Sentința din dosarul „Chelnerița”: dedesubturi și legături scandaloase. Cum a scăpat de pușcărie taman „cheia și lăcata” de la Iași și au intrat la apă doar „rotițele” de la Suceava?
Acarii Păun au tras ponoasele în dosarul „Chelnerița”, în care fostul șef al Administrației Bazinale a Apelor Iași a fost judecat pentru că ar fi făcut două angajări ilegale, prin detașare de la primăria unei comune sucevene. În primă instanță, Tribunalul achitase pe toată lumea, motivând că faptele nu sunt prevăzute de legea penală sau că nu poate fi identificat un prejudiciu. După contestația depusă de procurori, magistrații Curții de Apel au găsit un prejudiciu, pentru care va răspunde conducerea comunei. Fostul șef al ABA nu va răspunde însă în niciun fel. În interpretarea judecătorilor, el pare să fi fost doar un biet naiv, pe care vicleanul primar l-a dus de nas, băgându-i pe gât angajați cu care nu avea ce face.
Ieșeanul Petru Avram s-a aflat printre cei trimiși în judecată în 2021, pentru fapte petrecute în anul precedent. În 2020, conducerea liberală a comunei sucevene Vatra Moldoviței i-a angajat fără concurs pe Simona Burlacu, pe postul de administrator public, și pe Stelian Mețler, drept consilier la compartimentul „Protecția Mediului”. Conform rechizitoriului, cele două nume nu erau chiar oarecare. Șeful ABA Iași, tot liberal, era bun prieten cu șeful Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava, Bogdan Piticari, iar acesta era cumnat cu Burlacu. La rându-i, Stelian Mețler era tatăl lui Constantin Mețler, director general adjunct al Administrației Naționale a Apelor. Imediat după angajare la primăria comunală, Burlacu și Mețler au cerut detașarea la ABA Iași. Mețler, de loc din Darabani, a fost angajat la SGA Botoșani, iar Burlacu, la dispeceratul pentru situații de urgență de la Iași. Faptul că, legal, detașarea nu se poate face decât pentru același tip de muncă, iar administrarea unei comune nu avea nicio legătură cu dispeceratul de urgențe nu a contat.
Fata nu știa nici care este unitatea de măsură pentru debitul apei
Detașările au fost aprobate de Avram, justificarea fiind criza de personal în care se găsea ABA. Dacă despre Mețler s-a spus ulterior că își cunoștea meseria, Burlacu s-a dovedit a fi inutilă. În loc să preia o parte din activitatea dispeceratului, un om a trebuit să se ocupe de ea, pentru a o învăța meserie. Fata nu știa nici care este unitatea de măsură pentru debitul apei sau care este malul stâng și care, malul drept, al unui râu. Gabi Musteață, ce avea să fie martor în proces, i-a spus lui Avram că Burlacu „nu are elemente nici măcar pentru școala gimnazială”. Răspunsul lui Avram a fost ferm: „Luaţi şi puneţi persoana respectivă şi pregătiţi-o pentru Dispecerat. Ţi-am dat în scris”.
Persoanele implicate în angajarea celor doi au fost trimise în judecată de DNA. Virgil Saghin, fost primar al comunei Vatra Moldoviței, viceprimarul Gabriel Niga, secretara Consiliului Local, Ana Boca, și Petru Avram de la Iași au fost acuzați de abuz în serviciu, iar Burlacu și Mețler, de complicitate la această faptă. Tribunalul a dictat achitări pe bandă rulantă. Judecătorii nu au fost convinși de faptul că angajarea ar fi creat cuiva vreun prejudiciu cuantificabil. Câtă vreme primăria Vatra Moldoviței nu cheltuise niciun ban pentru salariile lui Mețler și Burlacu, conducerea comunei nu putea fi acuzată de abuz în serviciu. Apoi, procurorii nu demonstraseră existența unei înțelegeri prealabile între Avram și ceilalți inculpați pentru efectuarea angajărilor și detașărilor. Pentru ABA Iași, detașările completau goluri în organigramă, deci nici aici nu exista vreun prejudiciu.
Hotărârea Tribunalului a fost contestată de procurori, aceștia insistând pe condamnarea inculpaților. Saghin, Niga și Boca angajaseră la primărie două persoane despre care știau că nu au niciun fel de experiență pentru posturile ocupate. Prin aceasta, blocaseră două posturi, sacrificând interesul public celor personale ale lui Mețler și Burlacu. Prejudiciul era clar: comunitatea fusese lipsită de aportul unor specialiști, pentru satisfacerea unor mofturi.
Legea fusese încălcată și nu într-un singur fel
În privința lui Avram, procurorii au afirmat că acordul prealabil al acestuia era „un act de complicitate esențial și hotărâtor în angajarea ilegală” a celor doi la primăria comunei Vatra Moldoviței. Dacă detașarea ulterioară nu ar fi fost stabilită de la bun început cu Avram, angajarea lui Mețler și Burlacu nu ar fi avut niciun sens. Apărarea invocase faptul că Avram ceruse avizul Administrației Naționale a Apelor pentru detașări, dar Avram era subordonat direct fiului lui Mețler. Ar fi fost culmea ca fiul să refuze o leafă pe care tatăl său urma să o câștige pe lângă pensie. La rândul lor, Burlacu și Mețler fuseseră implicați direct și în folosul lor în angajarea și ulterior detașarea la ABA Iași, deci complicitatea la comiterea faptelor era evidentă.
În privința conducerii comunei sucevene, magistrații Curții de Apel au fost de acord cu procurorii. Legea fusese încălcată, și nu într-un singur fel. Burlacu nu putea fi angajată ca administrator public decât în baza unui contract de management. Nimeni nu-și bătuse însă capul cu aceasta. Nici nu ar fi fost timp, pentru că ea ceruse detașarea la Iași a doua zi după angajarea în primărie. Fusee o angajare pur formală, menită doar să asigure condițiile detașării. Magistrații Tribunalului greșiseră grav în apreciere.
„În mod ușuratic instanța de fond omite că atunci când normele legale nesocotite sunt multiple și de esență, când încălcarea s-a realizat cu scopul evident al realizării unor interese private în detrimentul interesului public, nu se poate susține că gradul de intensitate al încălcării dispozițiilor legale nu se circumscrie infracțiunii de abuz în serviciu”, au arătat magistrații Curții de Apel, cu referire la acțiunile lui Saghin.
La rându-i, în aprecierea judecătorilor instanței de control judiciar, Niga preluase „același tipar infracțional”, deci și vinovăția sa era certă. Secretarul Consiliului Local, Ana Boca, tergiversase cât putuse declanșarea mecanismelor de control ale Prefecturii Suceava, refuzând să comunice actele referitoare la angajarea Simonei Burlacu, care ar fi permis autosesizarea Prefecturii.
Nu era vorba de bani pierduți, ci de folosul necuvenit
În privința prejudiciului produs, pe care magistrații Tribunalului nu-l văzuseră, nu era vorba de bani pierduți de primăria comunei, ci de folosul necuvenit reprezentat de salariile încasate de Mețler și Burlacu. Prin urmare, Saghin, Niga și Boca erau vinovați. Primii doi au fost condamnați la câte trei ani de închisoare, cu executarea în regim de detenție. Secretara CL a scăpat ceva mai ieftin, fiind condamnată tot la trei ani de închisoare, dar cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de patru ani.
Altfel au văzut lucrurile judecătorii în privința lui Petru Avram. Procurorii greșiseră atribuindu-i inițiativa. Saghin și Niga semnaseră detașarea nelegală și prelungirea acesteia. Avram „nu avea nicio atribuție de dispoziție sau de cenzură a dispoziției de detașare”. Martorii declaraseră că Avram solicitase detașarea lui Mețler și Burlacu, dar tot ei confirmaseră că în acea perioadă ABA Iași se confrunta cu probleme de personal. Relațiile de prietenie sau de rudenie invocate de procurori reprezentau doar cadrul pentru o prezumție de înțelegere prealabilă, nu o certitudine dovedită. „Curtea apreciază că aceste împrejurări în sine, în lipsa unor oricăror probe care să confirme această presupunere rezonabilă nu pot fi transformate în certitudini și nu exonerează organul de urmărire penală de sarcina probei”, au afirmat judecătorii. Chiar și o cooperare tacită trebuia probată de procurori și nu doar presupusă. Acceptul lui Avram la detașarea lui Mețler și Burlacu, deși esențial, nu reprezenta un act nelegal în sine. Ca urmare, soluția de achitare dispusă de Tribunal era corectă.
Tot corectă era și achitarea Simonei Burlacu. Era evident în cazul ei că nu intenționase niciodată să lucreze în cadrul primăriei Vatra Moldoviței, dar simpla depunere a unei cereri de angajare și ulterior a uneia de detașare erau un drept al ei și nu o complicitate la abuzul în serviciu. Procurorii nu aduseseră nicio probă că tânăra avusese discuții prealabile demarării procesului de angajare și că ar fi cunoscut caracterul nelegal al dispozițiilor de angajare și detașare. În viziunea judecătorilor, orice persoană ar fi putut face cerere să fie angajat ca administrator public al primăriei, ar fi primit postul, apoi ar fi putut face imediat cerere de detașare, iar ABA Iași ar fi primit-o cu brațele deschise, chiar dacă nu avea habar de meseria pentru care urma să fie plătită.
În privința lui Stelian Mețler, judecătorii nu s-au mai pronunțat. Acesta a decedat cu două zile înainte de Crăciun. Decizia Curții de Apel, de condamnare a conducerii comunei Vatra Moldoviței și de achitare a celorlalți este definitivă.
Publicitate și alte recomandări video