Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Simona Halep, în sferturi la Cincinnati, după 6-4, 6-3, cu Anastasija Sevastova

GALERIE
Simona Halep1
  • Simona Halep1
- +

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, joi, cu scorul de 6-4, 6-3, pe sportiva letonă Anastasija Sevastova, locul 16 WTA şi cap de serie 15, calificându-se în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati.

Pe arena Grandstand de la Lindner Family Tennis Center s-au întâlnit două jucătoare care nu mai au secrete una faţă de cealaltă în privinţa jocului lor. Numai în acest an se mai întâlniseră de două ori (şapte ori în total), iar românca se impusese de fiecare dată în două seturi. Astfel, evoluţia lor a fost una anticipată, Sevastova încercând să rupă ritmul cu mingi scurte, iar Halep să-şi joace adversara pe rever. Nu a fost un meci spectaculos, ci unul plin de greşeli, pe care l-a câştigat jucătoarea mai valoroasă. Totuşi, sportiva din Constanţa a fost destul de nervoasă, grăbită şi inconstantă de-a lungul acestei partide, având nevoie de două intervenţii ale antrenorului Darren Cahill pentru a ieşi din situaţii care nu păreau atât de dificile. 

Halep a condus cu 2-0, după un break în ghemul secund. Apoi jocul sportivei din România s-a "gripat", ea a început să comită erori şi să devină nervoasă, rezultând patru ghemuri la rând câştigate de letonă. La 2-3, Halep i-a cerut ajutorul lui Darren Cahill, care a fost şi el un pic iritat, pe eleva lui, pentru că nu a mai aplicat jocul şi tactica din primele două ghemuri. De la 2-4, românca a luat şapte ghemuri la rând. Setul I l-a câştigat cu 6-4, în mai puţin de 40 de minute, apoi a condus cu 3-0 în setul secund.
 
La acest scor s-a produs un nou "scurtcircuit " în evoluţia româncei şi Sevastova s-a apropiat la 2-3. Cahill a coborât din nou din tribună pentru a-şi sfătui jucătoarea. Şi Halep s-a desprins iar, la 5-2, a avut o minge de set ratată în ghemul următor, pe serviciul rivalei, a salvat la rândul ei o minge de break, pentru a pune capăt meciului apoi, cu 6-3, după o oră şi 18 minute de la start.
 
În faza următoare, Halep va evolua cu britanica Johanna Konta, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 7, sau cu Dominika Cibulkova din Slovacia, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 11. Calificarea în sferturi este recompensată la Cincinnati cu un premiu de 60.105 dolari şi cu 190 de puncte WTA. Simona Halep a ajuns anul trecut în faza semifinalelor la Cincinnati, când a pierdut, cu 3-6, 4-6, în faţa germanei Angelique Kerber. În 2015, Halep a evoluat în finală, fiind învinsă de Serena Williams, cu scorul de 6-3, 7-6 (5).
    

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri