
Șapte muzicieni ai filarmonicii sibiene sunt în greva foamei, în fața instituției, în frig, după ce primul care a ales această formă de protest, Makcim Fernandez Samodaiev, a fost transportat la spital, a anunțat luni seara, Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat din Sibiu (SAIFS), scrie Agerpres.
‘Astăzi, 19 mai 2025, colegii noștri Ștefana Cornelia Zaharia și Radu Munteanu s-au alăturat protestului extrem și au intrat în greva foamei, anunțând oficial Serviciul de Ambulanță Sibiu la ora 17:30. La ora 18:40, li s-au alăturat și Marcovici Andrei, Urlățeanu Costin și Luca Daniel, solidarizându-se cu lupta începută de Makcim Fernandez Samodaiev și continuată de Antonio Andrei Mihail’, susțin cei de la SAIFS, într-o postare pe pagina de Facebook.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Potrivit sursei citate, primul grevist al foamei, Makcim Fernandez Samodaiev, ‘a rezistat 117 ore fără hrană solidă, până când corpul său a cedat în timpul repetiției și a fost transportat de urgență la spital’.
SAIFS arată că ‘această acțiune se desfășoară în contextul negocierilor eșuate pentru un Contract Colectiv de Muncă (CCM), începute la 19 mai 2023’.
Mai mult pe Agerpres.
Publicitate și alte recomandări video