marti, 19.03.2024
Se întâlneau în jurul Universităţii. Se plimbau, ţinându-se de mână, pe dealul Copoului şi pe străzile din jur: până la Biblioteca Eminescu şi luând-o apoi câteva sute de metri spre Păcurari, până-n parcul Copou spre liceul Negruzzi sau prin încrengătura de uliţe repezi din sus de liceu, pe partea cealaltă până ieşeau în Sărărie - în acest din urmă loc chiar nu-i întâlnea nimeni cunoscut. Când se întâlneau cu vreun profesor de-al lor, le era ruşine şi îşi desprindeau repede mâinile, deşi - îşi dădeau seama - profesorul sau profesoara zâmbeau când îi vedeau. Lui i s-a părut că a văzut o dată un fel de înduioşare în ochii unei profesoare la vederea lor.
Oboseau repede în urma acestor plimbări. N-aveau de unde să ştie: era oboseala dragostei, sfârşeala simţurilor neastâmpărate. Le plăcea mai mult să stea pe băncile din jurul Universităţii. Era aproape. El o lua de la cămin din Puşkin (azi îi zice mai patriotic Titu Maiorescu), din sus de Universitate, stăteau înlănţuiţi o vreme la „Balena”, havuzul din ciment sub forma unei balene, aproape întotdeauna fără apă. Dar nu prea agreau acest loc - erau prea multe perechi de îndrăgostiţi pe aici, plus grupuri de petrecăreţi, iar muzica din casetofoane urla. Şi dragostea, cel puţin la început, caută singurătatea.
Aşa că mergeau la băncile din jurul Universităţii - de obicei la cele din partea cealaltă a clădirii. Stăteau-stăteau, ascultau ploaia sau pur şi simplu liniştea, întreruptă de maşinile care treceau pe strada care ducea spre liceu, vorbeau rar (mai mult el) şi se sărutau. La drept vorbind, mai mult se sărutau. Nici nu-şi mai aminteau a doua zi ce-au vorbit. Ce vorbiseră? Probabil nişte fleacuri. Încolo se sărutau, se sărutau, se sărutau - asta făceau mereu. Şi se strângeau în braţe. Nu tânjeau după peisaje ideale (eram să scriu idioate) şi nici nu căutau să se piardă în ele. Îi lăsau indiferenţi. Sau poate se răsfrângeau pe nesimţite în sufletele lor, alungau un sentiment pe care acum l-ar numi al efemerului, al nimicniciei, o anume captivitate nedesluşită a sufletului pe care o simţeau înainte. Acum parcă pluteau într-un vis. În orice caz, nu-i mai cuprindea pustiirea aceea întristătoare, de care este cuprins câteodată tânărul singur. Nici nu aveau deocamdată cine ştie ce gânduri de viitor. Nu-şi construiau nimic în minte. Sărutul era un proces de viaţă în sine. Deocamdată. Sigur, aveau să vină şi planurile. După aceea.
Că ploua, că era caniculă, că era frig stăteau îmbrăţişaţi pe bănci: erau în spatele Universităţii, una în special acoperită aproape de arbuştii ornamentali (n-a ştiut niciodată ce fel de arbuşti erau, înainte pe locul Universităţii fusese Grădină botanică şi rămăseseră tot felul arbuşti exotici). Dar preferatele lor erau băncile din scuarul de la intrarea a doua, dinspre vale, a Universităţii. În jos coborai pe nişte scări şi era şoseaua. Dar nici nu auzeau maşinile care treceau pe acolo. Li se întindea înainte o singurătate mare-mare, nesfârşită. O lume a singurătăţii benefice perfecte! Şi asta le plăcea. Mai era acolo, chiar lângă trotuar, o bancă singuratică, ca în basme. Trecea puţină lume pe lângă ea. Mai era şi o salcie. Sau două? Rar treceau, tot perechi ca şi ei. Când ploua nu trecea chiar nimeni.
Se sărutau acolo chiar şi când era lapoviţă ori zăpuşeală. Se sărutau până îi durea gura, dinţii. El a vrut de vreo două ori să-i mângâie sânii. Dar ea nu l-a lăsat. Doar îi zâmbea cu ochii grei. Aşa că se sărutau în continuare. Aşa, nichitastănescian:
Se sărută, ah, se sărută tinerii subţiri/şi îndrăgostiţi, atât de subţiri, ca şi cum/ar ignora existenţa pâinii pe lume./Atât de îndrăgostiţi, ca şi cum, ca şi cum/ar ignora existenţa însăşi a lumii./Se sărută, ah, se sărută ca şi cum ar fi/în întuneric, în întunericul cel mai sigur,/ca şi cum nu i-ar vedea nimeni,/ca şi cum/soarele ar urma să răsară/luminos/abia/după ce gurile rupte de sărut şi-nsângerate/n-ar mai fi în stare să se sărute/decât cu dinţii.
Ea purta peste bluza albă sau rozie de mătase o rochie albastră cu bretele, cadrilată cu dungi roz. Desigur, a mai purtat şi alte rochii. Dar lui i s-a impregnat în minte această rochiţă, nu a voit ca ea să o arunce nici atunci când rochiţa s-a învechit şi s-a ros, la cincisprezece-douăzeci de ani după aceea, când erau deja căsătoriţi de ceva vreme. Aşa că a păstrat-o într-un dulap mulţi ani după aceea. Lui îi plăcea să o scoată din dulap (când nu vedea ea) şi să o admire din când în când.
