Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Sindicatele din educație, după o nouă întâlnire la guvern: „Am cerut majorarea salariilor cu 25% și salariul mediu brut pe economie pentru un debutant. Până nu avem o decizie, nu cedăm, greva continuă

GALERIE
protest, educatie, revendicari
  • protest, educatie, revendicari
- +

Sindicatele din educație nu cedează nici după întâlnirea de joi seară de la guvern: greva și protestele continuă până când Guvernul va decide majorarea salariilor. Liderii sindicali au anunțat că au cerut „foarte clar” o majorarare salarială de 25% pentru toți angajații din sistemul de învățământ: „Este interesul lor să vină cu un răspuns într-un timp cât mai scurt dacă vor ca greva să înceteze”.

Pentru vineri este programată o nouă întâlnire la guvern, de la care sindicatele așteaptă o decizie clară, conform liderilor sindicali.

Sindicate cer o majorare salarială de 25%, adică 3.000 de lei pentru un profesor debutant: „Nu e o cerere aberantă”.
Liderii sindicali ai FSLI, „Alma Mater” și „Spiru Haret” s-au întâlnit, la guvern, cu secretarul general al Executivului și cu miniștrii Educației, Finanțelor, Muncii și Investițiilor și Proiectelor Europene, aceiași cu care au avut loc și negocierile de miercuri.

„Astăzi le-am înaintat poziţia noastră foarte clară: o creştere a salariilor cu 25% pentru toți angajații din învățământ.
Sunt liberi să-şi facă calculele necesare şi, bineînţeles, actul normativ prin care să fie stipulat, ca garanţie, că salariul debutantului să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie şi va fi luat în calcul pe viitoarea lege unitară de salarizare.
Noi am făcut o prezentare a poziţiei noastre. Mai departe, ei rămân să analizeze şi să dea un răspuns”, a afirmat liderul Federaţiei ”Spiru Haret”, Marius Nistor.
Potrivit liderilor sindicali, o majorare salarială de 25% ar însemna pentru un profesor debutant un salariu de 3.000 de lei: „Nu e o cerere aberantă”.

„Când Guvernul va veni cu un răspuns clar la aceste solicitări, atunci colegii noștri vor decide dacă vor suspenda greva(...)
Este un clacul elementar, sperăm ca mâine să avem un răspuns și să ajungem la o înțelegere, pentru că propunerile noastre sunt de bun simț”, au mai spus liderii federațiilor din educație.
Ei au avertizat că greva și protestele de stradă vor continua până când Guvernul va decide majorarea salariilor: „Este interesul lor să vină cu un răspuns într-un timp cât mai scurt dacă vor ca greva să înceteze”.

Protest major în București: profesorii au mărșăluit de la Guvern la Parlament


Peste 10.000 de cadre didactice au protestat joi în centrul Capitalei, inițial în Piața Victoriei, de unde au mers în marș până la Parlament, în cea de a patra zi a grevei generale.

Din fața Guvernului, liderii sindicali au anunțat că resping oferta Executivului, pe care o consideră jignitoare, spunând că profesorii nu au nevoie de vouchere, ci de salarii decente, astfel că greva generală continuă, la fel și protestele în stradă. Ei vorbesc și despre pericolul modificării calendarului examenelor naționale.

Ultima ofertă făcută sindicatelor din educație de către guvern a fost acordarea a 2.500 de lei pe card, bani care să fie dați în două tranșe - jumătate în iunie și jumătate în octombrie. Banii sunt din fonduri prin PNRR și ar trebui folosiți însă pentru cariera didactică. Oferta a fost respinsă de către sindicate.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri