Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

SIE către demnitari: "Nu vorbiţi pe mobil, mai ales în străinătate"

GALERIE
melescanu
  • melescanu
- +

Aproximativ 95% din totalul sateliţilor din spaţiu sunt folosiţi pentru spionaj, dezvăluie Teodor Meleşcanu.

Recomandarea SIE către demnitarii români este de a nu vorbi de pe telefoane mobile obişnuite, mai ales atunci când se află în străinătate, şi de a folosi liniile de comunicaţii de la misiunile diplomatice româneşti.
Directorul Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, la Digi 24, în contextul în care comenta scandalul iscat de dezvăluirile lui Eduard Snowden, că 95% din totalul sateliţilor declaraţi ca fiind "de studiu" sunt sateliţi de spionaj. "Evident că se ascultă. 95% din sateliţii care se învârt în spaţiul extraatmosferic pentru «studierea paşnică a Cosmosului» sunt sateliţi de spionaj. Dacă lumea s-a supărat pentru asta, înseamnă că e infantilă. Aaa, dacă supărarea a fost de cum a fost posibil să se afle şi aşa mai departe, asta e altceva", a spus Meleşcanu. Directorul SIE a adăugat că nu interceptarea mesajelor este problema, ci decriptarea lor. "Tot ce este semnal audio, video şi aşa mai departe şi iese în atmosferă este interceptat. Majoritatea sunt însă criptate şi problema e dacă poţi să le decriptezi. Dar de interceptat, se interceptează. Şi noi facem asta, şi toată lumea. Sigur, dacă sunt criptate, ajungi mai greu la ele. Înseamnă că au valoare mai mare", a punctat Teodor Meleşcanu. Întrebat dacă şi SIE ascultă decidenţi politici din alte ţări, directorul instituţiei a răspuns: "Nu, dar de multe ori ajung asemenea semnale şi la noi".
Şeful SIE a precizat că România, odată intrată în NATO, s-a obligat prin tratat să nu aibă operaţiuni pe teritoriul altor state "nici de interceptare, nici de alt tip". Pe de altă parte, Meleşcanu a dat de înţeles că este posibil ca decidenţi români să fi fost ascultaţi de servicii străine, mai ales dacă au avut convorbiri din străinătate, de pe telefoane necodificate. "Eu, personal, nu exclud. Mai ales dacă au vorbit din străinătate pe telefoane mobile obişnuite, e foarte posibil (...) Noi facem această recomandare tuturor beneficiarilor: vă rugăm frumos nu vorbiţi pe telefonul mobil, mai ales dacă sunteţi în străinătate, într-o deplasare. Aveţi ceva de vorbit? E o ambasadă, sunt posibilităţi de a comunica. Dacă beneficiarul respectă sau nu, sigur că e opţiunea lui", a declarat Teodor Meleşcanu.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri