S-au mai liniștit apele și spiritele agitate printre șefii, șefuleții și ronțăitorii de ciolănel bugetar din zona liberalilor ieșeni, după ce acum câteva zile dinspre conducerea centrală a venit așa înspre Iași, ca o boare pe deasupra viitor, un zvonicel ce spunea că s-ar putea să li se fure puful păpădiilor liberalilor plasați în funcții, pe motiv de ieșire de la guvernare luna viitoare.
Până la urmă cică s-ar fi găsit soluția salvatoare (pentru ei și ciolănele cu pricina, nu pentrru noi, electoratul, evident). Cică scenariul cel mai luat în calcul, ca să fie împăcate și capra, și varza, ba chiar și lupul, ar fi cel că da, se va anunța cu surle și trâmbițe ieșirea liberalilor de la guvernare, ca semnal pentru electoratul de dreapta care astfel va cădea pe spate, în extaz, și va vota din nou PNL la toamnă.
Dar, în același timp, sub motivul că de-acuma nu mai este timp pentru a face schimbări în teritoriu, toți șefii liberali vor rămâne pe funcții până la alegeri, și probabil și după acestea, când se va bate înapoi palma cu Ciolacu.
Ei, cum vi se pare fenta asta: este că-i inteligentă tare, și că merită iar un vot?
Care-i șpilul cu întâlnirea asta?
Apropo de ce se mai întâmplă pe la liberali, iată o poză cu Alexe și Adomniței, actualul și fostul șef de la CJ Iași, care circulă de câteva zile prin mediul online ieșean, cei doi întâlnindu-se recent la un local discret.
Ca să mai temperăm olecuță zvonurile ce tropăie prin târg vizavi de subiectul discuțiilor, haideți să vă spunem un șpil pe care poate l-ați uitat. Adomniței a fost, înainte de a fi în guvern, șef pe țară al tineretului liberal. Iar când a plecat de acolo i-a lăsat moștenire funcția, prin alegeri, evident, lui Costel Alexe de la Iași, june atunci aproape necunoscut publicului, dar care s-a descurcat bine și s-a putut folosi eficient de funcție ca rampă de lansare.
Așa că, dragi telespectatori, ca să știți: pe cei doi îi leagă nu numai politichia liberală, ci și o veche relație de amiciție. Care, iote, apă nu se face…
PS: Scurt pe doi, două chestii din politichia internațională de urmărit în perioada care vine. Unu la mână – incursiunea ucraineană în Rusia, zice-se căci una cu masiv sprijin american, va deveni tare interesantă cât de curând, deci e de urmărit. Doi la mână – Mihail Kogălniceanu, Constanța, va deveni în câțiva ani cea mai mare bază americană din întreaga Europă, spun surse foarte credibile. E de bine, e de rău? Ghici!
**** PONT ****
Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.
Publicitate și alte recomandări video