Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Sinuciderile de la UMF: un psiholog de la universitate explică de ce recurg studenții la gesturi extreme

GALERIE
depresie
  • depresie
- +

În septembrie 2019, un student s-a omorât înaintea examenului de licenţă. În acest an, o studentă s-a sinucis înainte de sesiune. O altă tentativă a fost în 2017, când un tânăr a ameninţat că se omoară dacă nu ia nota 5 la un examen. Cât de mare este presiunea şi care ar fi cauzele.  Ziarul de Iaşi a apelat chiar la un psiholog din cadrul Universităţii de Medicină pentru a încerca explicaţii în cazul acestor tragedii.

Tragedia cu care a început anul 2021 învăţământul superior ieşean nu a fost complet neprevăzută şi se înscrie într-un trend al ultimilor ani, spun specialiştii. La începutul lunii ianuarie, o studentă de 23 de ani de la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi şi-a pus capăt zilelor chiar înaintea sesiunii, în ipotezele cu privire la sinuciderea ei fiind luate în calcul şi examenele care urmau. Cu doi ani în urmă, în septembrie 2019, un alt student de la UMF s-a sinucis cu o zi înaintea momentului susţinerii licenţei, la care el nu s-a putut înscrie fiindcă nu a trecut un examen obligatoriu. Cu alţi doi ani înainte, în 2017, un student de la UMF a sunat la 112 spunând că dacă nu ia nota 5 la un examen care l-ar fi obligat, altfel, să repete anul, se va arunca de la etajul al II-lea al clădirii principale a universităţii. A fost convins, până la urmă, să coboare. Acestea sunt doar cazurile care au ajuns în atenţia publică, fiindcă specialiştii spun că studenţii, nu doar cei de la UMF, sunt în faţa unui stres mai mare decât faţă de alte generaţii, sunt mai volatili emoţional şi există riscul să apeleze la astfel de gesturi extreme.

Creierul "nu iese din priză": relaxarea şi studiul, în faţa ecranului

Psihologii de la UMF Iaşi au analizat, pentru "Ziarul de Iaşi", felul în care s-a modificat actuala generaţie de studenţi faţă de cele de până acum şi au apreciat că unele constatări făcute de cadrele didactice se susţin şi în realitate: există o "labilitate emoţională" mai mare. "Aş vrea să am un studiu în spate să spun că aşa este, dar da, sunt de acord, am constatat acest lucru atât eu, cât şi colega mea. Poate este din cauză că acum, având uşurinţa de a căuta resurse pe Internet, avem acces uşor la ele, nu mai face un efort conştient dacă vrem să aflăm ceva. Înainte, când se căutau cărţi la bibliotecă, efortul de a obţine o informaţie era mult mai mare şi aveam activităţi care ne ajutau să ne relaxăm. Acum, relaxarea şi studiul se fac în acelaşi mediu, în faţa laptopului, şi săracul nostru creier nu mai înţelege când ne relaxăm, când muncim şi când învăţăm", a explicat Monica Ciolan, psiholog în cadrul UMF.

O mare problemă, explică aceasta, o reprezintă presiunea pusă de părinţi asupra studenţilor. Mulţi dintre studenţii care apelează la psiholog în universitate spun că resimt această presiune, că se simt condiţionat, iar unii spun că este chiar "prea mult" pentru ei. Studenţii ar vrea poate să facă altceva, dar părinţii nu îi sprijină, ba chiar se simt ameninţaţi, în unele circumstanţe. "Îi ameninţă că nu vor fi susţinuţi în niciun fel dacă schimbă direcţia, ba chiar îi ameninţă că nu vor fi susţinuţi în niciun fel dacă schimbă direcţia. Apoi este şi problema volumului, este un termen mult mai lung de studiu, aproape dublu, şase ani faţă de trei, cât e la alte facultăţi. Nu există o satisfacţie imediată, şi pentru unii e greu să înţeleagă că pentru efortul depus acum vor fi recompense mai târziu, mai ales comparativ cu colegii de liceu care termină studiile, se angajează, pleacă în concedii, în timp ce studenţii de la UMF sunt încă la cursuri", a explicat Monica Ciolan.

Taxe mari, aşteptări mari de la părinţi

Una dintre cele mai mari presiuni pe care le simt studenţii ţine de competiţia între taxă şi buget, în condiţiile în care taxa la UMF trece de 7.000 de lei, dublu faţă de alte majoritatea facultăţilor. Vulnerabili sunt, explică Monica Ciolan, acei studenţi care provin din familii cu posibilităţi reduse, chiar din mediul rural, iar pentru aceşti studenţi, învăţarea se transformă din necesitatea de a acumula cunoştinţe într-o luptă directă pentru notă. "Ei conştientizează că părinţii nu şi-ar putea permite aceste taxe, iar acest lucru contribuie la nivelul de stres şi de presiune. Toţi factorii contribuie la deteriorarea stării psihice, iar cei care poate nici nu au curajul să ceară ajutor de specialitate, gândindu-se la ce vor spune colegii despre ei, sperând că pot să se descurce şi singuri, pot ajunge şi la cazurile în care aleg să meargă pe această variantă nefericită şi la aceste situaţii tragice", a precizat Monica Ciolan.

Niciunul dintre studenţii care au recurs la aceste gesturi nu se aflau în evidenţele psihologilor de la UMF. Însă cei care au curajul de vorbi despre astfel de temeri sunt, în multe rânduri, recomandaţi unui specialist, inclusiv unui psihiatru care poate oferi şi un tratament medicamentos. Ei continuă şi şedinţele cu psihologii de la UMF, care au găsit o metodă de a le oferi sprijin şi în pandemie: au creat o platformă virtuală, cu sprijinul universităţii, unde studenţii îşi fac programări şi discută în spaţiul virtual cu specialiştii. Aceştia spun că platforma a avut un succes atât de mare încât îşi doresc să continue acest sistem şi după revenirea la programul normal de studiu. "Dar aici rămâne şi la latitudinea studentului: da, avem studenţi care au şi gânduri mai negre, din păcate, şi ne dăm toată silinţa să îi ajutăm să înţeleagă de unde vin acestea, ce se poate face, de unde putem cere ajutorul", a completat Monica Ciolan.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri