Simion, cercetat pentru „instigare publică” după ce a spus că ar trebui „jupuiți” membrii Biroului Electoral Central

luni, 10 martie 2025, 16:30
2 MIN
 Simion, cercetat pentru „instigare publică” după ce a spus că ar trebui „jupuiți” membrii Biroului Electoral Central

Parchetul General a anunțat , luni, că a deschis dosar penal in rem pentru instigare, după declaraţiile lui George Simion în urma protestului de duminică. Acesta a firmat că „cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiţi în piala publică”, potrivit News.ro.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a sesizat din oficiu,  în data de 10 martie 2025,  cu privire la săvârşirea infracţiunii de instigare publică, prevăzută de art. 368 alin. 1 şi 2 Cod penal. În fapt, s-a reţinut că în seara zilei de 9 martie 2025, în contextul unui protest care a avut loc în Bucureşti, preşedintele unui partid politic, care este, totodată, şi deputat în Parlamentul României, a făcut o serie de declaraţii prin care a incitat la violenţă”, anunţă, luni, Parchetul General.

Procurorii precizează că urmărirea penală se desfăşoară deocamdată in rem.

Articolul 368 din Codul Penal prevede:
”(1) Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârşească infracţiuni se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este comisă de un funcţionar public, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat”.

După decizia BEC de respingere a candidaturii la Preşedinţie a lui Călin Georgescu, liderul AUR George Simion a afirmat, într-o înregistrare postată pe pagina sa de Facebook, că ”cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiţi în piaţa publică”.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii