pensie specială!

Pentru că ne tot întreabă lumea despre parlamentarii invizibili de Iași, iaca, am discutat la nivelul board-ului rubricii și am stabilit, în unanimitate, să vi-i prezentăm pe rând, începând de azi, pe aleșii pe care nu i-a văzut prin zonă mai nimeni de la alegeri încoace. Căci ar fi vreo câteva năluci dintr-astea.

Așadar, primul în capul listei: senatorul SOS de Iași nea Mitică Manea, despre care se poate spune fără risc că e chiar cel mai invizibil ales al ieșenilor în Parlament. Neoficial, este un bun amic de-al lui madam Șoșo, și ea fostă senatoare de Iași în mandatul trecut.

Omul, zic adversarii, și probabil că au dreptate, ar trebui să-și vadă de pensioară, căci împlinește acușica 70 de anișori pe muche. Însă este încă verde pe zona asta a naționalismului de bodegă, cum de altfel se poate observa și răsfoindu-i evidența cu activitatea parlamentară: absolut subțirică, două-trei întrebări pe ici-colo, toate despre Eminescu sau ființa națională în pericol de occidentalizare, sau, în fine, pe-aicea. De altfel, personagiul chiar nu are nicio legătură cu Iașul, fiind oltean get-beget de la Craiova, iar gurile rele zic că nici nu a dat vreodată pe aici prin târg.

În baza înțelegerii cu Șoșo, care are înțelegeri vechi acolo la șantajiști, sinatorul a apărut totuși într-un interviu online la zoaia de Iași, una cu titlu de tot râsul: „O veste proastă: Dumnezeu există!”. Mna, e bine că Doamne-Doamne există; e rău doar că Bielă-Manivelă ăsta, deși-l plătim și „i vom da și pensie specială după, nu prea există pe la Iași…

 

Cât mai face postul de parlamentar, în bani evropenești?

Apropo de șantajiștii de care pomeneam mai sus, dacă tot veni vorba și de ei și de Șoșo, haideți să vă mai spunem una haioasă, ca să ne mai râdem o dată de ei. Cică înaintea alegerilor parlamentare din 2024, Șantajilă jr. se visa dipotat pe listele lui Șoșo, negociind zice-se primul loc pe listele pentru Cameră, loc ce era dat de sondaje ca eligibil. Ceea ce a și fost, în final, doar că nu cu Șantajilă jr. pe el. Prețul pentru un loc eligibil pentru om pus la oha pe liste, se știe, era cam 80-100 de mii de coco, că așa mergea piața atuncea.

Ei bine, Șantajilă-Burțilă jr. ăsta al nostru de la zoaia cică ar fi zis că da, e ok, marchează bănuțul, că voia musai dipotăție, ca să fie primul din famiglie care să sară direct de la opincă la vlădică în parlament. Doar că, atunci când coana Șoșo și-a cerut mălaiul, cică Burțilă senior, acompaniat de Burțilă junior, i-a spus că da, or să dea cash vreo mie sau două, dar restul o să fie barter cu reclame împachetate în zoaia.

Văleleuu, vă dați seama ce urât a făcut Șoșo la faza asta? Cică mai urât decât atunci când a prins-o radarul Poliției cu viteză dublă, iar ea urla la omul legii „Eream la valeee, băăă!”. În fine, juniorul sireacul n-a mai pupat nimica, așa că stă tot la mama și tata cu capu-n poale înc’o tură. Vedem însă că madam Șoșo beneficiază în continuare de spațiu la gazetă. Semn că se trage nădejde pentru alegerile viitoare. Of, dac-o mai trăim și pe-asta, apăi zău că e momentul s-o ștergem din românica asta: gata, ne-ajunge!

 

Iaca și epigrama zilei!

La final, iaca și epigrama zilei, oferită de cetitorul nostru atent Constantin Raschip, pe care de altfel îl găsiți și pe plaiurile feisbucciste. O epigramă vizavi de un pulsuleț de-al nostru de ieri (vezi AICI), despre faptul că, până să numească pe altcineva, primul ministru a anunțat că va fi și interimar la învățământ:

„Pân-o găsi șef acolo / Este-o informație / Că se pune pe el, Bolo / Șef la Educație.”

Mda, fain spus!

 

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii