Sharm El-Sheikh: Aventuri la Marea Roșie. Ce poți face în vacanță în Egipt?

Cu temperaturi blânde, prețuri comparabile cu cele de pe litoralul autohton și promisiunea unei lumi total diferite, țara faraonilor atrage tot mai mulți călători în căutare de relaxare, mister și aventură. La final de februarie, am făcut parte dintr-un grup de jurnaliști veniți din mai multe orașe mari ale țării care au descins în Sharm El-Sheikh pentru a testa, la fața locului, cum arată o vacanță pe malul Mării Roșii când nu te mulțumești doar cu statul la plajă.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Încă înainte de a pune piciorul pe pământ egiptean, Teddy, unul dintre colegii de călătorie îmi recomanda călduros ca, dacă vreodată ajung în Hurghada, să nu ratez excursia cu submarinul. Cum făcusem o astfel de incursiune subacvatică în Gran Canaria, nu am avut niciun regret când am aflat că nu aveam să încercăm o astfel de experiență și aici. Urma, în schimb, să admirăm coralii și peștii din Marea Roșie într-o repriză de snorkeling în parcul național Ras Mohamed și, în plus, m-am înscris și la un curs rapid de scufundări. Aveam apoi să călărim cămile. Iar o altă zi a fost rezervată unui în deșert „Nomad Safari — your chance to see the true Egyptian desert” . Spre final aveam să ajungem la Cairo, într-un periplu în viteză pe Nil, la Muzeul Egiptean, la piramide și Sfinx.

Cu neoprenul tremurând: scufundări în Ras Mohamed

 Scufundările nu erau incluse în programul excursiei, dar pe principiul că nicio aventură nu trebuie ratată, am închiriat cu șase euro un costum de neopren și am plătit și 20 de euro pentru ca, echipată și cu un tub greu de oxigen în spate să încerc să admir coralii de la 5-10 metri adâncime. Nu am idee, de fapt, cât am reușit să mă scufund, dar știu sigur că nu aș mai încerca o astfel de experiență decât dacă aș avea mai multe zile la dispoziție în care să fac încercări succesive. Instructajul ne-a fost făcut pe barcă, în rezervația naturală Ras Mohamed, un parc național situat în extremitatea sudică a Peninsulei Sinai, la aproximativ 12 km de orașul Sharm El-Sheikh.

Instructorul de scufundări ne-a explicat semnele pe care urma să le facem în apă, astfel încât să nu existe confuzii. Pumnul strâns cu degetul mare ridicat în sus nu însemna, așa cum s-ar crede, „OK, totul e bine”, ci era semnul pe care noi urma să îl facem dacă, dimpotrivă, voiam să fim scoși la suprafață. Și viceversa, degetul mare îndreptat în jos nu însemna că nu ne place experiența ci că eram gata să me scufundăm mai spre adânc. Una dintre primele întrebări pe care le-am pus e dacă există vreun risc să întâlnim rechini. Mi s-a răspuns că rechinii nu vin acolo și, deși nu mi s-a explicat de ce nu ar vizita rechinii parcul național Ras Mohamed, am ales să cred vorbele instructorului.

Urma să fim asistați de acesta pe toată perioada scufundării, iar un fotograf ne însoțea ca să facă poze sub apă (fotografiile aveau să coste și ele 15-20 de euro în fiecare dintre aventurile în care a fost și un fotograf alături de noi).

Însă zâmbetul venea în adâncuri cu un risc: acela ca apa să intre în mască și să te panichezi. Evident, instructorul ne-a sfătuit și ce să facem în această situație. Și, mai ales, a subliniat profesionistul, respirația nu trebuie să fie precipitată. Cu atâtea „nu”-uri în minte, m-am aruncat în apă cu neoprenul tremurând pe mine. Scufundarea mi s-a părut mai degrabă angoasantă.

Instructorul era în spatele meu și îi vedeam doar mâna care îmi făcea semne să mă întrebe dacă mă simt bine și vreau să continui coborârea. Însă când am confirmat și am simțit cum sunt împinsă în jos de către acesta, m-am răzgândit. De vreo trei ori. M-am întors pe yacht cu un sentiment de ratare. Dar aceasta a fost experiența mea. Unul dintre colegii de excursie a fost atât de încântat de experiență încât a mai făcut o coborâre, un altul spunea că ar mai încerca oricând, doar că nu acum, iar un al treilea a recunoscut că a avut la început probleme cu apa intrată în mască și cu panica, dar a reușit în cele din urmă să se bucure de experiența din adâncul Mării Roșii.

