Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Senatul adoptă din nou reducerea CAS și respinge cererea de reexaminare a președintelui

GALERIE
reducere CAS
  • reducere CAS
- +

Senatorii au adoptat, luni, în sesiune extraordinară, proiectul de lege care prevede reducerea CAS cu 5% la angajator în varianta trimisă la promulgare, ei respingând, în acest sens, cererea de reexaminare a președintelui Traian Băsescu.

Proiectul de act normativ a fost adoptat cu 96 voturi ”pentru”, un vot ”împotrivă” și două abțineri, iar cererea de reexaminare a fost respinsă.

Pentru a grăbi intrarea în vigoare a proiectului de lege care prevede reducerea CAS cu 5% la angajator, parlamentarii au decis să se întrunească în ultima săptămână înainte de începerea sesiunii de toamnă pentru a dezbate acest proiect de act normativ, trimis Parlamentului de către preşedintele Traian Băsescu pentru a fi reexaminat "din punct de vedere al oportunităţii”.

Proiectul pentru modificarea Legii 571/2003 privind Codul fiscal vizează diminuarea cotelor plătite de angajatori, în funcţie de condiţiile de muncă, pentru contribuţia de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat, după cum urmează: 15,8% (de la 20,8%) pentru condiţii normale de muncă, 20,8% (de la 25,8%) pentru condiţii deosebite de muncă şi 25,8% (de la 30,8%) pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte condiţii de muncă.

În cererea de reexaminare, şeful statului arată că, în anul 2014 deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat este de 12,519 miliarde de lei, iar prin diminuarea cotelor plătite de angajatori, în funcţie de condiţiile de muncă, pentru contribuţia de asigurări sociale datorată sistemului public de pensii, deficitul curent va creşte cu impactul financiar negativ estimat în expunerea de motive a actului normativ, care variază între 4,860 de miliarde de lei în 2015 şi 5,564 de miliarde de lei în 2018, ajungându-se la un deficit de peste 18 miliarde lei la fondul de pensii, pentru anul 2015.

Senatul a adoptat acest proiect în calitate de primă Cameră sesizată.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri