Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Sfinţii de pe cerul de deasupra premarelui: o fi de la aburi sau de la condens?

GALERIE
puls
  • puls
- +

Eveniment mai vechi, descoperire nouă: fiţi atenţi aicea la una bucată din discursul premarelui Mihăiţă de la finele săptămânii trecute, ţinut la deschiderea festivă a Politehnicii ieşene! Deci, cum ar veni, în faţa unor oameni cu facultate, universitari, dar şi studenţi toţi unul şi unul...

Iaca aşadar o mostră înregistrată de un amic atent la toate subtilităţile limbii, dar, sau mai ales, ale minţii: ֿ„Iaşul mai are o titulatură, chiar dacă nu este oficială - Ierusalimul României. Locul unde vă puteţi desăvârşi spiritual, unde pământul se întâlneşte cu cerul, unde sfinţii se adună şi unde mesajul religios completeazăîntr-un mod armonios pregătirea fiecăruia dintre noi (...)” 

Aşa zice sursa noastră audio că şi-a început premarele discursul, moment în care oamenii mai serioşi din faţă începuseră cică să-şi dea ghionturi şi să se întrebe dacă premarele e teafăr şi cu minţile limpezi. “Iaşul, locul unde pământul se întâlneşte cu cerul, şi unde sfinţii se adună”.

Băbăete, băă: asta chiar că n-o ştiam. Dar, să revenim la întrebarea domnilor profesori: oare e totul ok acolo la tărtăcuţă? Întrebăm, nu dăm cu paru’...

La useriştii ieşeni nu se va mai vorbi cu mâna la gură

Aduceam ieri aicea în discuţie, după ce judeţul s-a ales cu un alt membru decât fosta şefă Cozet în beroul naţional al USR, că ar trebui să ne aşteptăm ca, nu peste multă vreme, aranjamentele şi raporturile de putere din filiala ieşeană să basculeze într-o parte sau alta, căci mişcări tectonice sigur vor fi. Iar aicea trebuie avut în vedere nu numai rezultatul de mai sus, dar şi alte aspecte despre care până de curând se vorbea cu mâna la gură în partid, iar de acuma în mod cert se va vorbi în gura mare.

De-un par egzamplu, Cozet e tot mai controversată când e vorba de politica de personal. O dată, că a ales prost consilierii locali, care, iote, îşi tot dau demisia sau nu şi-o mai dau sau chiar trădează. A doua: a ales prost şefii, iar exemplul cel mai clar e junele Fănică, adus din şomaj de la Popricani şi uns şef de filială la Iaşi, ca să aibă ocupaţie. Şi vor mai fi, staţi pe pace.

Ca să nu mai spunem că noile mişcări de la centru, în care se aude că Cioloş va face echipă cu Drulă, pe care-l pregătesc pentru preşedinţie, se vor simţi şi pe Bahlui. Păi, doar ştiţi că transportatorului Drulă îi cam plac oamenii care se pricep la transporturi. Se ştiu ei care...

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri