VIDEO: Filmul accidentului de ieri de la Miclăuşeni. Două persoane şi-au pierdut viaţa
Eugen Damatar de 63 de ani si sotia Lucia de 60 circulau ieri spre Butea într-un Logan, dinspr (...)
citeste totmiercuri, 29.03.2023
Marti 7 februarie 2023 la Clubul de șah al Asociației Împreună pentru Miroslava s-a desfășurat un eveniment special, micii șahiști din Miroslava au avut onoarea să joace șah cu Sergiu Paramanov!
Domnul Sergiu Paramanov este reprezentant al companiei Financial Trading Art SRL din București și fost șahișt de performanță, antreprenor de mare succes și susținător al proiectului Asociației Împreună pentru Miroslava, Educație prin șah 2022-2023 și partener principal al Festivalul Internațional de șah rapid-"Suflet de român", ediția a V a care se va desfășura la Iași în perioada 24-26 martie 2023!
Sergiu Paramanov a avut ocazia de a lungul timpului sa discute personal cu fostii campioni mondiali la masculin Vladimir Kramnik și Anatoli Karpov, dar si actuala campioana mondiala la feminin Hou Yifan.
În cadrul Simultanului care s-a desfăşurat la biserica din Uricani și la care au participat 35 de copiii de la Clubul din Miroslava 3 copii au reușit să-i solicite remiza-Dorobăț Alexia, Butnărică Luca și Enea Darius Gabriel, iar Apostol Ioan a reusit chiar victoria, ceilalți 31 toti au fost invinsi de domnul Paramanov.
La final dupa 2 ore șah de mare calitate, profesorul de șah Apostol Alin, cel care coordonează Clubul de șah al Asociației Împreună pentru Miroslava a declarat: "Multumim foarte mult domnului Sergiu Paramanov care deși este foarte ocupat a venit special la noi la Miroslava și ne-a acordat acest Simultan special și pentru că susține copiii care joacă șah si care fac si performanță în Miroslava. Cred că viitorul României sună foarte bine cu astfel de antreprenori și oameni de succes care înțeleg și susțin educaţia în țara noastră, educația este cea care poate să aduca un mare plus în plan social, dar si economic!". Partener Media-Ziarul de Iași
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Tips & Tricks pentru o performanță mai bună a Windowsului (P)
Drama unei fete de 14 ani vândută de tatăl său pe 50 de lei și o ladă de bere
Cantitatea de alcool, tutun și bani pe care o puteți avea în bagaje când călătoriți în țările UE
OMS: Copiii şi adolescenţii sănătoşi s-ar putea să nu mai aibă nevoie de vaccin anti-Covid
PNL și PSD refuză să mărească indemnizația pentru creșterea copiilor (P)
Pacienții cu cancer pot fi ajutați să-și gestioneze depresia și anxietatea
Protest al sindicatelor din Educaţie, în Piaţa Victoriei. Revendicările sindicaliştilor
Simulare pentru un BAC unde absovenții de „real” iau 2 la mate'. Note sub 5 după 12 ani de română
“Să nu ucizi – medicina în luptă cu agresivitatea” de Călin Scripcaru și Silviu Labeș
Ajutorul pentru refugiații ucraineni scade de la 2100 de lei de persoană, la 2000 de lei per familie
O a doua „gaură” gigantică a apărut pe Soare. Ce se va întâmpla cu Pământul vineri
Histeroscopia: metodă modernă de diagnostic și tratament pentru afecțiuni ginecologice
Studiu de fezabilitate: şosea cu patru benzi de la ieşirea din Iaşi spre Sculeni
Câte carduri de energie s-au împărţit în Iaşi şI cum au fost folosite până acum
Donaţii de mii de euro: un ieşean a „îmbrăcat” zece echipe de juniori locale
La Iaşi se desfăşoară un concurs naţional pentru elevii cu deficienţe de auz
Un copil de patru luni, la un pas de moarte, adus cu elicopterul la Iași
600.000 lei de la Primărie pentru mai multe evenimente ale unor organizaţii private
Competitivitatea regională României în context european: cele 11 butoane roșii de pe tabloul de bord
Cum mai luptă statele europene cu inflaţia? Portugalia a redus la zero TVA-ul la alimentele de bază
Cine este Toni Greblă, noul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente
Ministerul Sănătăţii anunţă că încep înscrierile pentru concursul de rezidenţiat din luna mai
Transformarea spațiilor: Cele mai bune materiale de suport pentru piatra decorativă (P)
MI5 este în alertă maximă. Ameninţarea internă din Irlanda de Nord evaluată la un nivel “sever”
VIDEO: Filmul accidentului de ieri de la Miclăuşeni. Două persoane şi-au pierdut viaţa
Lucian DÎRDALAPenultimul obstacol pentru Finlanda |
Florin CÎNTICDe ce scriu? |
Radu PĂRPĂUȚĂMeditaţie despre europubelă |
Alex VASILIUSpectacolele excelenţei muzicale la Iaşi (I) |
Doamne Maica Domnului: iaca, citiţi şi vă cruciţi şi azi, dragi alegători, cu cine negociază politic dom Costel! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.