Simona Halep, eliminată în optimile de finală ale French Open, după 1-6, 2-6, cu Iga Swiatek
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 02.12.2020

Simona Halep, eliminată în optimile de finală ale French Open, după 1-6, 2-6, cu Iga Swiatek

GALERIE
simona-halep-infrangere-indian-wells
  • simona-halep-infrangere-indian-wells
- +

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a fost învinsă, duminică, scor 6-1, 6-2, de poloneza Iga Swiatek, locul 54 WTA, în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros.

Simona Halep, mare favorită la câştigarea trofeului, a fost eliminată de o adversară care a reuşit, probabil, meciul carierei.

Swiatek a luat-o tare de la început pe Halep, în partida de pe arena Philippe Chatrier. Cu forţă, precizie şi agresivitate, poloneza a "îngropat" mingea în terenul româncei. Swiatek a servit puternic, a returnat la fel, mai ales pe serviciul al doilea al Simonei Halep, a jucat contre pied, a făcut pasul în teren, a schimbat la momentul potrivit direcţia jocului, a folosit lovitura scurtă şi a punctat spectaculos.

A fost un recital căruia Halep nu i-a făcut faţă. Ea a fost surprinsă de asaltul adversarei şi trei ghemuri a rămas aproape fără reacţie. Cu mingi înălţate şi cu o încercare de a lungi punctele, fostul lider WTA a părut că poate să intre în meci, că poate să domolească bombardamentul venit de dincolo de fileu, însă rivala nu a lăsat-o.

Jucătoarea română a fost condusă cu 3-0 după numai opt minute de joc, perioadă în care şi-a pierdut serviciul în ghemul secund, apoi a reuşit să pună primul ghem pe tabelă în dreptul ei şi să conducă cu 30-0 pe serviciul adversarei. Acestea au fost singurele momente mai bune ale Simonei Halep, pentru că Swiatek şi-a reluat jocul strălucitor şi nu a mai cedat nimic până la finalul setului, scor 1-6, după 24 de minute de la start.

Cu 17-4 lovituri câştigătoare şi 7-2 erori neforţate, Swiatek a fost jucătoarea care a făcut aproape totul pe teren.

Setul al doilea a curs pe aceleaşi coordonate, cu Swiatek pe tot terenul şi cu Halep mai mereu cu un pas în urma mingii. Jucătoarea poloneză a făcut 2-0, după un break în ghemul I, scor la care Halep a reuşit cu greu să-şi fructifice serviciul, după ce a salvat patru mingi de break. La 1-3, campioana de la Wimbledon şi Roland Garros a mai salvat cinci mingi de break, înainte de a-şi ceda din nou serviciul.

Halep a mai luat un ghem, la 1-5, înainte de a se înclina, cu 2-6, după un meci care a durat o oră şi nouă minute. Sportiva română nu a avut nicio minge de break în această întâlnire.

Iga Swiatek va evolua în sferturi cu olandeza Kiki Bertens, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 5, sau cu italianca Martina Trevisan, locul 159 WTA, venită din calificări.

Calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu de 283.500 de euro şi cu 430 puncte WTA. Halep rămâne cu un premiu de 189.000 de euro şi cu 240 de puncte WTA după această ediţie a turneului de la Roland Garros.

Halep a câştigat ediţia 2018 a French Open, a mai fost finalistă în 2014 şi 2017 şi anul trecut a fost eliminată de americanca Amanda Anisimova, în sferturi, scor 2-4, 4-6.

Swiatek a oprit la 17 numărul de victorii consecutive ale Simonei Halep, în acest an.

În ciuda acestui eşec, Simona Halep nu este în pericol să-şi piardă locul 2 WTA.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Vot de Sf. Nicolae

Lucian DÎRDALA

Vot de Sf. Nicolae

Chiar dacă parlamentarii şi Parlamentul, ca instituţie, nu se bucură de încredere în rândul opiniei publice, cetăţenii României sunt singurii care pot remedia această situaţie, prin voturile lor. Singura condiţie ar fi ca ele să fie rezultatul unui proces de reflecţie atentă şi, poate, de deliberare sinceră cu cei apropiaţi.

Filmuletul zilei

opinii

Votul ca dar

Florin CÎNTIC

Votul ca dar

Deşi nu sunt superstiţios, m-am gândit să reiau acest text scris înainte de europarlamentarele de anul trecut, cu speranţa că poate nu şi-a pierdut din caracterul său profetic şi duminică va fi dusă la bun sfârşit o acţiune începută atunci.

O lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii

Radu PĂRPĂUȚĂ

O lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii

Această lume nu judeca sau, vai! nu condamna lumea de ieri cu mintea de azi, stângistă, de un neomarxism avântat şi prostesc. Măcar de-ar fi numai prefăcut, dar e prostesc. Nu cunoştea „progresismul” actual şi nici nu-l practica. Pentru ea lumea veche era şi lumea de azi, nu era una „mai înaintată”. 

Boala locvacităţii deşănţate

Ioan MILICĂ

Boala locvacităţii deşănţate

Să ne imaginăm, urmând firul consideraţiilor lui Huxley, că apocalipsa discursivă declanşată pe durata pandemiei actuale se traduce nu numai într-un puhoi de bâlbe, aberaţii, confuzii şi nehotărâri de tot soiul, ci şi într-un lanţ de constrângeri, privaţiuni şi pedepse, impuse printr-un discurs public ofensiv şi cinic, care amplifică încordarea şi istovirea psihică a indivizilor. 

pulspulspuls

Mesaj pentru nea Orban: iacătă de ce tac mâlc băieţii matale!

Mesaj pentru nea Orban: iacătă de ce tac mâlc băieţii matale!

Fiindc-am auzit că tot a anunţat nea Şică Orban că vine azi la Iaşi, am zis că merită să-i transmitem pe această cale şi o anume informare despre care suntem siguri că nu ştiu să i-o spună conţilierii lui de la Bucureşti, în legătură cu Iaşul. 

Caricatura zilei

Moldova: ”Avem autostradă, doar că-i la Bacău”

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.