Chestiunea guvernamentală nu este deloc „îngrijorătoare”, ne liniştea preşedintele Iohannis în urmă cu câteva săptămâni, aflat într-o vizită în Elveţia. „Trist, dar adevărat. Cuvântul care caracterizează cel mai bine România de astăzi este cuvântul criză. (...) La care se adaugă o criză a guvernării”, s-a trezit, marţi, şeful statului. Şi cum situaţia se agravează de la o zi la alta, soluţia propusă de preşedinte a fost... tragerea de timp. Iohannis a chemat partidele la consultări abia săptămâna viitoare, deşi discuţiile de la Cotroceni şi soluţiile de ieşire din „criză” se puteau cristaliza până în weekend.

E mult spus „soluţii” de ieşire din criză. Singura variantă prin care Iohannis ar controla „incediul” pe care singur l-a aprins ar fi renunţarea la Cîţu şi propunerea unui premier agreat de USR. Carevasăzică o refacere a coaliţiei PNL, USR, UDMR, cu zeci de baroni liberali spăşiţi, inventând scuze despre cum i-a luat valul şi s-au lăsat păcăliţi de poveşti cu Superman. Este evident că nu vom asista la un astfel de scenariu, nu avem niciun exemplu în ultimii 30 de ani de politicieni puternici care să-şi fi recunoscut erorile. Dar o întrebare persistă. Cum de s-au lăsat convinşi atâţia lideri PNL, unşi cu toate alifiile în politică, să mizeze pe o mână moartă (Cîţu), să aleagă un drum care în mod cert îi îndrepta spre prăpastie (vezi sondajele de opinie)? Singura explicaţie logică pentru comportamentul iraţional al liderilor PNL din ultima perioadă este că au fost cumpăraţi. Unii cu bani, pentru ei şi clientelă - prin mult trâmbiţatele programe publice de investiţii, PNDL3 şi PNRR -, alţii cu promisiunea „clasării” unor dosare. Nu există nicio altă explicaţie pentru care politicieni cu experienţă, precum Boc sau Flutur, să se prindă legaţi la ochi într-o horă a sinucigaşilor.

Iohannis spune că „a dat timp partidelor politice să se întrunească în forurile interioare, să găsească abordări mature şi să vină cu ele la consultări”. De fapt, preşedintele a dat răgaz propriilor negociatori pentru întâlniri subterane cu cei care au votat moţiunea. E posibil ca până săptămâna viitoare să aflăm că diverşi parlamentari din opoziţie l-au reevaluat pe Cîţu sau sunt dispuşi să-şi sacrifice idealurile pentru un guvern stabil până depăşim criza. Paradoxal, achiziţia la bucată a unor deputaţi şi senatori ar fi varianta mai puţin costisitoare pentru visteria statului. Cealaltă ipoteză, care se preconizează în cazul unui eşec al ofertelor „en detail”, presupune achiziţia „en gros” a PSD. Printr-o tranzacţie netransparentă, se subînţelege. Iar despre pesedişti ştim cât sunt de flămânzi când simt miros de ban public.

Dacă Iohannis va insista săptămâna viitoare pe varianta unui guvern minoritar PNL, susţinut din umbră de PSD (asta va uita să menţioneze), România se va transforma în următoarele luni într-un „no man’s land”, un tărâm la hoţiei la drumul mare. În distopia hollywoodiană „The Purge”, o dată pe an, timp de 12 ore, orice om are voie să comită infracţiuni fără să fie tras la răspundere. După acelaşi scenariu va fi regizat şi „Guvernul meu minoritar”, cu „mici” modificări. Toţi baronii PNL şi PSD vor avea liber la furat până la următoarele alegeri (anticipate sau la termen).