Sindicatele l-au dat in urmarire pe liderul Stavarache

duminică, 12 aprilie 1998, 23:00
2 MIN
 Sindicatele l-au dat in urmarire pe liderul Stavarache

Iulian Stavarache, liderul Ligii sindicale "Unirea", si i-a ridicat in cap pe ceilalti sefi de confederatii sindicale iesene. Acestia sunt nemultumiti de faptul ca Stavarache a instrainat prin vinzare un spatiu din patrimoniul Uniunii Generale a Sindicatelor din Romania. Conform declaratiilor acestora, un garaj pentru cinci autoturisme a fost vindut unui intreprinzator strain. Sindicalistii spun ca Stavarache nu are drept de vinzare asupra spatiilor pe care le administreaza in calitatea sa de lider sindical. Ioan Pascal, liderul CNSLR-Fratia Iasi, arata ca aceste spatii ar trebui sa fie, de fapt, in administrarea confederatiei pe care o conduce. El spune ca, desi i-a cerut lui Stavarache sa procedeze la cedarea spatiilor din strada Cuza Voda, acesta nu a fost de acord. Pascal este de parere ca Stavarache detine ilegal spatii din patrimoniul UGSR, precum si parte din arhiva sindicatelor. El crede ca daca l-ar da in judecata pe Stavarache ar cistiga, dar nu are suficienti bani pentru sustinerea procesului.
Mai mult, Pascal afirma ca in ultima vreme Stavarache nu este de gasit. Acelasi lucru il sustin si sefii locali ai BNS si Cartel "Alfa". Doru Alexandrescu a precizat ca pentru a-l gasi pe Stavarache a apelat si la serviciile politiei. Liderii BNS, Alfa si CNSLR-Fratia sunt nemultumiti de faptul ca Liga "Unirea", nereprezentativa din punct de vedere numeric, vinde spatii care nu ii apartin de drept. Si asta in timp ce confederatiile lor platesc chirie pentru fiece spatiu pe care il au in administrare. Cei trei arata ca, desi Iulian Stavarache a afirmat la inceputul anului ca "Unirea " reuneste circa 50.000 de sindicalisti, acesta nu este decit un fals. "Iasul are in total circa 100.000 de muncitori. Cum poate el afirma ca sunt in acea liga 50.000 de sindicalisti?", se intreaba liderul Cartel "Alfa", Ion Albu. Seful BNS Iasi, Doru Alexandrescu precizeaza ct "activitatea sindicala a Ligii "Unirea", aproape ca nu s-a facut deloc simtita de la infiintarea ligii si pina acum". Reporterul nostru a incercat timp de patru zile sa-l contacteze pe Iulian Stavarache, dar acesta nu a fost de gasit. (Adrian A. GIURGEA)
top Local news    

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii