Topul liceelor după mediile la Evaluarea Naţională. Performanţă deosebită la "Miron Costin"
Astfel, si în acest an primele trei licee din judet în functie de rezultatele de l (...)
citeste totmiercuri, 06.07.2022
Statul român are obligația de a sprijini actul educațional în toate formele sale. România se confruntă cu o problemă majoră din acest punct de vedere, iar factorii decizionali întârzie să ia măsurile necesare. An de an, mii de părinți se confruntă cu aceeași problemă. Oamenii se dau peste cap să-și înscrie copiii la școlile și liceele de elită, în timp ce unitățile de învățământ din zona metropolitană sau cartierele mărginașe au de suferit. Am discutat cu mai mulți părinți pe această temă și consider că trebuie să luăm atitudine la cel mai înalt nivel.
Concret, este nevoie ca statul român, ca Ministerul Educației și autoritățile publice locale să investească într-o infrastructură școlară adecvată cerințelor, proiect care poate veni la pachet cu ore făcute de profesorii de la unitățile de învățământ de elită și în centrele din zonele periferice. Practic, autoritățile locale pot asigura, în baza unor investiții, o infrastructură școlară modernă, investiții în corpuri noi de școli și licee, în achiziția de mobilier și materii prime, iar Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare, pot asigura prezența cadrelor didactice de la liceele de elită în alte unități. An de an vedem cum autoritățile locale se dau peste cap să investească în modernizarea școlilor, a liceelor, în asigurarea de facilități pentru comunitățile aflate într-o continuă creștere. Și totuși, cei care caută să plece din vâltoarea orașelor pentru liniștea din zona metropolitană nu au parte de un învățământ de calitate pentru copiii lor.
Degeaba se investesc milioane de euro în școli noi, dacă acestea rămân goale. Este necesar ca decidenții din Educație să ia în calcul un astfel de proiect, o modificare la legea Educației care să poată duce la promovarea unui învățământ similar în fiecare zonă, în fiecare localitate. Trebuie să recuperăm toate discrepanțele din acest domeniu, iar o inițiativă privind atragerea cadrelor didactice de la școlile și liceele de elită către unitățile periferice este de bun augur. România are nevoie de un învățământ de calitate, nu mai putem să facem discrepanțe între zonele urbane și cele rurale.
- Marius OSTAFICIUC, deputat de Iași -
Cuvinte cheie: + Marius Ostaficiuc, invatamant, periferie,
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
S-au dat primele amenzi pentru neparticiparea la recensământ. Sancțiunile ajung și la 3.000 de lei
Veste bună pentru elevii chiulangii și repetenți. Nu vor mai fi exmatriculați
Petre Daea, „inamicul cormoranilor”, revine. A fost propus iar ca ministru al Agriculturii
ANAF a recuperat de la Voiculescu, în ultimul an, 10.000 €. Prejudiciu rămas: 52.000.000 €
O nouă armă a armatei americane împotriva Chinei și Rusiei: baloanele cu aer cald
Bacău: Doi tineri, înecaţi după ce maşina în care se aflau a căzut într-un canal
Maria Zaharova le răspunde americanilor cu versuri din Britney Spears: „Hit Me Baby One More Time”
(FOTO-VIDEO) Impact puternic între două maşini lângă podul din Metalurgie
Ministrul Mediului: 70% din ţară este afectată de diverse faze ale secetei
Inteligența artificială a identificat cea mai scurtă cale spre fericire
(FOTO-VIDEO) Elevii de nota 10 din Iaşi, premiaţi la Palatul Roznovanu
Ea este femeia omorâtă aseară de șoferul băut, la Movileni. A murit la câțiva metri de casă FOTO
Presa britanică se aşteaptă la căderea guvernului condus de Boris Johnson
Peste 20 de judeţe, inclusiv Iaşul, aşteaptă “potopul”. Cât va dura codul portocaliu de vijelii
România cere suspendarea Rusiei şi Belarusului din federaţiile internaţionale
Spații pentru birouri Core & Shell în zona Palas - Ready for business from 2022 (P)
A început votul pentru preşedinţia USR. Şase candidaţi s-au înscris în cursă
Accident mortal în Iaşi: Femeie, ucisă pe loc de un şofer beat, care a fugit de la locul impactului
Întâlnire cu Nichita Danilov la Librăria Cărturești Palas Iași: Simfonia mută
Un nou director asociat cu Gazprom, găsit împuşcat în propria casă
Legendarul chitarist american Carlos Santana a leşinat pe scenă în timpul unui concert
Accident grav, cu cinci victime, la Oituz. Manevre de resuscitare
Cât este darul la nuntă în 2022. Creştere uriaşă faţă de anul trecut
Experiment: Telefoanele mobile, mai pline de bacterii decât scaunele de toaletă
România este al doilea mare exportator de grâu din UE și lider incontestabil la porumb
Oprirea livrărilor de gaze din Rusia ar trimite o undă în Europa de Est. În România, nu prea
Analişti: Euro se apropie de paritate faţă de dolar, din cauza îngrijorările legate de o recesiune
Maşinile autonome au blocat o stradă din San Francisco. Nu se ştie de ce
Dr. Gabriela Grigoraș: Anemia: cauze, simptome și grupe de risc
Cu fiecare proiect imobiliar inovator axat pe regenerare urbană, Iașul revine la viață (P)
O femeie a ajuns la spital după ce a stat mai puţin de jumătate de oră în soare
Hopa: se conturează un tandem surpriză în politichia mâloasă de Bahlui!
Al 14-lea transfer al verii la Poli! Un puşti de 18 ani va ajunge în Copou
Topul liceelor după mediile la Evaluarea Naţională. Performanţă deosebită la "Miron Costin"
O bandă de minori a tâlhărit prin violenţă o femeie în trenul Iaşi - Suceava
Deja sunt o mie de conturi făcute în platforma online pentru admiterea la Medicină
Zămosteanu revine în forţă. Ridică un nou turn lângă facultăţile de la Politehnică
Florin CÎNTICNoaptea de Sânziene |
Radu PĂRPĂUȚĂVisez, scriu... (I) |
Alex VASILIUVacanţele muzicale de la Piatra Neamţ (I) |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.