Snorkeling printre corali și pești exotici

 În ce mă privește, după ce m-am oprit din tremurat, am intrat din nou în apă, de data aceasta pentru o repriză de snorkeling. Nu era prima dată, mai făcusem snorkeling în Thailanda. Diferența era că în Thailanda îmi puneam masca și tubul pentru respirat și plecam de la mal înot să admir peștii și coralii. Pe când aici, agățată de un colac de salvare de care se mai ținea și o colegă de excursie, eram trasă încoace și încolo de un instructor care ne arăta vietățile marine și ne explica despre ele.

Experiența s-a dovedit mult mai plăcută decât cea de la scufundări, până am început să tremur serios de frig. Era februarie. Temperaturile normale în Egipt pentru acea perioadă sunt +20 grade Celsius, însă noi am avut parte de o vreme mai rece și de un vânt încăpățânat. Pentru scufundări folosisem, pe sub costumul de neopren, o bluză specială pentru înot, cu mâneci lungi. Abandonasem atât neoprenul, cât și bluza, după ce am ieșit din apă și, pentru că erau prea reci, am ales să fac snorkeling doar în costum de baie. Oricum, cu atenție la echipament și la condițiile vremii, experiența merită încercată. Reciful de corali din Marea Roșie găzduiește sute de specii de corali și peste o mie de specii de pești, iar peisajul subacvatic e fascinant.

Pont: În funcție de aventurile pe care vreți să le încercați în Egipt, e bine să acordați atenție hainelor pe care le luați în bagaje. Bluza pentru înot cu protectie UV este doar un exemplu. În deșert am purtat o cămașă cu protecție UV, pantaloni cargo, lejeri și ghete impermeabile, care au ținut departe nisipul, dar m-au protejat și în zonele pietroase. Iar pentru geaca de vânt am fost recunoscătoare toată călătoria.

Cămile prietenoase, beduini insistenți

 Dacă m-ar fi întrebat cineva înainte de excursie dacă vreau să merg călare pe cămilă probabil nu aș fi știut ce să răspund. Însă o plimbare pe cămilă, la malul mării, s-a dovedit a fi, de fapt, o experiență foarte plăcută. Mai nărăvașe, unele cămile fornăiau sau refuzau să se aplece pentru a „descărca” pasagerul. Eu am nimerit o cămilă simpatică, cu care am făcut echipă bună. Legate în șiruri de câte trei, cămilele ne-au purtat în mers legănat de-a lungul mării într-o cursă care mi s-a părut pe cât de plăcută, pe atâta de scurtă.

Aventura fusese plătită, iar ghidul ne-a avertizat că nu trebuie să mai plătim nimic. Cu toate acestea, după coborârea de pe cămile mai mulți copii de beduini au început să ceară bacșiș cu o insistență agresivă, în ciuda ghidului care dădea din mâini de parcă se apăra de muște. În cele din urmă, copiii au câștigat și și-au încasat bacșișul cu o atitudine nemulțumită, de parcă salariul le-ar fi intrat pe card cu întârziere.

În următoarea excursie, cea în deșert, copiii beduinilor aveau să se urce pe mașina noastră de safari și să își organizeze adevărate tarabe cu vânzare de produse artizanale în jurul mașinii.

Prin deșert, pe urmele beduinilor

 În programul excursiei era inclusă și „șansa de a vedea adevăratul deșert Egiptean”, într-un safari unde aveam să întâlnim și locuitorii deșertului, pe beduini. Grupul a fost însoțit de un polițist în civil, o prezență discretă, care avea misiunea, din câte ni s-a spus, de a transmite locația în care ne aflam. Îmbarcați în două jeep-uri am plecat către deșert – un deșert mult mai stâncos decât ne-am fi așteptat.

Lucru pe care l-am simțit din plin în timp ce eram aruncați de pe banchetele din mașină, neprevăzute cu centuri de siguranță, când cu capul în tavan, când peste colegii de călătorie. Pe locurile din față, șoferul, surd de-a binelea, după cum am fost avertizați încă de la început, nu auzea țipetele excursioniștilor aruncați de colo-colo prin jeep, dar în mod miraculos era perfect capabil să comunice la telefon. Alături de el, polițistul își menținea la fel de miraculos poziția în scaun, fără ca viteza jeep-ului peste dâmburile stâncoase din adevăratul deșert al Egiptului să îi clatine vreun fir de păr.

Una dintre opririle în deșert a fost la nawamis, morminte de piatră megalitice preistorice circulare situate în Peninsula Sinai. Potrivit Wikipedia, „nawamis sunt construite din gresie, de aproximativ 2 – 2,5 m înălțime și 3-6 m în diametru și au deschideri orientate spre vest”, iar „rămășițele umane găsite în morminte datează din 4.000-3.150 î.Hr., epoca calcolitică a Egiptului preistoric și a Levantului”. Așa o fi, însă nouă ghidul ne-a spus că acele construcții ar fi fost folosite pentru păstrarea alimentelor.

