Sigur e mai bine acum?

marți, 28 mai 2024, 03:01
1 MIN
 Sigur e mai bine acum?

Avantajul e de partea prezentului, ar fi fost culmea să nu fie, nimeni nu s-ar mai întoarce în epoca aceea, dar parcă te lasă cumva nesatisfăcut pe deplin să vezi și dezavantajele. E clar că nici comunismul totalitar, nici capitalismul/democrația liberală nu sunt variantele ideale de guvernare. Trebuie o combinație între cele două. Ambele eșuează cel puțin la un capitol. Se va găsi oare o soluție pe viitor?

Se trăiește oare mai bine acum ca în comunism? Asta e o întrebare ce tot apare în ultima perioadă și pe care fiecare o interpretează cum vrea. Care e însă realitatea?

Să o luăm metodic, detaliat, cu o critică egală, fără rețineri, prejudecăți sau teama de a fi acuzați de părtinire. În acest sens, ca să fim cât mai corecți și imparțiali, cel mai bine ar fi să analizăm cele două perioade din cât mai multe puncte de vedere, cum ar fi următoarele: economic (material, tehnologic), politico-social, cultural, psihologic și educațional.

Ok. Din punct de vedere economic, adică material și tehnologic, în special, e clar că nu există o comparație între prezent și trecut. Aici nu încape nicio îndoială. Oamenii de azi se bucură de avantaje net superioare epocilor trecute.

La fel stau lucrurile în domeniul cultural unde deschiderea azi este maximă, în comparație cu cea de acum 30 de ani când era minimă. Cine spune altfel e pur și simplu limitat.

Și din punct de vedere politic situația este asemănătoare. Este evident că un sistem pluripartid e mai bun decât unul totalitar, cu un singur partid.

Ca o concluzie, până aici. Dacă e să spunem, așadar, cum se trăia din punct de vedere economic, politic și cultural, e clar ca bună ziua că în comunism era mai rău. Mult mai rău.

Însă majoritatea analiștilor se opresc, din păcate, aici, dând exemple cu mâncarea care era pe spongi, cozile la banane, carne, ulei, cu deținuții politici și discriminările politice. De ce nu merg mai departe, nu știu. Să te oprești aici e ca și cum ai rămâne cu mâncarea nemestecată în gură.

Doar aceste trei criterii nu sunt suficiente pentru ca traiul să fie considerat azi mai bun, mai fericit decât în trecut. Pentru că se naște automat întrebarea dacă aceste avantaje pot aduce fericirea, mulțumirea individului, liniștea. Te poate face banul, casa, mașina de lux, vacanțele în Tenerife, apartenența la unul sau mai multe partide politice mai fericit decât erai în comunism când nu aveai nimic din toate astea? Pentru că, se știe, de la un punct încolo, la nivel psihologic, satisfacția pe care o ai acum când îți cumperi o mașină nouă e una net inferioară aceleia când îți cumpărai o Dacia în comunism, ba chiar și decât atunci când prindeai banane sau portocale la magazin după ore sau zile de stat la coadă. Pentru că acum pretențiile cresc și, involuntar, omul dezvoltă o toleranță la fericire, e mai pretențios, deci mai greu de satisfăcut.

Părerea mea de simplu diletant e că doar aceste condiții nu sunt suficiente pentru un trai mai bun. Factorii psihologic, social și educațional joacă un rol asemănător sau poate chiar mai important decât cei materiali/ politici/ culturali amintiți mai sus.

Când vine vorba de factorul social, începem să avem câte ceva de comentat. În timpul comunismului erau, deși nu în mod oficial recunoscute, trei pături sociale: țărani, orășeni și elita politico-intelectuală. Diferențele între cele trei erau exponențiale, atât ca număr, cât și ca facilități. Țăranii erau majoritari, dar săraci, cu educație precară și fără cultură de bază; orășenii, într-un număr moderat, se aflau un pic mai sus pe scara socială, materială și culturală, iar elitele erau rupte complet de celelalte două, mult mai sus, însă ca număr erau destul de puțini. Azi toate acele pături s-au contopit formând o masă omogenă, amestecându-și între ele caracteristicile vechi și noi, și conturând trei categorii (nu straturi!) mari și late bazate pe criteriul financiar: săraci (care cheltuiesc puținii bani pe necesitățile primare), medii (care pun câte ceva deoparte) și bogați (care își permit fițe/mofturi).

Din elita politico-intelectuală au rămas doar câțiva intelectuali care sunt prea puțini ca să formeze o pătură în adevăratul sens al cuvântului și care nu au aproape niciun cuvânt de spus în societate. Mulți dintre ei s-au „transferat” în liga bogaților. Nu mai există nicio pătură de mijloc, nu mai există țărani, orășeni. Ai bani mulți, ești cineva, nu ai bani, sau ai bani puțini, ești un nimeni. De aici câteva efecte pe care le vom analiza mai jos.

Psihologic vorbind este un fapt dovedit și ușor de văzut cu ochiul liber că prezentul din România este mai complicat în sens rău decât trecutul din comunism. Astăzi afecțiunile psihice sunt mai extinse și de o gravitate mult mai mare decât în trecut. Cauzele sunt diverse, strâns legate tocmai de regimul economico-politic de mai sus văzut unilateral.

Azi avem frustrare mult mai mare decât înainte pentru că atunci majoritatea românilor trăiau la fel, exact în aceleași condiții. Nu erau așa frustrați că aveau mai puțin decât vecinii lor, decât vedeau la televizor. Astăzi frustrarea e la cote extrem de înalte pentru că ofertele există, par a fi la îndemână, sunt extrem de atractive, dar nu pot fi atinse de oricine. E ca și cum ai așeza un os încărnat, suculent, delicios, în fața unui câine, dar destul de departe ca să nu îl poată ajunge. Degeaba îi vei pune crănțănele la îndemână, el va încerca la infinit să ajungă osul și poate chiar va muri strangulat de propria frustrare. Dacă însă îi pui în fiecare zi doar crănțănele, el le va mânca liniștit mult și bine.

De aici se înțelege că și dorința de a munci mai intens pentru a acumula valorie mai mare și, implicit, stresul este la nivel fără precedent.

Avem, de asemenea, mult mai multe fobii. Omul așa-zis modern, cu tehnologie de ultimă generație în buzunar, proaspăt spălat și parfumat, e mult mai temător decât cel mereu flămând, murdar și doar cu un ceas mecanic la mână dinainte de 1989. Sunt uimit de nenumărate ori să văd mai ales tineri care se sperie ori sunt chiar terifiați din orice, lucruri banale, și sunt mofturoși, nepricepuți, stângaci, sensibili până peste măsură. Nu e vina lor, evident, dar o societate prosperă din punct de vedere material, însă cu lacune mari în grija față de sănătatea mintală a individului cam asta aduce.

La pachet cu fobiile avem astăzi obsesii. Extrem de multe, ele sunt direct legate de frustrările de mai sus și acaparează în așa măsură individul, încât acesta este orbit complet și nu mai e în stare să distingă adevărul și realitatea de propriile sale imaginații/himere.

Și, în sfârșit, avem dependențe. Sunt extrem de îngrijorat, eu, personal, când vine vorba de dependențe, care erau o raritate în comunism. La copii și tineri mai ales, azi se poate vorbi de un flagel. În trecut cei tineri nu prea aveau cum să dezvolte dependențe. Droguri nu erau, televizor prea puțin, telefoane deloc, sex doar cu aprobarea partidului (în școli circula câte o revistă porno prin toate mâinile până se toceau paginile ori deveneau lipicioase…). Alcoolul și tutunul erau singurele vicii cât de cât acceptate și care se puteau găsi la îndemână. Erau dependenți de acestea, însă nu ca azi. Mulți rămâneau cu sechele pe viață din cauza lor, dar nu ca azi când doar dependența de telefoane la copii lasă urme la nivelul creierului mai adânci decât toate țigările fumate pe ascuns în spatele școlii sau alcoolul băut fără știrea părinților din anii ’50-‘90. Iar aceste urme sunt pe viață. Ce să mai spunem de drogurile care pot fi cumpărate de la colțul străzii cu mai puțin de 10 lei și atât de puternice, că te pot transforma într-o legumă pentru restul zilelor după doar câteva utilizări?

Și, în sfârșit, educația. Era mai bună înainte, o zic fără ezitare, și nu mă refer aici la conținut, care era, evident, limitat, ci la organizare, la întregul sistem care era, cum să zic, stabil, coerent, convingător, obligatoriu și intransigent. Azi sistemul a devenit aproape inutil, un instrument la îndemâna elevului, un producător de semianalfabeți. Sunt prea tranșant? Nu cred. Eu, unul, prefer școala aia cu materii fixe, trimestre, cu note la vedere, cu multe corigențe, cu mijloace de coerciție, uniforme, fără telefoane etc.

Toate aceste minusuri au dus la o slăbire a relațiilor umane, la o degradare a încrederii în semeni. În comunism majoritatea aveau drept țel comun rezistența împreună, ca masă unitară, împotriva sistemului, supraviețuirea și conviețuirea, azi trebuie să rezistăm concurenței între noi, cursei nebunești pentru îmbogățire, luptei unora împotriva altora.

În concluzie, da, privind lucrurile la modul general, totul pare mult mai frumos azi, dar analizând mai în detaliu, nu prea mai e așa. Din punct de vedere material, politic și cultural o ducem mult mai bine acum. Avem case, mașini, 1000 de canale la televizor, avem Internet, posibilitatea de a călători oriunde în lume, de a vorbi deschis, de alege pe oricine. Din punct de vedere psihologic și social și educațional, însă lucrurile nu stau prea roz.

Scorul e destul de strâns între cele două. Avantajul e de partea prezentului, ar fi fost culmea să nu fie, nimeni nu s-ar mai întoarce în epoca aceea, dar parcă te lasă cumva nesatisfăcut pe deplin să vezi și dezavantajele.

E clar că nici comunismul totalitar, nici capitalismul/democrația liberală nu sunt variantele ideale de guvernare. Trebuie o combinație între cele două. Ambele eșuează cel puțin la un capitol. Se va găsi oare o soluție pe viitor?

 

Briscan Zara este scriitor și publicist

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii