Consiliul Municipal Iasi a votat in sedinta de ieri indexarea chiriilor la spatiile cu alta destinatie cu 205,4%, dar, in mod paradoxal, tarifele nu vor creste, ci vor scadea cu 85%, faa de cele practicate in prezent. Acest lucru a fost posibil pentru ca indexarea chiriilor se va aplica la tarifele existente in luna ianuarie 1997, desi in anul care a trecut Consiliul Local a mai votat alte doua mariri de tarife care vor fi ignorate in cele din urma.
Directia de Administrare a fondului Imobiliar de Stat a practicat in 1997 tarife indexate cu coeficientul 1,57 (adoptat in luna mai), peste care s-a suprapus coeficientul 1,85 (luna iunie). Cei care aveau in administrare spatii de la DAFIS au fost nevoiti sa plateasca timp de aproape sapte luni chirii majorate nejustificat cu coeficientul 2,90. Daca noua majorare a chiriilor cu 205% s-ar fi aplicat peste preturile practicate la sfirsitul lui 1997, atunci situatia detinatorilor de spatii s-ar fi inrautatit considerabil.
Prin hotarirea adoptata ieri, desi titlul generic este de majorare a chiriilor, consilierii locali au stabilit sa aplice un coeficient de indexare de 2,05 si deci sa impuna o scadere a preturilor cu 85% ( coeficientul 0,85 care reprezinta diferenta dintre 2,90 si 2,05).
In actualele conditii, Primaria va incasa mai putini bani din chirii si deci in mod logic va avea mai putini bani la buget. Revenirea la normalitate si recunoasterea greselilor de calcul din anul trecut au fost explicate de primarul Constantin Simirad prin argumente care vizeaza protectia sociala.
"De fapt indexarea chiriilor se face o data pe an. Daca a fost facuta o indexarea la 1 ianuarie 1997 nu vad de ce sa nu facem o noua indexare la inceputul anului urmator. Noi am marit de doua ori chiriile si acestea au ?saltat? nepermis de mult si pot sufoca activitatea micilor intreprinzatori. Pe mine nu ma deranjeaza sa scada chiriile si asa sint prea mari" a afirmat Constantin Simirad.
Pentru ca a incasat nejustificat sume considerabile de la chiriasii care detin spatii Primaria ar putea fi actionata in instanta. In acest caz municipalitatea ar trebui sa returneze chiriasilor sume importante si ar trebui sa plateasca daune reclamantilor pentru ca i-a privat de utilizarea respectivelor sume de bani. Juristii din Primarie exclud insa o astfel de posibilitate afirmind ca si cele doua majorari de chirii din 1997 s-au facut in baza normativelor in vigoare.
Intentia primarului Constantin Simirad de a vinde spatiile cu alta destinatie decit locuinta actualilor chiriasi (lucru reglementat de o ordonanta a Guvernului Vacaroiu), continua sa fie discutata in interiorul administratiei locale. Parerile in privinta acestei actiuni sint impartite. Viceprimarul Vasile Dumitriu considera ca nu este indicat sa se vinda aceste spatii fara licitatie si pentru ca ar putea priva municipalitatea de un venit anual sigur, iar viceprimarul Stefan Ungureanu sustine ca ar fi bine ca doar o parte a acestor spatii sa fie vinduta. Stefan Ungureanu a afirmat ca, intr-o prima faza, ar putea fi vindute spatiile aflate intr-o stare de degradare care nu au fost inchiriate prin licitatie si care ar putea fi salvate de la distrugere prin investitia unui patron care ar deveni proprietar pe imobil.
Primarul Constantin Simirad in ciuda parerilor divergente sustine vinzarea integrala a acestor spatii. Din chirii, Primaria incasa anual aproximativ 4 miliarde pentru cele 837 de spatii in suprafata totala de aproximativ 36.000 m.p. Daca s-ar calcula ca un metru liniar de constructie valoreaza in medie aproximativ 1.000.000 de lei, municipalitatea ar putea incasa peste 36 de miliarde din vinzarea spatiilor (chiriile pentru 9 ani). Aceasta suma, desi pare considerabila, reprezinta doar a saptea parte din bugetul pe 1998 alocat municipiului Iasi si ar putea folosi doar la constructia a maxim trei blocuri de locuinte cu patru nivele. (Septimiu SARATEANU)
top Local News
Publicitate și alte recomandări video