Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Simona Halep a plecat în China

GALERIE
halep-momone
  • halep-momone
- +

 

Jucătoarea română va juca la Guangzhou, Wuhan şi Beijing

 

Jucătoarea Simona Halep a declarat, ieri, pe Aeroportul Henri Coandă, înaintea plecării în China, că încă mai are dureri la picior, dar speră să se refacă în proporţie de 100 la sută după întinderea la coapsă suferită la US Open. "Nu mi-am pus niciun obiectiv în China. Vreau să mă simt bine pe teren, să joc un tenis bun aşa cum am făcut în America şi sper să fiu 100 la sută cu piciorul, pentru că încă mai am dureri. Am făcut tratament, acum mă simt mai bine. Să vedem pe parcurs cum va fi. Se poate să şi forţez, dar se poate să îmi fi şi trecut. După America nu am mai jucat meci oficial şi nu pot să îmi dau seama acum", a explicat numărul doi mondial. Jucătoarea a menţionat că nu ştia că va avea un parcurs aşa de bun la US Open în momentul în care a promis că va participa la turneul de la Guangzhou. "La Guangzhou m-am hotărât să joc după Wimbledon, când am pierdut multe meciuri. Şi atunci am zis că am nevoie să joc cât mai mult. Nu am ştiut că o să merg atât de bine în America, dar mi-am dat cuvântul, m-am înscris şi trebuie să mă duc acum. E dificil, sunt un pic obosită, dar merg cu încredere şi sper să fie bine", a adăugat Halep. Ea a menţionat că este încă de acum cu gândul la Turneul Campioanelor, programat în perioada 25 octombrie - 1 noiembrie, la Singapore. "La Wuhan şi Beijing e un avantaj pentru mine că nu am puncte de apărat. Nu am presiune, doar mă duc să joc. Sunt binevenite nişte meciuri în plus pentru Singapore. Bineînţeles că sunt cu gândul şi la Turneul Campioanelor. M-am bucurat enorm că pot să merg să joc din nou. A fost unul dintre obiectivele mele mari anul acesta. Vreau să pun la punct foarte bine pregătirea pentru Singapore", a precizat jucătoarea numărul 2 WTA.
* Doi tenismeni români s-au calificat în finala turneului challenger de la Banja Luka (Bosnia-Herţergovina), dotat cu premii totale de 64.000 de euro. Victor Hănescu (224 ATP) , a avut nevoie de doar 68 de minute pentru a trece de Flavio Cipolla (412 ATP), în două seturi, cu 6-1, 6-2. Victor va juca în semifinale cu sârbul Milijan Zekic (314), care a trecut cu 3-6, 7-6, 7-6 de favoritul nr. 4, argentinianul Horacio Zeballos (140). La rândul său, Adrian Ungur (255) a câştigat în 76 de minute partida cu slovacul Jozef Kovalik (271) cu 6-3, 6-1. Adi va juca în semifinală cu al treilea favorit, Dusan Lajovic (102) învingător cu 6-3, 6-3 în faţa italianului Riccardo Bellotti.
* În turneul de la Istanbul, de 75.000 de dolari, Marius Copil (182) a fost eliminat de către principalul favorit,ucraineanul Serhi Stahovski, scor 4-6, 0-6 în 62 de minute. Ucraineanul a obţinut a treia victorie în tot atâtea confruntări cu jucătorul arădean.
* Cristina Dinu şi Ana Bogdan s-au calificat în sferturile de finală ale turneului ITF de la Dobrici (Bulgaria). Ana Bogdan, favorită numărul 2, a trecut în optimi de Petia Arşinkova, din Bulgaria, scor 6-0, 6-0. Cristina Dinu s-a calificat după abandonul rusoaicei Valentina Ivaknenko, favorită 6, la scorul de 6-3, 3-0 pentru româncă. Cele două jucătoare s-au întâlnit în sferturi şi Cristina Dinu a câştigat cu 2-6, 6-3, 6-1.
  * Ieri, au început partidele din semifinalele Cupei Davis. La Londra, Marea Britanie şi Australia se află la egalitate, 1-1. Andy Murray a câştigat uşor cu 6-3, 6-0, 6-3 meciul cu australianul Thanasi Kokkinakis, iar Bernard Tomic l-a învins cu 6-3, 7-6, 6-7, 6-4 pe tânărul Daniel Evans. La Bruxelles, Belgia a condus cu 1-0 în faţa Argentinei, prin victoria lui David Goffin (7-5, 7-6, 6-3) în faţa lui Federico Delbonis, dar Leonardo Mayer a egalat: 7-6, 7-6, 4-6, 6-3 cu Steve Darcis.
 
 
 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri