Simona Halep, fost lider WTA, a primit un wild card la turneul Mutua Madrid Open

miercuri, 03 aprilie 2024, 20:45
1 MIN
 Simona Halep, fost lider WTA, a primit un wild card la turneul Mutua Madrid Open

Organizatorii Mutua Madrid Open au anunţat, miercuri, că i-au acordat un wild card Simonei Halep, fost lider WTA care a revenit recent în circuit, după ce TAS i-a redus la nouă luni suspendarea.

Alături de Halep, au primit wild carduri şi Caroline Wozniacki pe tabloul feminin şi Martin Landaluce şi Kei Nishikori pe tabloul masculin.

“Muchas gracias @MutuaMadridOpen pentru această oportunitate de wild card. Madridul a fost întotdeauna un turneu special pentru mine, cu amintiri fericite şi sunt recunoscătoare că pot face mai multe. Pe curând”, a reacţionat sportiva pe X. Turneul de categorie WTA 1000 va avea loc în perioada 23 aprilie – 5 mai.

Halep a câştigat turneul de la Madrid în 2016 şi 2017. De la revenirea după suspendare, Halep a primit wild card la Miami Open, tot un turneu WTA 1000. Ea nu a trecut acolo de primul tur, fiind învinsă de Paula Badosa, scor 1-6, 6-4, 6-3.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii