Şi cu copiii ce facem?

La ora la care scriu acest articol are loc o nouă rundă de negocieri între Guvern şi reprezentanţii sindicatelor din învăţământ. Se pare că, după trei săptămâni de grevă generală, guvernanţii vor da curs solicitărilor formulate de cadrele didactice şi personalul auxiliar din învăţământul preuniversitar. Pe „surse” şi pe grupurile de discuţii formate de sindicatele din învăţământ circulă următorul mesaj venit de la Guvern: „de la 1 iulie se acordă o creştere salarială de 25%, 1500 de lei anual pentru personalul didactic de predare şi auxiliar până în 2027, 500 de lei, anual, pentru personalul nedidactic, până în 2027. De la 1 ianuarie 2024 se va acorda 50% prima tranşă din noua grilă de salarizare. Condiţia este de a fi mâine la ora 9 la Guvern pentru a anunţa încheierea conflictului. Rog consultaţi colegii rapid şi ne comunicaţi în această seară”.

Potrivit ultimelor date comunicate de INS, câştigul salarial mediu brut a fost 7290 lei în martie 2023, cu 445 lei (+6,5%) mai mare decât în luna februarie 2023. Câştigul salarial mediu net a fost 4554 lei, în creştere cu 284 lei (+6,7%) faţă de luna februarie 2023. Comparativ cu luna martie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 15,7%, iar indicele câştigului salarial real a fost 101,0% în luna martie 2023 faţă de luna martie 2022, ceea ce arată o creştere a puterii de cumpărare a salariului cu un punct procentual faţă de anul trecut.

Dacă, la începutul anului 2024, câştigul salarial al unui profesor debutant va creşte până la valoarea câştigului salarial mediu net pe economie, putem aprecia că se intră oarecum într-o zonă a decenţei salariale pentru această categorie profesională. Rămâne de văzut ce se va „câştiga” în materie de demnitate şi respect din partea unor politicieni lacomi după putere, privilegii şi prestigiu, inclusiv academic, certificat de diplome de bacalaureat obţinute la vârste când alţii au terminat „pe bune” demult facultatea şi masterul, de diplome de licenţă obţinute la universităţi cu statut incert sau doctorate plagiate. Şi mai rămâne ceva, să discutăm şi despre calitatea actului educaţional, nu numai despre olimpici, ci despre marea masă a elevilor. Spiru Haret spunea că la „cum arată şcoala astăzi, va arată mâine ţara”. Şcoala noastră nu arată prea bine, nici ţara, viitorul depinde de cât de optimist este fiecare dintre noi. Potrivit Eurostat, circa 15% din tinerii cu vârste între 18-24 de ani părăsesc timpuriu şcoala şi educaţia în România. Nu mai furnizez cifre despre abandonul şcolar, analfabetism funcţional, promovabilitate la examene naţionale, că toţi ştim care este situaţia!

Am fost alături de greva generală declanşată de salariaţii din învăţământul preuniversitar. Afirm acest lucru nu din oportunism mediatic sau din frică de linşaj public, după cum au clamat unii jurnalişti/ formatori de opinie/ comentatori care au îndrăznit să lege problema decenţei salariale pentru profesorii din „preuniversitar” de cea a calităţii actului educaţional sau a meditaţiilor. Împărţăşesc experienţa de profesor asociat (la „plata cu ora”), de vreo 10 ani, din care ultimii şase consecutivi, în învăţământul universitar. Semestrul acesta am ţinut 3 discipline, 16 ore de cursuri şi seminarii pe săptămână pentru care am primit în medie 1860 de lei de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi. Pentru a reînnoi „contractul” cu universitatea, în fiecare toamnă, adaug la CV şi contribuţia academică în materie de publicaţii (WoS, BDI, volume colective), şi participări la conferinţe. Dar nu mă plâng, asta e plăcerea mea. Un profesor de liceu, reputat meditator, mi-a spus că banii pe care îi câştig eu într-o lună de muncă „la plata cu ora” la universitate, îi câştigă într-o săptămână din meditaţiile date. Asta e, fiecare cu munca lui, cu modul în care se valorifică în societatea capitalistă. Cu toate acestea, ştiu că nu toţi profesorii dau meditaţii, nu toţi sunt de matematică sau de limba română, nu toţi sunt căutaţi etc. Una e să fii profesor la o şcoală de prestigiu din Iaşi şi alta e să fii la Cuca Măcăii. Un profesor trebuie să fie salarizat decent, indiferent ce face în timpul său liber, aici nu încap alte discuţii!

Am o experienţă în meseria de „părinte” de 17 ani. Am făcute teme, mai ales la matematică, cu primul copil până prin clasa a VIII-a. Norocul meu a fost că am terminat doctoratul până să susţină copiii primele examene de admitere, altfel nu ştiu cum acomodam serviciul cu doctoratul şi cu temele copiilor. Şi am mai avut un noroc, de soţia mea, care nu s-a mai înscris la doctorat, deşi lucrările publicate şi cercetările la care a participat o recomandau pentru acest nivel de studii. Ce nu face o mamă pentru copii, la câte nu renunţă ea, în favoarea celorlalţi! Vă mai aduceţi aminte de concursurile şcolare organizate la matematică şi limba română prin diverse unităţi de învăţământ? Câţi dintre noi nu au rupt din timpul lor să meargă la secretariatele şcolilor, să încrie copiii la competiţiile şcolare de peste an, să achiziţioneze culegerile cele trebuitoare, să plătească taxe de participare, ulterior să vizualizeze liste cu repartiţia pe săli de clase şi, în final, cu rezultatele obţinute? Şi acum fac teme cu cel de-al doilea copil. Ştiu exact unde a rămas cu materia la disciplinele din curricula şcolară. Şi cu toată implicarea noastră, tot este nevoie de meditaţii. De ce? Pentru că elevii nu reuşesc să aprofundeze materia la clasă, la disciplinele pentru examene, pentru a se familiariza cu subiectele din culegerile „speciale”, dedicate admiterii la şcolile prestigioase. Aşa-i sistemul, aşa funcţionează lucrurile la noi, aşa suntem obişnuiţi, practicile se reproduc de la sine, deoarece nu vrem să facem altfel, rezistenţa la schimbare e mare, costurile psihologice şi educaţionale de împotrivire la „sistem” sunt mult mai mari decât aderarea la „regulile” aceastuia.

Dar ce se întâmplă cu copiii ai căror părinţi nu au pregătire superioară, care muncesc din greu în ture, în comerţ, construcţii sau agricultură, care au venituri precare, orientate spre minimul de subzistenţă, din cauza cărora alţii au plecat la muncă în străinătate. Conform datelor INS, de la recensământul de anul trecut, doar 16% dintre români au studii superioare! Cum se descurcă la şcoală copiii ai căror părinţi nu sunt absolvenţi de facultate, care nu se pricep la materiile şcolare, sau poate nu au timp şi nici venituri să-i mediteze? Ce se întâmplă cu copiii afectaţi de sărăcie, care merg la culcare flămânzi, cu cei din mediul rural? Au tot ce le trebuie pentru şcoală, cărţi, calculatoare, imprimante? Au posibilitatea să meargă la meditaţii plătite de părinţii care în majoritatea cazurilor sunt lucrători neremuneraţi în gospodăria proprie, sau muncesc ca zilieri, sau sunt salarizaţi precar? Ce educaţie primesc cei 41,5% din copiii României care se află în risc de sărăcie sau excludere socială?

Poate că se vor găsi resurse financiare pentru rezolvarea problemelor legate de salarizarea decentă a profesorilor şi personalului auxiliar din învăţământ. Însă, respectul profesional, prestigiul în comunitate, se câştigă de fiecare dintre noi. Un salariu oricât de mare ar fi nu te face nici mai bun, nici mai deştept, nici mai harnic. Pe final, să medităm cu toţii la ce a însemnat acest semestru de şcoală pentru copii: de la vacanţa intersemestrială, „şcoala altfel”, vacanţa de Paşti, „şcoala verde”, trei săptămâni de grevă, după care urmează vacanţa cu trenul din Franţa! Potrivit platformei Edupedu, România este una dintre cele trei ţări europene care au cele mai puţine zile de şcoală din Europa (165), la fel ca Malta şi Albania, pe baza datelor din raportul The organisation of school time in Europe, realizat de Agenţia Executivă pentru Educaţie a Comisiei Europene (EACEA/ Eurydice). Probabil, se vor face grafice de recuperare, se vor semna hârtii, dar copiii sunt deja cu mintea-n vacanţă. Din păcate, la nivel societal ne scufundăm cu toţii, salvarea pare să fie individuală. Trăim într-o societate polarizată socioeconomic, individualistă, inechitabilă, confuză valoric, în care cine poate oase roade, ci nu, nici carne macră.

Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi şi lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi

Publicitate și alte recomandări video