... Şi o ţinea în braţe. Sau se plimbau pe sub teii înfloriţi. Oh, şi parfumul de tei! Florile de tei strivite de asfalt, parfumul acela îmbătător curgând pe linia de tramvai: apa de ploaie tulbure şi parfumul florilor de tei curgând la vale pe Copou. Şi ei urmărind-o! Apoi trunchiurile teilor învârtindu-se noaptea după luminile maşinilor. Şi esenţa aceea de tei care le fura inimile.
Era uşoară ca o pană. „|hă - a spus nenea Mihai, fratele tatei, când a văzut-o prima dată - eşti cât un cârlan”. Nu prea le avea cu politeţurile nenea Mihai. El s-a cam supărat, dar i-a trecut repede când a văzut că ea a râs. Am scris că le plăcea singurătatea. Dar îi cunoşteau toţi. Aşa, nedespărţiţi. Colegele şi colegii de grupă, profesorii, colegele ei de cameră de la cămin. Se ducea şi o striga de jos la fereastra unde ştia că era camera ei. Se întâmpla că scotea capul Leti de la Târgu Mureş sau Maricica de la Rădăuţi, colegele ei de cameră: „E la duş, mai aşteaptă puţin”. Şi ea ieşea în cele din urmă, coborând veselă scările. Nu prea veselă, nu e în firea ei. Într-o duminică el nu s-a dus ca de obicei. A stat acasă şi a scris o lucrare. Pe ea nu a anunţat-o - a făcut prostia asta. S-a ambiţionat să scrie o lucrare ţais, cum spunea. A scris-o, dar nu s-a omorât nimeni după lucrarea lui. Dar nu asta a fost problema. Problema a fost că, în pofida lucrării, s-a frământat toată duminica. Îi lipsea. Iar luni, când a mers la cămin, Leti i-a spus că ea a plâns toată duminica pentru că el nu a venit. Şi atunci a simţit un gând imperceptibil, căci bine zicea Iosif Brodski, „s-ar putea spune mai degrabă că simţirea e cea care cugetă”: Gata, m-am prins! Nu mai pot trăi fără ea.
Şi aşa a fost.
Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Prognoza meteo: Ne aşteaptă un început de aprilie mai călduros decât normalul termic
Dan Voiculescu șantajează PSD-PNL cu candidatura lui Piedone la Primăria Capitalei
Iubitul Arynei Sabalenka, Konstantin Koltsov, a murit la vârsta de 42 de ani
Azi, Simona Halep revine pe teren. De la ce oră ar putea începe partida
Interviu ZdI TV - Bilanț la Tomești: ce s-a construit și ce urmează
Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate
Ce relații comerciale mai are Iașul cu Rusia. S-a redus diferența dintre importuri și exporturi
Pasionații de programare și hardware se pot înscrie la concursul național iTEC
Fiscul vrea să-i scoată la mezat bunurile unei femei care a avut un atelier de confecții
Peisagiștii evită să participe la o licitație a Primăriei pentru finalizarea unor „părculețe”
FOTBAL Leo, trezeşte-te, că nenoroceşti fotbalul ieşean! Cine-i arată lui Grozavu bârna din ochi?
Lista celor 10 finaliști pentru Premiul Național pentru Proză „Ziarul de Iași” 2024
In memoriam Paulică Răileanu, un reputat profesor al Politehnicii ieșene
Lista școlilor unde pot începe lucrări: Primăria a semnat opt contracte
Bosch va monta pe tramvaiele din Iași sisteme „inteligente” pentru evitarea accidentelor
O tânără din Iaşi, designer pentru celebrul brand adidas. A absolvit London College of Fashion
Proiectul A8 a ajuns „bătaia de joc a Guvernului Ciolacu/Ciucă”
O hoaţă a atacat o femeie chiar dacă era însoţită de un bărbat
NATO, confruntarea Vestului cu Rusia, ambițiile lui Klaus Iohannis
„D-ale noastre, ale studenţilor”. Tableta de duminică: astăzi, despre „gen”, „deci” şi „fără deci”!
VIDEO Dronele ucrainene au pătruns 1.000 de km în Rusia și au aruncat în aer două rafinării
VIDEO Un român este cel care a dat ”voce” deșertului Arrakis în superproducția Dune 2. Cine este
Duelul reftorilor sau cum reftorul Tudorel a întins floreta iar reftorul Caşcaval i-a luat maul
VIDEO Explozie puternică la o rafinărie din Rusia lovită de drone ucrainene
Anual, la nivel mondial, 1 milion de persoane mor din cauza poluării atmosferice
VIDEO Meciul Alcaraz – Zverev de la Indian Wells, întrerupt din cauza unui roi de albine
Substanţă cancerigenă, descoperită în unele produse împotriva acneei
Cosmin PAȘCAAlianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin? |
Briscan ZARABunici obraznici |
Cristina DANILOVNoi, femeile |
Nichita DANILOVÎntre artă şi credinţă |