Și totuși, Ucraina…

Zilele trecute ne-au adus o veste foarte proastă: Statele Unite au oprit livrarea de sisteme Patriot către Ucraina. Motivarea deciziei nu m-a convins dar admițând că ar fi plauzibilă e greu de înțeles de ce americanii nu preconizează niște măsuri care să compenseze privarea Ucrainei de  un sistem vital pentru apărarea spațiului aerian. Imprevizibil cum îl știm, Donald Trump pare să fi găsit alte centre de interes și alte zone în care își poate exercita misiunea pacificatoare pe care și-o atribuie cu multe efecte retorice. N-a mai purtat de mult acele conversații cu Putin pe care le califica drept „extraordinare” și anunțând sfârșitul apropiat al războiului. A trimis un emisar ciudat (folosit pentru negocieri și în Orientul Apropiat), Steve Witcoff, care nu are nici o tangență cu diplomația. Witcoff e un miliardar, reprezentând acea elită  americană ce privește cu ochi buni reluarea relațiilor economice normale cu Rusia. Ceea ce am văzut în ultima vreme este o intensificare a atacurilor rusești cu multe victime în rândurile populației civile. Evenimentele din Orientul Apropiat, bombardarea unor obiective strategice în Iran au pus în umbră situația din Ucraina, unde are loc, sub ochii noștri, o tragedie.

Or, agresiunea rusească ne privește în mod nemijlocit. După cum privește întreaga civilizație occidentală, pe care Putin o dorește distrusă. Analogiile pe care Kremlinul le face între al doilea război mondial și „operațiunea militară specială” din Ucraina se bazează nu numai pe etichetarea Ucrainei drept stat „nazist” ci și pe glorificarea soldaților ruși în luptă cu un dușman malefic. Lucrurile acestea s-au văzut cu claritate în luna mai, când s-a sărbătorit împlinirea a 80 de ani de la capitularea Germaniei. Rusia își arogă în totalitate meritele victoriei, contribuția coaliției antinaziste fiind, în cel mai bun caz, minimalizată dar, de regulă, trecută sub tăcere. Eroii sovietici din cel de al doilea război mondial sunt puși alături de „eroii” care își sacrifică viața în Ucraina. S-a instituit în Rusia, așa cum remarcă mulți comentatori (printre care excelentul analist Serghei Medvedev) un adevărat „cult al morții”. Există o halucinantă fotografie a lui Putin în mijlocul unui grup de femei, văduve sau mame ale ostașilor uciși, toate zâmbitoare, fericite că stau alături de liderul suprem și mândre că soții și fii lor și-au dat viața pentru „Mama Rusie” – mărturie stau declarațiile pe care ele l-au făcut cu acea ocazie presei. Există și o organizație numită „Văduvele soldaților Rusiei” care, pe lângă glorificarea eroilor, militează pentru o mobilizare generală, în așa fel încât Ucraina să fie zdrobită. Serghei Medvedev observă că, în Rusia, statul nu e capabil să ofere o viață decentă dar oferă în schimb o moarte „eroică”.

Propaganda Kremlinului dă roade: există în Occident mulți admiratori ai lui Putin care refuză să vadă veleitățile imperialiste ale Rusiei. Putinofilii ne spun că Moscova nu reprezintă o amenințare, că în războiul din Ucraina vinovați sunt și ucrainenii (ba chiar că aceștia din urmă au avut primii intenții agresive), că nu sunt justificate cheltuielile pentru înarmare ale țărilor din NATO, că Putin e un „bun creștin” (ortodox de-al nostru) ș.a.m.d. Rusia primește un ajutor nesperat din pricina atitudinii oscilante a administrației Trump. Psihoza care s-a creat la noi cum că intrarea României în război este iminentă trebuie și ea trecută printre realizările propagandei rusești.

În realitate, așa cum știe orice om lucid, Putin are nostalgia regimului dictatorial al lui Stalin și visează la o Rusie care să reconstituie, și teritorial, Uniunea Sovietică. Exploatează orice semn de slăbiciune al democrațiilor occidentale și respinge însăși ideea de democrație. Ceea ce se întâmplă în Ucraina ar putea fi, dacă lumea liberă nu se mobilizează, repetiția generală a unui lung și sinistru șir de alte agresiuni.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

Publicitate și alte recomandări video