Oprirea la nawamis le-a dat un răgaz copiilor și femeilor beduine să ne ajungă din urmă și să-și instaleze „tarabele” cu brățări împletite din sfoară sau cu elefanți sculptați în lemn în jurul mașinilor. Iar când au văzut că vânzarea nu mergea așa cum ar fi vrut, au început să ne urmărească prin jurul acelor construcții circulare. Așa se face că bagajul meu s-a îngreunat cu doi elefanți, iar bugetul de excursie s-a subțiat cu încă cinci dolari, pe lângă cei 20 plătiți și de această dată pentru fotograf, la care s-a adăugat și bacșișul pentru ghid.

Capul Dragonului: misterul stâncii care „privește” în deșert

 A urmat apoi oprirea la Capul Dragonului. Câțiva beduini ne-au așteptat cu suc rece și fructe proaspete. După ce ni s-a explicat că toaleta e pretutindeni în deșert, după de ne-am reașezat oasele zgâlțâite în safari și mai ales după ce ne-am răcorit, am descoperit și Muntele Capul Dragonului – o stâncă în formă de cap de dragon, cu un ochi despre care se zice că strălucește uneori, misterios, în roșu. Ochiul este, de fapt, o gaură în stâncă, un fel de mini-peșteră cu două „ferestre”. Iar lumina roșie poate fi dată de flăcările pâlpâitoare ale unui foc de tabără făcut uneori în peșteră.

Din cauza vântului din acele zile, „botul” dragonului era îngropat într-o movilă de nisip pe care am urcat pentru a ajunge la un mic platou de sub ochi.

Din acel punct, accesul se face prin cățărare pe o scară de frânghie, o experiență pe care nu toți s-au simțit în stare să o încerce.

 În fine, o ultimă oprire la un popas al beduinilor ne-a oferit ocazia de a vedea cum se fac lipiile în deșert:

Epilog: La aproape o lună de la excursia în Egipt, submarinul Sinbad s-a scufundat în Hurghada, cu 45 de turiști ruși la bord. Șase dintre ei au murit și nouă au fost răniți, au transmis imediat agențiile de știri. Presa a menționat că acesta nu a fost primul incident din Hurghada în care au fost implicate ambarcațiuni: în noiembrie, barca numită Sea Story s-a scufundat, ceea ce a dus la moartea a 11 persoane. În timp ce autoritățile egiptene au atribuit dezastrul unui val uriaș de până la 4 metri, supraviețuitorii au declarat pentru BBC că au existat probleme de siguranță la bord. Teddy m-a sunat și mi-a spus că Sinbad e submarinul cu care a admirat și el coralii, în excursia din Hurghada. Ar mai încerca experiența, dacă ar da timpul înapoi, dar ar ști despre sfârșitul lui Sinbad?, l-am întrebat. Mi-a spus că da, până la urmă fiecare își asumă sau nu niște riscuri în fiecare dintre vacanțele sau aventurile pe care le experimentează.

În ce mă privește, consider că de la snorkeling-ul în Marea Roșie la plimbările cu cămila și safari-ul în deșert, fiecare zi a fost un mic capitol dintr-o poveste care merită trăită. Și chiar dacă unele momente au fost mai intense sau chiar imprevizibile, tot am rămas cu amintiri de neuitat. Așa cum pare aproape anecdotică conversația mea cu un ospătar pe terasa cafenelei situată la ieșirea din Muzeul Egiptului din Cairo: „American?”, m-a întrebat acesta. „No, Romanian”, i-am răspuns, provocând o confuzie care i-a adus zâmbetul pe buze. Mă întrebase, de fapt, dacă vreau un americano, că doar comandasem cafea. Până la acel moment nu fusese zi în care să nu fiu întrebată „Sei italiana, bellissima?”. Așa că mi s-a părut mai firesc sa fiu întrebată întâi despre naționalitate și apoi despre cafeaua comandată. În orice caz, zâmbetul ospătarului egiptean a fost urmat de un semn complice cu ochiul, după care terasa unde mă așteptau colegii din Timișoara, București și Cluj a fost inundată de versurile manelei „Suntem Made in Romania”: „Chiar dacă ești moldovean, ardelean sau oltean / Suntem made in Romania, iali, iali, iali / Da dumla dumla da, da dumla dumla da …./ Nu contează unde stai sau ce dialect ai / Distrează-te și bea că-i țara ta / Nu contează unde stai sau ce dialect ai / Distrează-te și bea că-i țara ta / Chiar dacă ești moldovean, ardelean sau țigan suntem made in Romania”.

Publicitate și alte recomandări video