Sentinţă istorică ce vizează clienţii firmelor de cablu sau telefonie
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Sentinţă istorică ce vizează clienţii firmelor de cablu sau telefonie

Protecţia Consumatorului Iaşi a câştigat un proces cu RCS RDS SA care poate constitui un precedent favorabil pentru o mare parte din clienţii furnizorilor de telefonie sau cablu.

GALERIE
SEDIU RDS1
  • SEDIU RDS1
- +

Magistraţii ieşeni au dat zilele trecute o sentinţă care poate constitui un precedent favorabil pentru o mare parte din clienţii furnizorilor de telefonie sau cablu care sunt obligaţi să scoată bani din buzunar pentru rezilierea contractului.

Recent, la Tribunalul Iaşi s-a finalizat un litigiu între Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor şi SC RCS RDS SA, instanţa dând câştig de cauză instituţiei publice. Litigiul a avut ca obiect o plângere contravenţională formulată de societate împotriva unui proces-verbal emis pentru acordarea unei amenzi în cuantum de 4000 lei. Sancţiunea a fost aplicată în urma reclamaţiei unui consumator care era nemulţumit deoarece, dorind să rezilieze contractul încheiat cu furnizorul de servicii, acesta a condiţionat acordul pentru încetarea relaţiilor contractuale de plata unei sume de 100 de euro. Reprezentanţii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului susţin că această sentinţă ar putea constitui un model de urmat în analizarea unor cazuri ulterioare. „Speţa este reprezentativă pentru o parte semnificativă a reclamaţiilor privind prestatori de servicii de comunicaţii electronice, telefonie, cablu, internet, nu neapărat firma în discuţie. Din acest motiv, modalitatea de încadrare juridică a acestui caz va fi prelucrată cu toţi comisarii regionalei pentru a avea în vedere soluţionarea acestui tip de reclamaţii in viitor”, a explicat Marian Grigoraş, comisar şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Iaşi. Concret, din verificările efectuate de comisari la acea vreme a rezultat că acel consumator urma să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, situaţie în care în mod justificat a cerut rezilierea contractului. De partea cealaltă, operatorul economic şi-a întemeiat solicitarea de a-i fi achitată despăgubirea de 100 de euro printr-o clauză contractuală care preciza ca în situaţia rezilierii înainte de termen, din iniţiativa consumatorului, acesta se obligă să platească acea despăgubire care ar reprezenta contravaloarea "beneficiilor acordate", precum scutire de la plata serviciilor pe o anumită perioadă, contravaloarea serviciilor de instalare, service sau altele asemenea. Verificând aceste susţineri, comisarii au solicitat în mod expres ca societatea să facă dovada acordării acelor beneficii, scutiri, promoţii şi modul de stabilire a contravalorii acestora. Operatorul economic nu a putut face această dovadă, motiv pentru care, comisarii au reţinut încălcarea dispoziţiilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Nicolae GRECU

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Atunci, când Politehnica va fi un club puternic, când Copoul va fi un punct de atracţie pentru fotbaliştii din toată Moldova, atunci ne putem gândim şi la antrenorul necesar pentru a râvni la performanţă

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

Eugen MUNTEANU

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

În foiletonul de faţă autorul evidenţiază rolul pe care l‑a jucat proiectul MLD la trezirea printre tinerii cercetători a interesului pentru studiile biblico-filologice.

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

pr. Constantin STURZU

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

Mâine va fi hirotonit noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Nichifor Botoşăneanul, ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa sa din 25 februarie 2021. Acest post de Episcop-vicar era vacant după ce, anul trecut, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul a fost ales şi întronizat Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Vorbim, aşadar, despre un eveniment rar, un moment istoric. În Catedrala Mitropolitană din Iaşi, precedenta hirotonie de episcop săvârşită a fost tocmai cea a Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, în urmă cu 30 de ani, pe 25 martie 1991.

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Azi vă voi familiariza cu câteva dintre ideile şi teoriile unui om de ştiinţă, eseist, filozof şi fost trader, unul dintre cei mai cunoscuţi şi urmăriţi specialişti în înţelegerea probabilităţii, incertitudinii şi riscului. Fie că vorbim de lebădă neagră, (anti)fragilitate, sisteme complexe, stresor, şoc, criză, instabilitate, volatilitate sau predictibilitate, aceste noţiuni sunt extrem de criticate de către multe gulere scrobite ale orgolioşilor scientişti.

pulspulspuls

Suferinţele discrete ale madamei

Suferinţele discrete ale madamei

Una mai molcuţă, de uichend, pe azi, dacă tot e sâmbătă şi e aşa frig afară. Şi ce ar putea fi mai moale şi mai pufos decât opera lirică, stimaţi telespectatori, şi mai ales graniţa penală a acesteia cu politichia mâloasă de Bahlui? 

Caricatura zilei

De citit

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.