
Senatorul Paul Ciprian Pintea, care a intrat în Parlament pe listele POT, condamnat la un an şi cinci luni de închisoare cu suspendare

Senatorul Paul Ciprian Pintea, care a intrat în Parlament pe listele POT, a fost condamnat, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la un an şi cinci luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 2 ani. pentru că a condus o maşină în condiţiile în care avea permisul suspendat. El este obligat şi să presteze muncă în folosul comunităţii la Primăria Zalău sau la Spitalul Judeţean Zalău. Decizia magistraţilor nu este definitivă, arată news.ro.
”În temeiul art. 335 alin. (2) C.pen., condamnă pe inculpatul Pintea Paul Ciprian (…) la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat. În temeiul art. 89 C.pen., dispune anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C.pen., prin sentinţa penală nr. 71/18.03.2024 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin neapelare la 03.04.2024”, se arată în minuta ÎCCJ.
”Aplică inculpatului Pintea Paul Ciprian pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C.pen., prin sentinţa penală nr. 71/18.03.2024 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin neapelare la 03.04.2024. În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., contopeşte pedeapsa aplicată inculpatului Pintea Paul Ciprian prin prezenta hotărâre, de 9 luni închisoare, cu pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. 2 C.pen., prin sentinţa penală nr. 71/18.03.2024 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin neapelare la 03.04.2024, în pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 2 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 3 luni (1/3 din cealaltă pedeapsă de 9 luni închisoare), inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 5 luni închisoare”, se mai precizează în minuta Înaltei Curţi.
Acesta a menţionat, iniţial, că în 2024 a început cursuri online „business management” – tip Cambridge la „Academic Singles” – Business Academy.
După ce mai mulţi utilizatori Facebook au atras atenţia că Academic Singles este numele unui serviciu de dating online, acesta a scos respectiva menţiune din CV, conform Snoop.ro.
Publicitate și alte recomandări video