Sfârșit tragic pentru preotul Vasile Benchea. A murit inexplicabil, pe calea ferată
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

miercuri, 08.12.2021

Sfârșit tragic pentru preotul Vasile Benchea. A murit inexplicabil, pe calea ferată

GALERIE
preot
  • preot
- +

Preotul Vasile Benchea, din Blaj, și-a pierdut viața luni, 22 noiembrie, în jurul orei 18.30, după ce a fost lovit de un tren, în zona Gării CFR Blaj, la ieșirea spre localitatea Valea Lungă.

Vasile Benchea, care slujea ca preot la Biserica „Sfanta Maria”, din Blaj, mergea pe calea ferată în momentul în care a fost lovit de tren.

Din primele informații, se pare că mecanicul ar fi semnalizat acustic de mai multe ori, însă acesta nu a coborât de pe calea ferată, a scris alba24.ro.

Potrivit IPJ Alba, în jurul orei 18.30, polițiștii Postului de Poliție Transport Feroviar Blaj au fost sesizați de către impiegatul de mișcare al stației, cu privire la faptul că, la ieșirea din Stația Blaj, spre Valea Lungă, o persoană a fost acroșată de un tren.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la locul accidentului, a rezultat că un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din Blaj, ar fi circulat pe calea ferată, împrejurare în care a fost acroșat de un tren de marfă. În urma leziunilor suferite, acesta și-a pierdut viața.

”Părintele Vasile Benchea s-a născut în satul Lupu (jud. Alba), la data de 24 februarie 1959, din părinții binecredincioși Gheorghe și Rozalia, pe care i-a binecuvântat Dumnezeu cu patru băieți și trei fete: Gheorghe, Paraschiva, Ilarie, Maria, Ana, Ioan și Vasile. Cei patru fii ai familiei Benchea au urmat cursuri de teologie, devenind slujitori vrednici ai Sfântului Altar.

Părintele Vasile a efectuat studiile primare și gimnaziale în satul natal Lupu. De mic copil a avut vocație pentru slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui, urmând cursurile Seminarului Teologic Ortodox Român din Cluj-Napoca, în perioada anilor 1975-1980. După efectuarea stagiului militar, între anii 1980-1981, urmează cursurile Facultății de Teologie din Sibiu, obținând licența în teologie în anul 1985, cu tema „Cunoașterea lui Dumnezeu”, avându-l coordonator pe părintele profesor Ioan I. Ică. (antena3.ro)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Întâlnire online între democraţii

Lucian DÎRDALA

Întâlnire online între democraţii

Deocamdată, administraţia Biden nu doreşte decât să reafirme leadership-ul american în spaţiul pe care mass media încă îl numeşte „lumea liberă”. Este greu de crezut că, în acest moment, Statele Unite au capacitatea ori dispoziţia să exercite presiuni semnificative asupra participanţilor mai puţin merituoşi, şi cu atât mai puţin asupra statelor neinvitate la summit, cum ar fi Turcia.

Filmuletul zilei

opinii

Identităţi în oglindă (II)

Florin CÎNTIC

Identităţi în oglindă (II)

Nimic mai firesc cu ocazia Zilei Naţionale decât o discuţie despre ce înseamnă „să fii român”. Evreu român.

Istoria (sau isteria) unui boxer

Radu PĂRPĂUȚĂ

Istoria (sau isteria) unui boxer

Era pe vremea lui Ceaşcă un boxer sas pe care-l chema Stumpf, ne spunea Ghiţă Mutu din plutonul nostru Ghiţă intrase la facultatea de textile de la Cisnădie, de unde ştia povestea cu Stumpf, care era de fel de pe acolo. 

Ministere „croite” şi răscroite

Nicolae CREŢU

Ministere „croite” şi răscroite

Mai mult decât oriunde altundeva, cel puţin pe aici, prin Europa, la noice declară „liderii” politichiei trebuie dat „la întors”, pe reversul de biată, mai dosnică, retorică a asigurărilor „liniştitoare” puse în circulaţie publică, mediatică. 

pulspulspuls

Iaca ce aranjamente mai pun la cale nea Măricel şi mister Ciorăpel!

Iaca ce aranjamente mai pun la cale nea Măricel şi mister Ciorăpel!

Pentru că tot am deschis ieri pârtia din acest sezon de iarnă cu ce se mai vorbeşte în lumea halatelor albe ca zăpada din târg, povestindu-vă cum s-a bătut palma ca mister Bazil Usturoi să rămână şef acolo unde est, şi pentru că vine vorba aşa de rar despre treburile astea extra-Covid din domeniu, am zis că numai bine să vă mai spunem una scurtă dar vioaie pe azi, că tot e miercuri, zi de post fără nicio dezlegare, nici la peşte, nici la vin sau undelemn. 

Caricatura zilei

Degetelezare

Editia PDF

Bancul zilei

- "Pentru o digestie buna beau bere. Daca nu am pofta de mâncare, beau vin alb. Daca am tensiunea scazuta, beau vin ros (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.