Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Slavia Praga a fost aproape de miracol

GALERIE
stanciu-slavia-inter
  • stanciu-slavia-inter
- +

 

La Milano, formaţia lui Stanciu a fost egalată în ultimele secunde de Inter. Genk, cu Ianis Hagi introdus târziu, a fost umilită la Salzburg

Slavia Praga, echipa care a eliminat CFR Cluj în play-off-ul Ligii Campionilor, a terminat la egalitate, marţi, în deplasare, scor 1-1 (0-0), meciul disputat cu formaţia Inter Milano, în etapa I a grupei F a competiţiei. Olayinka a marcat golul cehilor, care au condus din minutul 63, iar Barella a egalat, în minutul 90^2. La Slavia, Nicolae Stanciu a jucat tot meciul şi a avut o prestaţie foarte bună, ratând o ocazie excelentă de a deschide scorul din lovitură liberă. De altfel, după dubla cu cehii, Dan Petrescu a lăudat Slavia: „Cred că vor face o treabă foarte bună, indiferent de adversarii pe care îi vor avea. Au un club puternic şi un antrenor foarte bun şi merită să fie în grupe. Per total, au avut şi mai mult noroc, la fel cum am avut şi noi cu Celtic. Fără puţin noroc, nu ai cum să te califici” a spus atunci Dan Petrescu. Derbiul grupei s-a disputat la Dortmund între Borussia şi FC Barcelona. Meciul, spectaculos, dar lipsit de goluri, a fost arbitrat de brigada română în frunte cu Ovidiu Haţiegan. Centralul adictat un penalti în minutul 55, pentru un fault al lui Semedo asupra lui Sancho.Ter Stegen a apărat lovitura de la 11 metri executată de Reus, în minutul 57.Messi a intrat pe teren în minutul 59, în locul lui Ansu Fati, argentinianul fiind la primele minute jucate în acest sezon.

În grupa E,campioana Belgiei, Genk, a suferit o înfrângere amarnică la Salzburg, scor 2-6, dupâ ce la pauză scorul a fost 5-1 pentru „tauri”. Ianis Hagi a fost introdus tardiv, în min. 72, în locul lui Ndongala, dar scorul era stabilit. În grupa H, Răzvan Marin a stat pe bancă la meciul Ajax – Lille (3-0), la fel ca şi portarul Tătătăruşanu pentru Lyon.

Rezultate, marcatori

Grupa E: Napoli – Liverpool 2-0. Mertens ('82-penalty),Llorente ('90^2); Salzburg – Genk 6-2. Haland('2, '34, '45), Chan Hwang-hee ('36), Szoboszlai ('45^2), Ulmer '66) / Lucumi ('40), Samata ('52).

Grupa F: Borussia Dortmund - FC Barcelona 0-0; Inter Milano - Slavia Praga 1-1. Barella ('90^2) / Olayinka ('63).

Grupa G: Benfica Lisabona - RB Leipzig 1-2. Seferovic ('84) / Timo Werner ('69, '79); Olympique Lyon - Zenit Sankt Petersburg 1-1. Depay('51 - penalty) / Serdar ('41).

Grupa H: Chelsea Londra - Valencia 0-1. Rodrigo ('75). În minutul 88, Barkley (Chelsea) a ratat un penalty; Ajax Amsterdam - Lille 3-0 (1-0). Promes('18), Alvarez ('50), Tagliafico ('62).

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri